O misiune de evacuare a civililor din regiunea Luhansk din estul Ucrainei a fost suspendată pe 30 mai, după ce un transportor blindat a fost lovit de schijele unui obuz rusesc, ucigând un jurnalist francez, a declarat guvernatorul regional Serhi Gaidai.
Oficialul a scris pe canalul său din Telegram că schija a străpuns armura vehiculului, ucigându-l pe jurnalistul francez. Transportorul urma să evacueze 10 persoane, a mai scris Gaidai. El a publicat fotografii cu acreditarea jurnalistului.
Incidentul a avut loc în timp ce forțele rusești și-au continuat ofensiva în estul Ucrainei, apropiindu-se de orașe strategice și bombardând Harkovul, după ce președintele Zelenski a vizitat acest oraș din nord-estul țării, duminică 29 mai. A fost prima sa călătorie în afara Kievului de la începutul invaziei, în februarie.
Forțele rusești au sporit presiunea asupra orașelor Severodonețk și Lisiceansk, după ce au afirmat că au cucerit orașul Liman din apropiere, dar oficialii ucraineni au spus că apărătorii rezistă în condiții disperate în aceste zone strategice.