„Cred că cele mai bune 'medicamente' pentru suflet sînt  liniștea, iubirea și iertarea”

Jurnal săptămânal la Europa Liberă cu Ana Butucea.

Născută la 21 ianuarie 1958 in satul Ratus, raionul Criuleni; actualmente pensionară, fostă profesoară cu un stagiu pedagogic de 32 ani; absolventă a școlii pedagogice din Orhei și a Universității de stat Ion Creangă. Hobby: lectura cărților, SUDOKU, împletitul.

Luni

Ziua Lunii la romani. Săptămâna bună începe de luni. Este ziua cheie a săptămânii. Mama mea întotdeauna începea de luni a toarce, a țese și zicea că va avea mai mult spor și va termina mai repede lucrul.

Mă aflu în Italia, dar sufletul este acasă în Moldova. De aceea trăiesc parcă în două lumi paralele. Mereu ești cu gândul la ceea ce se întâmplă acolo, acasă. Încep săptămâna cu lucrurile de rutină pe care le face fiecare persoană. Dejunul este la ora 07:15, ca de obicei: lapte cu orz, doi biscuiți (fette biscottatete) cu magiun si iaurt. Pe urmă revăd toate programările, din calendarul atârnat pe perete, pe toată săptămâna, pentru a ști cum să programez lucrul. Luni a fost cu multe emoții și trăiri.

Personajul zilei a fost nepoțelul Marcel, care este student la o Universitatea din Danemarca și a avut un zbor de la Chișinău. Nu încetam să-l cicălesc cu sfaturile mele despre destinul omului, ingredientele unei vieți de succes, să fie atent la ce mediu de prieteni frecventează.

I-am repetat același aforism, pe care îl spuneam și copiilor mei: „ dacă vrei să devii un om realizat trebuie: să comanzi ca un rege, să creezi ca un zeu, să muncești că un sclav și să ai și un pic de noroc". Știe el ce vrea de la viață, și, dacă are un scop, luptă pentru a-l indeplini. Încă din clasa X de liceu, a visat să învețe în Danemarca, fiindcă studiile nu se plătesc și, dacă mai lucrezi 10 ore pe săptămână, îți plătește statul și bursa. Până când se descurcă singur. Sperăm că și pe viitor va fi la fel. Îl laud, nu, pur și simplu, am un sentiment de mândrie pentru el. El este cel mai mare nepoțel și cum zicea mama mea: „trebuie să dea exemplu bun celorlalți nepoți”. A ajuns la locul de destinație pe la ora 17.00. După ce mi-a scris mesaj că a ajuns, totul a revenit la normalitate.

Aici, în Italia: ești în gardă 24 din 24 ore, dar esti și liber, dacă nu se întâmplă ceva neprevăzut. Cel mult pe zi lucrezi 9 ore din 17 ore active. În 8 ore poți face multe: lectura, știri și emisiuni TV, împletitul, o „boală nouă”, pe care o au cei cu telefoane, calculatoare, tablete, urmărirea pe facebook. Eu cel mai mult mă uit informații din R.Moldova, emisiuni cu invitați la dezbateri politice și situația de criză din RM, urmăresc acțiunile guvernării și eforturile pe care le fac pentru a urni carul din loc și schimbările pe care dorim să le vedem, dar în această situație de criză e greu să menții normalitatea în țară, dar să mai faci proiecte vizibile e și mai greu. Opoziția, de obicei, are rolul ei - să critice, dar cred că în situație de criză de tot felul și rolul opoziției puțin trebuie să se schimbe.

Ce au italienii pus la punct: regimul strict al zilei. În familia unde lucrez dejunul se serveste la 07:15, prânzul la 11:30, cina la 18:30. E ceva mai deosebit de alte familii, care iau toate mesele cu o oră mai târziu. Cea mai mare bucurie a moldovencelor sînt cele două ore libere, de obicei de la 14:00 la 16:00, când ne întâlnim cu prietenele din țară și vorbim în limba maternă. Eu stau nu mai mult de o oră. îmi place să public pe facebook ceva util, chiar începusem cu originea lunilor anului, azi am prilejul să scriu despre originea zilelor săptămânii, scriu nu puține comentarii. De acum am imunitate la criticile care mi se aduc.

Încerc în fiecare zi să îmbin utilul cu plăcutul.

Marți

Denumirea acestei zile provine de la planeta Marte și zeul Marte la români, care l-a început a fost zeul războiului, dar mai târziu al agriculturii.

Ziua bună se cunoaște de dimineață. Îmi reamintesc programul zilei de marti: dejun, puțină gimnastică, oficiul postal, pregătirea prânzului, după-masă: felicitarea celei mai mari nepoțele cu ziua de nastere, diverse. După micul dejun sț o oră de lucrări de rutină, la ora 08:30 am făcut puțină gimnastică, urmărind un program TV Vicenza- 848. Am fost la oficiul poștal să achit niște taxe, fiindcă în Italia taxele și serviciile comunale se plătesc regulat. Pentru a pregăti prânzul am nevoie de legume. Îngrijesc o mică grădină, în care am plantat multe roșii, ardei, vinete, bostănei, varză timpurie, acum au mai ramas: cinci soiuri de varză de iarnă, praz, și mărar - rădăcina. Pentru prânz, pregătim în fiecare zi salată din varză roșie și verde, praz, pătrunjel și mai adaug morcov ras, roșii, o amestec cu puțin ulei de măsline, oțet de casă din vin alb. La felul do, astăzi am gătit un pește întreg de vreo 600 gr cu cartofi în rolă. După prânz, o oră am făcut o plimbare, altă oră am dedicat-o în primul rând celei mai mari nepoțele Adelina, care a devenit prea repede o adolescentă și ca să-i transmit o urare de sănătate trebuie să mă gândesc bine, că întotdeauna îmi spune că am omis ceva. I-am dorit „ să se bucure de ceea ce i-a dat Dumnezeu, să aibă Curaj, Credință, Înțelepciune și Bunătate în suflet și-n gând, să devină ceea ce își doreste” . Și, ce credeți, că și acum mi-a zis: „bunică ai uitat să-mi dorești să fiu și bogată”.

Eu consider că dragostea împlinită și perfectă în viață o avem atunci când apar nepoțeii. Ne reîntoarcem cu ei împreună la copilărie, ne transformăm în personaje din povești, le suntem prieten, soră, mamă și bunică. Cred că și copiii și nepoții sînt cel mai mare dar divin și cea mai mare bogăție a vieții noastre, pe care o lăsăm ca moștenire pe acest pământ. Cele trei nepoțele mai mici ne fac să devenim copii, ne schimbă viața, parcă aduc cu ele o lume mai bună, mai dulce, mai caldă, mai inocentă. Sînt bogată, am cinci nepoței: patru nepoțele și un singur nepoțel. Să le dea Domnul sănătate...

Miercuri

Ziua are originea de la planeta Mercur și de la zeul Mercur, care era zeul comerțului. În această zi se presupune că mergeau bine vânzările și comercianții trebuiau să vorbească elocvent pentru a atrage cumpărătorii. În această zi am procurat și eu bătrânei (din banii ei) un celular „Brondi”, cu numere mari și voce înaltă. La 90 de ani are probleme cu auzul. Cu toate că are aparat special pentru auz, nu vrea sa-l folosească. Miercurea se deosebește de alte zile, ca curăț mobila și cele două băi cu detergenți, în celelalte zile fără. Știam că nu voi avea timp să pregătesc prânzul și am adus decuseara din congelator vinete prăjite, puse în cutii de argint, pește afumat, numaidecât salată și fructe: un măr, două kiwi, două nuci fiecare.

După-masă am avut puțin de cusut. Pentru a mentine memoria activă am început în urmă cu câțiva ani a citi câte ceva și din filosofii antici. Citesc în limba italiană. Cele mai înțelepte aforisme vin încă de la ei.

Joi

Joi e ziua lui Jupiter. Ne „ținem” mai departe de program. În această zi trec cu aspiratorul peste tot și spăl podeaua. E cea mai activă zi, trebuie să mă bag și pe sub pat 😔. La prânz am pregătit salată, mărar rădăcină (finochi în italiană) de culoare albă. După ce i-am fiert puțin i-am pus într-o tigaie cu puțin ulei, ceapă și torni puțină zeama de găină (2- 3 linguri, avem întotdeauna în congelator) și am pus în tigaie si 2 crenvurști de casă, din carne de porc, la sfârșit fructe.

După prânz am urmărit pe facebook sesiunea parlamentului, mai târziu discursul Maiei Sandu, adresat națiunii. Nu sînt indiferentă la ce se întâmplă în țară și chiar în lume. Mulți cred că la noi în Moldova este cel mai rău și greu, dar toată Europa trece prin aceste crize, chiar vreau să spun că în Italia guvernul chiar astăzi s-a întrunit în ședință extraordinară pentru a aloca, la moment , 4 miliarde de euro pentru criza energetică, dar au nevoie pe următoarele luni de 8-10 miliarde de euro. Eu consider că avem un guvern reformator, tânăr, care mai face și greșeli (numai cine nu muncește nu greșește), dar muncesc foarte mult, vin cu soluții pentru a ajuta oamenii în aceste clipe grele, numai că nenorocul lor este că au venit la conducere la timpul nepotrivit. Apreciez și susțin acțiunile Maei Sandu, care se dedică întru totul lucrului pentru a îmbunătăți cât de cât viață oamenilor ...

Astăzi am terminat de citit romanul „Caietul Maei", în limba română, (pe care mi l-a recomandat o prietenă din Moldova), de Isabel Allende, care este nepoata fostului președinte chilian Salvador Allende, născută în Peru, copilăria o petrece în Chile, se refugiază în Venezuela în timpul dictaturii lui Pinochet. E un roman cu mai multe linii de subiect: teroare politică,lumea interlopă, secrete grele de familie, dependență de droguri.. dar totusi protagonista- adolescenta prin curaj și iubire revine la viața normală. Pentru prima oară citesc un roman care descrie psihologia adolescenților care cad pradă drogurilor... Să dea domnul să ferească toți tinerii de această „boală a secolului”.

Cu o oră înainte de somn rezolv Sudoku și 2-3 cuvinte în engleză. Merg la somn, întotdeauna, după miezul nopții. Înainte de somn ascult măcar un cântec, plăcut inimii mele.

Vineri

Vineri își trage originea de la planeta Venus, Venera, planeta dragostei și Venera - zeița dragostei. Cred că din dragostea mare dintre părinții mei, dumnezeu să-i odihnească în pace, m-am nascut eu la 21 ianuarie, al treilea copil din familie.

Dacă nu ne organizăm noi singuri ziua frumos și interesant, nimeni nu se străduie să ne facă viața mai bună, decât noi. E clar că în această zi, de obicei, aștept sunete de la familiari, prieteni... Chiar mă bucur și pentru câteva cuvinte scrise pe facebook de prietenii virtuali, parcă te simț mai importantă, și te gândești, că, uite, cineva cheltuie cel mai bun dar pe care ți-l poate face o persoană – timpul prețios, atenția. Am citit fiecare comentariu și mi-am amintit de prietenii de școală, discipoli, prietene din tinerețe... și, nu stiu de ce, se perindă în memorie toată viața cea frumoasă (imaginația a luat-o înaintea gândirii, inteligentei), nu-ți amintești de probleme, dar numai de clipe fericite și ajungi la concluzia că viața este frumoasă, dar e ca un vis trecător. Cred că cele mai plăcute momente sînt după ce ai probleme, de orice tip, mai ales de sănătate și parcă un strigăt lăuntric te cheamă să mergi mai departe că vei reuși. Cred că acel „strigăt” este divin și este Credința, Curajul și Speranța. Aceste momente de înălțare, ridicare sunt cele mai mari victorii ale vieții. Nu cred că am ajuns la 64 de ierni trăite. Îmi place ghicitoarea Maestrului Vieru: 20 de tineri, 40 de voinici, 60 de înțelepți și 80 de „nebuni”. Se pare, că prin anii 1970 puțini oameni, mai ales din sate, ajungeau la 80 de ani.

Cred că cele mai bune „medicamente" pentru suflet sînt liniștea, iubirea și iertarea.

Tuturor le doresc un weekend ușor, solar și liniște sufletească.