Ruslan Stânga: Născut la 16 iulie 1982, s. Zîrnești, r-ul Cahul. A făcut studii la Universitatea de Stat B.P Hasdeu, Cahul, la Universitatea Centrală Europeană, Budapesta, studii post-universitare si masterat la Universitatea Londoneză Metropolitană. A fost Consilier principal de stat în cabinetul Prim-Ministrului, Guvern - 2013 -2015. Actualmente este Director Executiv, Institutul pentru Inițiative Rurale (IRI) www.iri.md
Luni
Ziua care începe în somn
La mine ziua se începe în somn. În somn încep a planifica ziua, să fac anumite calcule, să lupt... Acolo, încă în somn, îmi înving fricile și îngrijorările. Deschid ochii – deja într-o altă realitate - și fac primul pas într-o zi nouă în oarecare măsură pregătit pentru ce va urma.
Pentru mine, fiecare zi începe cu gîndul la Dumnezeu. Mă gîndesc la bunătatea Sa, la protecția sa, la ceea ce am citit în Biblie despre El înainte de somn. Mă las fascinat de El, încerc să zîmbesc... de multe ori îmi reușește.
De regulă, încerc să încep ziua pozitiv, dar e o mică problemă: dimineață eu ies destul de greu din starea de hibernare. Prefer să nu vorbesc, iar dacă vorbesc o fac scurt – asta în contrast imens cu stilul mitralieră de vorbire matinală al copiilor mei chiar din prima clipă de trezire.
Cei din jur îmi spun că bombănesc mereu ceva sub nas, caut o lingură de miere și apă, caut cafea dacă este, mă îmbrac și merg la serviciu. Acolo se începe dezmorțirea.
Luni e o zi destul de specifică, de altfel ca și toate restul zilelor. Specifice. Într-o zi ca asta – specifică – trebuie să începi navigarea într-o săptămînă care se anunță a fi destul de încărcată.
Am dus copiii la școală, am remarcat o problemă de interes civic, am venit la birou. La birou am început cu o discuție legată de primul Congres al tinerilor din mediul rural pe care organizația noastră – Institutul pentru Inițiative Rurale (IRI) – l-a organizat vineri. Am verificat poșta. Am vorbit la telefon. Am agreat participarea la o emisiune. Am vorbit cu tata...
A fost o zi bună. Am mers devreme la culcare. Cel puțin așa mi se pare că a fost devreme.
Marți
Despre ce să vorbești la o adunare părintească
Azi avem adunare părintească. Demult nu am mai fost la o adunare părintească. De dimineață m-am gîndit ce voi zice și cum să fac ca să trezesc din somn cît mai mulți părinți... Educația este un domeniu care mă interesează mult. Sunt multe probleme: părinți indiferenți, copiii răsfățați, învățămînt neatractiv, multe teme, ghiozdane grele etc. Despre ce să vorbesc? Cum să fac să fiu înțeles? Ce să zic ca să schimb lucrurile în bine?
Nu-mi amintesc dacă am luat azi micul dejun, dar mi se pare că ceva a fost. La birou am petrecut ziua lucrînd asupra proiectelor Institutului pentru Inițiative Rurale (IRI).
Adunarea părintească a trecut mult mai bine decît mi-am imaginat. La momentul potrivit am ținut un mic discurs. Hm, am fost ascultat cu atenție în pofida oboselii părinților și orei tîzrii. Am vorbit despre rolul școlii de a forma personalități pregătite pentru viață, despre problema lipsei de comunicare între copii și părinți, despre pericolul internetului nemonitorizat, despre influențele nocive ale străzii, despre violența crudă manifestată la copiii de clasa 1 și despre părinții care nu admit că copiii lor pot fi violenți...
Mi s-a părut că am convenit cu profesoara și părinții asupra unor lucruri bune. Sper să ne ținem de promisiuni. Deci, se poate, m-am gîndit eu. Cu calm, tact și abordare centrată pe problemă, nu persoană, se poate.
Seara a confirmat ultimul invitat al emisiunii de mîine că vine.
Am verificat poșta deși era absolut redundant. Asta m-a deconectat de la familie. Un obicei prost. M-am gîndit că trebuie să-mi revizuiesc obiceiurile proaste. Am mers la culcare cu prea multe gânduri. Mâine e o nouă zi. Asta e bine.
Miercuri
Rutina care nu e rutină
Rutina de dimineață e o chestie convențională pentru mine. Nici nu știu ce înseamnă. Mereu e diferit, dar un lucru e același: apa, copiii la școală și devoționalul preferat în mașină în timp ce conduc spre birou.
Am reparat niște scaune în clasa fetiței mele mijlocii chiar înainte de prima oră. Nu sunt reparator din fire. Sunt un casnic rău, dar îmi place să dau o mînă de ajutor și să văd fețe luminoase care radiază de seninătate. Această plăcere nu se redă prin cuvinte.
Am raportat la politie o mașină staționată neregulamentar de mult timp chiar lîngă școala copiilor mei. Știu că asta trebuie să o facă managerul școlii, dar am făcut-o eu. Există un citat care-mi place și care de cîțiva ani mă reprezintă „Dacă nu tu, atunci cine? Dacă nu acum, atunci cînd?”. Asta mă motivează să fiu pe rol de voluntar și activist civic. Sigur că critic pe cei care sunt pasivi, dar nu cred că aș avea dreptul să o fac dacă eu însumi nu trăiesc ceea ce predic. Deci, da, sunt un activist civic. Cei din jur – mai conformiști, mai oameni ai sistemului – mă întreabă „De ce? La ce te ajută pe tine asta? De ce-ți trebuie?”. Încerc să le explic... Uneori parcă sunt înțeles, dar de cele mai multe ori simt că nu i-am convins. Convingerea e ca și credința. Fie este, fie nu. Dar va veni ziua ceea sper...
Am dus fetița mai mare la muzică în timpul pauzei de masă. Apoi am mers la TVR Moldova să vorbesc despre tinerii din mediul rural. Am vorbit. După emisiune am discutat cu o tînără despre rolul transformativ al activismului civic.
Seara m-am văzut cu bunul meu prieten Serghei cu care am schimbat cîteva gînduri. Un om de milioane care mă inspiră, mă înveselește. Corul de tineri care cînta undeva pe-aproape m-a dus cu gîndul la faptul că dacă tinerii de azi se pot desprinde de gadget-ul iubit, să vină la o Biserică să cînte, să facă voluntariat - mai este încă speranță pentru Moldova. Mai este. Și secretul nu e în politici, așa cum cred mulți, ci în oameni. Politici cu impact nu înseamnă schimbare. Moldova are nevoie de oameni cu impact. Da, de oameni cu impact, activi civic, cu verticalitate, cu simț și mai ales cu frică de Dumnezeu depinde transformarea țării noastre.
A fost o zi plină de acțiune. Obosit, dar împlinit.
Joi
De ce diminețile contează așa de mult
Azi doar despre dimineți sau de ce diminețile contează așa de mult.
Primul gînd al zilei: e dimineață! Al doilea: trebuie să... Stai un pic, omule – mi-am zis eu dojenitor – e dimineață. E dimineaaaață. Plină de soare. Un nou început e ca o pagină albă. Nu începi ziua cu înjugarea la diverse poveri. De fapt, pot începe așa, dar după asta regreți neapărat. Trebuie să încep ziua corect. De ce să regreți lucruri pe care poți să le faci bine și să nu le regreți. Am spus o scurtă rugăciune de mulțumire în adresa Domnului.
Am vrut să duc copiii la școală, ca de obicei de altfel, dar... de data aceasta a făcut-o soția. M-a jelit. Știe că ador să mă tăvălesc singur în pat. Am rămas acasă cu mica Agnes de doar 2 ani. Ce timp memorabil...
„Am savurat plimbarea de dimineață... dar ce plimbare!” – mi-a comunicat triumfător soția intrînd pe ușă. Asta m-a făcut să-mi amintesc că și eu iubesc plimbările dimineața.
Dejunul delicios în compania micuței Agnes și soției, scurtele dialoguri cu fetele mele școlărițe, cîteva secunde de reflecție peste geam, rugăciunea de mulțumire în adresa Mîntuitorului, un duș cu șamponul preferat - a fost suficient să-mi iau doza de energie cu care să lucrez următoarele 10 ore. Am ieșit din casă la 8.30 – acum, cînd scriu, e fără 7 min. 21.00.
A fost o zi productivă. Și totul a început cu o dimineață începută corect.
Vineri
Pentru că am mers la culcare destul de tîrziu, nu am putut să mă trezesc ca de obicei în jurul orei 07.15. Am realizat că și azi soția m-a lăsat să dorm. A dus copiii la școală și m-a lăsat să dorm. Așa, pur și simplu.
Un prim telefon matinal a repornit motorașul minții care a început să tragă la moară idei și gînduri.
Nu am vrut să iau dejunul, uneori se mai întîmplă. Am avut un scurt training cu colegii de la IRI în prima jumătate a zilei. În a doua jumătate am scris. În timp ce scriam, ascultam noutăți și alt eveniment live. Ședința parlamentului m-a plictisit. Am anulat o întrevedere. Am răspuns la un telefon. Alte chestii făcute. Nu pot zice că importante.
Azi am fost un pic distrat. Nu prea m-am putut concentra la ce trebuie. Nu trebuie să mă mire că nu am realizat ce mi-am propus. Recunosc. Nu panichez, dar regret. Aș fi putut face mult mai multe. Probabil trebuia să merg la culcare mai devreme. Seara voi sta cu familia. Gadget-ul îl voi închide. Vreau să învăț din greșeli.
Mintea mea deja se gîndește la ce vom face seara împreună cu familia. Mă uit în calendar și realizez că deja am intrat în weekend. O săptămînă a fost ca o clipă. Oare nu despre asta zice și Dumnezeu prin Biblie?
Mîine voi dormi pe săturate.