Născută la 25 august 1989, în satul Puhoi, Ialoveni. Absolvește liceul din localitate și devine studentă a Colegiului Național de Medicină și Farmacie din Chișinău. Ulterior, după 3 ani, decide să se facă medic. Peste încă 10 ani obține diploma de medic Cardiolog și își începe activitatea în cadrul Institutului de Cardiologie.
Luni
Sună alarma la ora 05:45. Fără să deschid ochii caut pipăind ochelarii sub pernă. Îi găsesc și fără să îi pun pe ochi, cobor din pat cu ochii închiși. Mă pregătesc în grabă, fără să fac multă gălăgie – soțul și copilul încă dorm. Fără micul dejun, ca de obicei, ies în fugă din casă. Pe drum sunt cu gândul la piesa de teatru văzută în weekend, Oscar și tanti Roz. Am plâns o bună parte din spectacol, m-a impresionat. Niciodată nu m-am pus în locul pacienților. Cumva, pe toată durata piesei am fost în pielea lui Oscar…cât de scurtă poate fi viața unui om…
La 7:30 ajung la spital, intru în grabă la pacienți...
Până la ședința de dimineață trebuie să mă asigur că toți sunt stabili și se simt bine, 2 zile au fost singuri, sigur au nevoie de mine!
Decid astăzi, pentru prima dată, să intru în sala cardio-chirurgicală, am poreclit-o „amera din care ies minuni”. Aici cardiochirurgii fac adevărate minuni, în adevăratul sens al cuvântului, repară și cea mai slăbită și traumată inimă, la orice vârstă, atât timp cât celelalte sisteme de organe al întregului puzzle, numit – organism, permit.
Am fost impresionată. Organele cutiei toracice păreau atât de noi și luminoase după ce inima a fost „reparată”. Le văd mai „fericite”, după ce au simțit mâna cardiochirurgului lângă ele, probabil se simțit în singuranță – îmi zic.
Abia ajunsă acasă, am reușit să discut serios cu flăcăul de 5 ani. Am dezbătut teme importante, precum vizita doamnei Zâne Măseluțe și pupatul fetelor la gradiniță.
Marți
O zi activă, cu 3 internări. Trei pacienți au venit pentru intervenție chirurgicală pe cord. Din păcate, unul din ei avea un bagaj mare de patologii adunate de-a lungul anilor. Încerc să îi explic că atât sarcina comorbidităților, cât și interacțiunea comorbidităților specifice, au implicații directe asupra pronosticului postoperator. Mă gândesc că probabil la consiliu, nu o să fie acceptat pentru intervenție. Își așteaptă rândul. A fost o zi intensă la muncă, plină de emoții, felurite. Acasă am ajuns noaptea târziu, iarăși ultima.
Miercuri
Sunt multe lucruri pe care trebuie să le înțeleg, să le analizez și să le pun în practică din mers. Doamna X, care trebuia să fie operată pentru joi, se simte rău. Starea de sănătate i s-a agravat brusc, inima nu mai rezistă, nici ficatul, nici rinichii, face insuficiență poliorganică.
Îi văd speranța vie în ochi, refuză să cedeze...
Luptă din răsputeri, și eu alături de ea. De fapt, o echipă multidisciplinară luptă pentru ea. Suntem nădejdea ei în ziua de mâine, păcat că nu totul depinde de factorul uman. Analizele vorbesc de la sine – intervenția se amână pentru săptămana viitoare, sau pentru mai târziu… Pronosticul nu este foarte îmbucurător. După fiecare evaluare, așteaptă vești bune. Uneori, e prea târziu, alteori se întâmplă minuni, minuni care dau peste cap toată știința din lume.
Joi
Sunt după garda de noapte. Noaptea am ațipit pentru două ore. La ora 02:15 bate în ușă asistenta medicală. Zice că pacientul Y intră în comă. Alerg în grabă în salon. Îl găsesc palid, acoperit de transpirații reci, nu poate să îmi răspundă la toate întrebările, se pierde de realitate. Văd pe burtă cicatricile de la seringa de insulină. Îmi dau seama că e diabetic și recunosc simptomele hopoglicemiei severe. Găsesc repede în buzunar o bomboană, din acele preferate de mine. I-o pun repede în gură. În 2 minute își revine. „Bomboana salvatoare” i-a salvat viața. În 10 minute i-a crescut glicemia. Încetul cu încetul devine roz, zâmbește. Iar am dozata insulina fără ochelari – îmi zice..
Vineri
Îmi place vinerea, mai ales când prevestește un weekend fără gardă. Ador această vinere. Parcă și ziua a trecut mai ușor, nici nu am observat cand s-a făcut ora 18:00. În grabă mă îmbrac și ies, nu înainte să trec pe la un tânăr de 76 de ani, foarte activ, să îi amintesc că totuși este în perioada post operatorie precoce, ceea ce înseamnă că inima încă îi este plină de cicatrici proaspete. Nu trebuie să facă maraton în secție în zilele de odihnă, îi sunt suficienți 300-400 m. Prin ochii lui, am văzut ziua de astăzi mai frumoasă.
Săptămâna aceasta mi-am testat rezistența fizică, psihică, emoțională și soțul...
Noroc că e înțelegător. Și copilul la fel, încă se mulțumește cu alinturile de înainte de somn...
Am două săptămâni de muncă la noul post, unde am fost repartizată de ministra sănătății. A fost o repartizare transparentă, totul a fost corect, strict după media de la examenul de absolvire, spre mirarea tuturor. Nu au existat „influențe” din societate, am simțit pe pielea mea schimbarea cu nuanță galbenă. Am devenit tânăr specialist cardiolog. Am 32 de ani și abia îmi încep cariera. Nu neg, uneori mai am gânduri de reprofilare, doar uneori. Alteori, când văd recunoștința pacienților și bucuria de pe chipurile lor, sunt mai sigură ca niciodată că sunt la locul cel mai potrivit.