Vitalie Guțu: La Palanca am surprins suflete răvășite și pierdute

Născut la 7 Iunie 1985, pe malul Nistrului, în orașul Rezina - unul dintre cele mai frumoase orașe din Republica Moldova. Este licențiat și deține masterul la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării. Acum face doctoratul în Științele Comunicării. A fost director al departamentului Știri și Dezbateri la “Moldova 1”, director-coordonator al redacției Știri la TVR Moldova, editor-șef la postul regional de televiziune ELITA Tv, co-fondatorul platformei zonadeaecuritate.md, autorul proiectului media “Călătorii cu Gust”. De trei ani este lector universitar, mentor la diverse cursuri și ateliere de jurnalism și comunicare.

Luni

E 5:45 dimineața – ora mea obișnuită de trezire. Mă ridic din pat și încep pregătirile pentru o nouă zi. Pun pe mine echipamentul de sport și ies în parcul Valea Morilor să fac exercițiile de rutină și alerg 10 km. Un traseu care îl parcurg practic în fiecare dimineață – o terapie de a fi eu cu mine însumi și de a-mi aranaja gândurile și ideile în așa fel încât să iasă totul ca la carte. Revenit după ora de sport și conectat la tot fluxul informațional până ies din casă, că na, trebuie să fiu la curent cu tot ceea ce se întâmplă. Ar suna straniu, poate, dar primul lucru pe care îl fac în fiecare zi este să conectez televizorul și să urmăresc posturile de știri de la noi, dar și din străinătate. Cu doza informațională de la TV și cu ochii ațintiți în telefon încep să beau ceaiul și să îmi proiectez ziua de luni. Micul dejun este luat, mă pregătesc să ies din casă. Verific mereu cutia poștală, cine știe poate am noutăți și de acolo. Ies din casă, mă îndrept spre mașină, urc și pornesc spre redacție. Ajung și încep să văd ce se întâmplă în Zona de Securitate și în regiunea transnistreană. Selectez informația de care am nevoie și mă apuc de lucru. Apropos, cu colega mea Irina Tabaranu pregătim un documentar dedicat zilei de 2 martie – atunci când se împlinesc 30 de ani de la războiul de pe Nistru.

Între timp, îi spun editorului de imagine să bage titrele la podcastul realizat cu vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, și să-l publicăm până la ora 12:00. Zis și făcut. Băiatul a terminat sarcina și eu încarc video pe pagina noastră de facebook și distribui podcastul. Ulterior, merg spre USM, acolo sunt lector la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării. Pregătesc ora pentru ziua de marți, cu stundeții anului III – Conceperea și Producerea Materialelor TV. Adun materialul care urmează a fi livrat studenților mei și completez registrul electronic. Și a doua parte a zilei o dedic lucrului la facultate. Se lasă seară în Chișinău, iar eu mă apuc să mă pregătesc de orele la doctorat. A, da – fac și studii la doctorat. Sunt anul întâi și sunt în perioada când am lecții și acum, în martie, intru în examene. Orele la doctorat au durat până la 20:30. Între timp, mă uit iar e fluxul informațional, verific ce impact are podcastul publicat peste zi și încerc să mă pregătesc de somn. Adorm.

Marți

5:40 dimineață – dar până atunci am avut câteva reprezire de trezire. O chestiune cam obișnuită în ultima perioadă pentru mine. Mă îmbrac și ies la o tură de alergare, tot prin parcul Valea Morilor. Întâlnesc aceleași chipuri, ne salutăm schițând și câte un zâmbet – suntem aș zice o mică familie, chiar dacă ne vedem doar dimineața devreme. Termin exercițiile mele matinale, care mereu sunt încununate cu o fotografie. Ajung acasă, mă bag în duș și sunt pregătit pentru o nouă zi. Ies și mă îndrept spre facultate. Încep orele cu anul III. Discutăm despre ultimele evenimente care au loc și fraza-cheie care o spun lor este că orele noastre la facultate se desfășoară în regim de redacție, la început poate îi speria acest lucru, acum sunt obișnuiți cu acest regim și mă bucură că știu încă de pe băncile facultății ritmul cu care se lucrează în insitituțiile media de la noi. După orele la facultate, furg repede la radio. Acolo urmează să fac un interviu cu un tânăr călător care a parcursu Republica Moldova pe jos, timp de 60 de zile. O discuție motivantă și foarte interesantă, care te pune pe gânduri. Până la urmă ce îi trebuie unui om ca să fie fericit – o deconectare de la realitate și să-ți creezi confrotul psihologi și emoțional. Discuția a durat în jur de o oră, de unde am aflat cum poate un om să lucreze într-un singur an doar o lună, iar celelalte 11 să le petreacă doar călătorind. O adevărată filosofie de viață, la care o să revin și o să meditez mai mult. Repejor mă îndrept spre redacția Zona de Securitate și ascult briefing-ul Maiei Sandu care a ieșit în fața jurnaliștilor și a făcut diverse declarații pe fundalul evoluțiilor din regiunea de Est a Ucrainei și a mișcărilor din partea Federației Ruse. Mesajul președintei - prioritatea Republicii Moldova este să mențină stabilitatea și calmul cetățenilor. Și imediat am făcut paralela cu invitatul de azi dimineață – calmitatea și stabilitatea fiecare și-o găsesc în funcție de ceea ce îi dictează inima și rațiunea. Revin la declarațiile șefului statului, fac știre și o public pe pagina de facbook, adună comentarii și reacții.

Vorbesc cu Ion Leahu, fost reprezentant al Chișinăului la Comisia Unificată de Control, domnia sa decodifică aceste mesaje și vorbim despre ultimele declarații ale lui Putin privind recunoașterea independenței celor două regiuni separatiste din Estul Ucrainei – Donețk și Luhank. Ce impact și conexiune vor avea aceste mișcări pentru Republica Moldova. Viitor – sumbru și deloc atractiv. Cu această concluzie a zilei mă întorc acasă și încerc să mă deconectez de tot ceea ce se întâmplă. Îmi fac un ceai de mușețel și încerc să proiectez ziua de miercuri.

Miercuri

O nouă dimineață care se creionează prin exerciții în parc și gânduri aranjate. Revin acasă cu doza de energie și sunt gata de lucru. Ajung la facultate, conectez computerul și încep a modera un eveniment online – invitat este jurnalistul român Mihai Rădulescu. Am organizat această întâlnire în format online cu studenții de la FJȘC, unde au fost abordate subiecte ce țin de televiziune, cum poți să faci bani din TV, dar și ce înseamnă să-ți dedici zilei și ani pentru munca de televiziune.

M-a bucurat că studenții s-au arătat interesați de subiect și unii dintre ei deja au și „bătut palma” cu Mihai și urmează să ajungă la TVR MOLDOVA ca să-și realizeze stagiul practic, cu eventualitatea de a fi angajați. După întâlnire, merg la redacția Zona de Securitate. Continui să descifrez ce au zis eroii documentarului nostru care va apărea pe 2 martie. Mă prinde seara. Urc în mașină și mă îndrept spre casă – al treilea schimb – orele la doctorat. Încerc să fiu prezent la fiecare disciplină. Am descoperit că cercetarea științifică este compatibilă cu statutul meu de jurnalist și pregătesc noi analize de cercetare pe filiera temei mele de doctorat – gestiunea strategică a instituțiilor media. În paralel, urmăresc cu atenție ce se întâmplă în lupta între Rusia cu Ucraina. Și fac preveziunile pentru ziua următoare. Adorm.

Joi

Invazia Rusiei în Ucraina – toate site-urile titrează, burtierele pe ecranele azurii sunt în culoare galbenă – culoarea care atenționează la TV că se întâmplă lucruri grave și cu impact. Imagini din Ucraina, declarații la minut care fac să te gândești ce urmează, până unde va merge tot războiul. Ce implicații va avea Republica Moldova în toată această ecuație. Autoritățile de la Chișinău ies cu declarații: fiți calmi, dar alerți. Mesaje care pun în gardă întreaga societate. Încep a veni refugiații din Ucraina în Republica Moldova. Presa națională și cea internațională uită de COVID-19 și este concentrată la războiul dintre Rusia și Ucraina. Pe buzele tuturor se citește: să fie PACE, important să fim ocoliți de invazia rusească.

Deși autoritățile fac apel la calm și asigură că situația este sub control, la piață, în magazine, la stații – doar despre război se vorbește. La știri vezi cum și cetățenii Republicii Moldova fac deja coadă la vama Leușeni și se îndreaptă spre Uniunea Europeană, lăsându-și aici casele și rudele, alții încep a goli rafturile magazinelor, iar de la TV și pe canalele de Telegram realitatea se schimbă de la minut la minut. Nimeni nu cedează, iar viața oamenilor nevinovați este pusă în fața armelor și bombardamentelor. Ziua parcă nici nu se mai încheie. Ei cum, poți să adormi în așa situație. Mă culc pe la 2 noaptea, cu intenția de a dormi. Somnul este presărat cu reprezie multiple de trezire și urmărire a fluxului informațional care vine din Ucraina, de la noi, Occident și Rusia.

Vineri

Așa mă trezesc, dar parcă nici nu am dormit. Informații noi și noi, oameni și vieți distruse în țara vecină. Rusia avansează – intenția de a lua Kievul și a doborâ guvernarea “narcomană și neonazistă” din Ucraina. Între timp, autoritățile noastre se reunesc în ședințe și vin în fața oamenilor cu noi decizii în funcție de evoluția situației. Mă îndrept spre redacție, ne echipăm cu camera video, foto, power-bankuri și pornim spre Palanca, la punctul de frontier moldo-ucrainean, acolo unde a fost instala un Centru de Triere pentru refugiații din Ucraina.

Zeci de mașini ale voluntarilor moldoveni, bucate clade, apă, ceai și cafea – toate pentru refugiații din Ucraina. Pornim LIVE-ul pe pagina Zona de Securitate și începem a relata ce se întâmplă la punctul vamal, arătăm cum cetățenii ucrainei, care cu mașinile persoanle, care pe jos trec hotarul și ajung în Moldova. Lacrimi, disperare și frică – starea de spirit a cetățenilor din țara vecină. “Am fugit din calea bombardamentelor”, “Nu vreau să mor”, “Copilul meu de 7 ani știe că am venit pe jos, așa într-o călătorie. Mă tem pentru el” – sunt spusele celor care au trait 2 zile calvarul războiului. O mobilizare fără precedent a moldovenilor, care întind o mână de ajutor ucrainenilor care se află azi în suferință. Ziua de vineri am petrecut-o la Palanca. Ajungem la Chișinău aproape de miezul nopții. Un tablou care deloc nu este încurajator: suflete răvășite și pierdute. Stai și te gândești “cât de puternic trebuie să fii în asemenea situații.”