Gheorghe Budeanu: Ziarist, membru al Uniunii Scriitorilor. A lucrat ca redactor la ziarele Tinerimea Moldovei și Literatura și Arta, apoi la Uniunea Scriitorilor, redactor șef la cotidianul FLUX, redactor șef-adjunct la publicația TIMPUL. Actualmente este șef de secție la Institutul Național al Justiției. A avut stagii în Statele Unite ale Americii, China, Bulgaria, Polonia și România. Este autorul cărților Transnistria în flăcări (1993), Vai, sărmana turturică (1999), 33 La Masa Tăcerii (2010), Portrete pe muchie de secol (2013) și Suntem aici o cruce pe apa Nistrului (2014). Premiant al Ministerului de Interne pentru cartea Transnistria în flăcări și al Saloanelor de carte pentru 33 La Masa Tăcerii și Portrete pe muchie de secol. Decorat de șeful statului cu medalia Crucea comemorativă (2012).
***
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnalul săptămânii la EL, cu Gheorghe Budeanu
Aș fi vrut să fie aceasta o săptămână cu dispoziție estivală, dar unele evenimente politice mi-au stricat-o. Câțiva colegi de la Institutul Național al Justiției - unde, în urma unui concurs de împrejurări, m-am retras din ziaristica activă - au fost plecați la o școală de vară în România, în cadrul unui program de formare. Mă bucuram că, în liniște, voi lucra mai mult decât în zilele cu forfotă colegială. Totodată, mă bucuram că unii dintre ei vor învăța, probabil, și cum se respiră văzduhul patriei străbune…
Luni
Dis-de-dimineață, îmi programez pregătirea pentru editare a volumului „Modele de acte judecătoreşti în procesul contravenţional”, dar și unele acțiuni pentru acreditarea revistei Institutului ca publicație științifică de categoria B. În primul rând, bifez discuții cu domnul director Cojocaru de la Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale al Academiei de Științe, pentru a include Revista în Instrumentul Bibliometric Național. Există la noi și așa ceva!
În după amiaza zilei mă telefonează frumosul neastâmpărat Vasile Șoimaru. Îmi amintește că degrabă se vor împlini 70 de ani de la nașterea Mariei Drăgan și-mi zice că ar vrea să discutăm o propunere. Ne-am întâlnit seara și am aflat că Ion Stratulat, fost ministru al transporturilor, vrea să susțină reeditarea cărții mele „Vai, sărmana turturică” apărută în 1999 în memoria tragicei interprete. Ion Stratulat a cunoscut-o pe Maria pe când el dansa alături de Gheorghe Ghimpu în formația „Alunelul”, numită apoi „Hora”, unde a dansat și Vasile Șoimaru. Accept propunerea, dar insist ca noua ediție să cuprindă și alte mărturisiri, inclusiv interviul lui Traianus cu Valentina Cojocaru, interpreta cu suspiciuni că este învinuită de atitudini necolegiale față de Maria Drăgan.
Vasile Șoimaru pregătește acum, împreună cu istoricul Mihai Tașcă, al doilea volum din trilogia „Dezmembrarea României”, în cadrul proiectului „Românii din jurul României”. De fapt, Vasile a devenit legendar cu albumele sale monografice „Românii din jurul României” (a doua ediție - premiată de Academia Română), apoi – cu două ediții a cărții „Cotul Donului 1942”. Lansarea celei de-a treia ediții o programează pentru 19 noiembrie, când se vor împlini 75 de ani de la tragedia Armatei Române la Cotul Donului în 1942. Tot la sugestia lui, Ion Iachim a scris romanul „Ninge aspru la Cotul Donului”. Recent, a coordonat editarea unui volum cu versuri de Alexei Mateevici, dedicat celor 100 ani de la scrierea poeziei „Limba noastră”. Știu că Șoimaru și Tașcă au idei ingenioase cu ocazia unui secol de la Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă.
Să ne trăiești în continuare șoimărește, domnule Vasile!
Marți
Alecu Reniță, semnatar al Declarației de Independență, mă anunță că a apărut NATURA, revistă îngrijită de el, unde continui să semnez în fiecare număr câte un interviu cu personalități politice și culturale. Acum am discutat cu un tânăr de nota zece – Vlad Bilețchi, președintele Mișcării „Onoare, Demnitate şi Patrie”. ODIP reprezintă grupul de tineri care, la 1 decembrie trecut, de Ziua Marii Uniri, au scos un kilometru de Tricolor pe bulevardul Ştefan cel Mare și Sfânt din Chișinău. Ei își valorifică entuziasmul prin promovarea mişcării unioniste, merg și informează populaţia rurală despre adevărul românesc și o ajută să iasă de sub influenţa propagandei rusești pentru a apropia re-Unirea cu neamul românesc. Vara asta, ODIP desfășoară a doua ediție de „Caravana Unirii”. Tinerii merg prin sate și explică populației, de la poartă la poartă, prioritățile re-Unirii noastre cu România.
Când mă întorceam de la serviciu, am spus despre aceste lucruri la doi tineri cunoscuți, specialiști în tehnologii informaționale. Mi-au zis: „Dar pe noi nu ne interesează acum altceva decât cum să facem bani. Ce, dacă se va întâmpla Unirea, ne vor da câte un BMW pe degeaba?”. Mă întristează tinerii care se gândesc numai la bani. Cum să-i recuperăm pe aceștia?
Miercuri
Hopa! Aflu că Alexandr Zaharcenko, liderul separatist de la Donețk, Ucraina, a anunțat crearea statului Malorossia, care va fi succesorul de drept al Ucrainei. Separatiștii din Donbas sunt frați de-o mamă cu cei din Tiraspol, iar Malorossia se vrea mai mare ca proiectul Novorossia, care includea și Transnistria. Unii cred că-i o aberație după beție a lui Zaharcenko, dar mie mi se pare că, după războiul din Siria și înainte de alegerile prezidențiale din Rusia, Putin își concentrează ambițiile imperiale către Ucraina și Moldova, mai ales că președintele Igor Dodon îi demonstrează închinăciune până la pantofi. Că Ucraina ne servește azi drept scut în fața agresiunii rusești ne-o vorbește și faptul că Kievul a programat cu Chișinăul instalarea posturilor vamale comune la hotarul moldo-ucrainean. Chiar alaltăieri Petro Poroșenko și Pavel Filip au inaugurat oficial postul vamal comun Pervomaisk-Cuciurgan.
Dar la Nistru e agitație: fostul lider transnistrean, Evgheni Șevciuk, e fugit cu familia la Chișinău; Duma de Stat a Rusiei acuză Moldova și Ucraina de blocarea Transnistriei; Vlad Plahotniuc cere la New-York retragerea militarilor ruși din zona secesionistă; vicepremierul rus Rogozin vrea să ajungă la Tiraspol cu avioane militare, ca să sărbătorească 25 de ani de la instalarea aici a trupelor militare rusești. Guvernul de la Chișinău nu-i permite, în schimb Igor Dodon zice că-l așteaptă cu brațele deschise. Nu vi se pare că la Nistru miroase urât?
Joi
Pe azi aveam un program de lucru pus pe puncte cap-coadă, dar, venind la serviciu, am văzut pe stadionul Dinamo o mulțime de autocare cu polițiști sosiți din raioane și am înțeles că va fi o zi fierbinte - deputații vor încerca să voteze proiectul votului mixt pentru alegerile parlamentare și poliția a fost mobilizată pentru a contracara protestatarii. Urma să merg mai târziu la tipografie și, astfel, am avut ocazia să trec și prin fața clădirii Parlamentului. Revoltă, protestatari, dar și susținători aduși de Partidul Democrat. Unii pleacă, alții se crucesc de ce e prea puțină lume. Cineva, dincolo de cordonul poliției, vorbește la microfon; în spatele meu se strigă: „Plahotniuc, nu uita, pușcăria-i casa ta!”; câteva femei suflă în țuruiece de le pocnesc bojocii, iar pe la etajul șapte al clădirii Parlamentului atârnă lozinca „Nu votului mixt!”. O fi scos-o pe geam vreun deputat liberal-democrat dintre acei care nu s-au vândut lui Plahotniuc, precum e Maria Ciobanu. Poliția specială a făcut cordon din trei rânduri. Este bine și modern echipată. Sigur că din bani europeni, dar contra mișcării europene…
Deputații democrați și socialiști au adunat 74 de voturi și au adoptat legea votului mixt în patru minute, fără discuții. Azi m-am convins că s-a reușit fărâmițarea opoziției politice de dreapta, care nu mai știe cu cine, când și cum să protesteze.
Dar mi-a plăcut comentariul lui Sergiu Mocanu asupra evenimentului. E tocmai ceea ce intuiam: altul e interesul votului mixt – promovarea separatismului și aducerea în Parlament a reprezentanților etniilor prorusești, inclusiv a transnistrenilor. Este interesul Rusiei, care consideră că și-a pregătit momentul pentru transnistrizarea întregii republici, cu toate consecințele pentru țările din regiune.
Vineri
Ieri n-am reușit să-mi verific poșta electronică. Editura „Cartier” mă invita la o seară de poezie cu Alexandru Cosmescu. M-aș fi dus, căci respect tânărul care poartă și prenumele tatălui său. Pe Alexandru Cozmescu senior l-am cunoscut în secolul trecut, pe când lucram la Uniunea Scriitorilor. Era un intelect fenomenal, enciclopedie ambulantă, om de o amiciție deosebită. Asta ne-a demonstrat-o și Micrea Surdu în interviul său cu Cozmescu senior, realizat în 1989 și reluat recent la postul de televiziune Moldova 2. Cozmescu își amintea cum s-a întâlnit la 1955 în România cu Mihail Sadoveanu, pe care trebuia să-l traducă din română în „moldovenească”. L-a convins să insiste pe lângă marele lingvist Vinogradov ca rusul să explice oficialităților de la Chișinău că, de fapt, aceste două sunt una - limba română - și e imposibil să traduci din română în română. Tocmai atunci au început să apară în Moldova Sovietică cărți de ale lui Creangă, Eminescu, Sadoveanu…
Cred că ar trebui să readucem mai insistent în cotidianul nostru personalități culturale din generația lui Cozmescu senior, precum George Meniuc, Nicolae Costenco, Petru Zadnipru, Liviu Damian, Vasile Vasilache… Nu vi se pare că lipsa lor creează goluri care se lărgesc și ne fac catastrofal de fragili?
Apropo de Mircea Surdu. Acum vreo trei săptămâni, Mircea – fără scandal public - și-a dat demisia din postul de director al Televiziunii Moldova 1. Cred că are mari cicatrici pe inimă. În săptămâna curentă a fost anunțat concurs pentru noul director la Moldova 1. Nu-l invidiez pe câștigător. În actuala conjunctură politică va trebui să fie ca legendarul Juju, cățel tărcat…
Sâmbătă și duminică aș vrea să las totul baltă și să merg la Dolna, satul meu de baștină. Acolo, să urc pe Dealul Stelei, să mă culc în iarba vedre și să caut prin ea dacă au mai rămas fragi copți. Unde ești, copilărie, cu pădurea ta, cu tot?