Your browser doesn’t support HTML5
Jurnalul săptămânal cu Elena Baranov
Născută în 21 octombrie 1996, la Abaclia, raionul Basarabeasca. A studiat la liceul din sat, după care s-a înscris la Facultatea de jurnalism și știinte ale comunicării de la Universitatea de stat din Moldova. Din anul doi de facultate lucrează în mass-media, iar acum este reporter la site-ul de știri pentru tineri Diez.md.
Luni
Ziua de luni nu-i deloc ușoară, în special dacă ai lucrat în weekend. E ca și cum începe o altă săptămână fără să se fi terminat precedenta. Totuși, îmi adun toate puterile și încep. Trezitul de dimineață pentru mine este o adevărată povară. După ce duc câteva tratative cu mine însămi, mă ridic din pat, mă gătesc să ies din casă, nu reușesc să iau micul dejun, în schimb am dat mâncare la pisică.
Ajung la birou. Colegii mei matinali zâmbesc, pentru că eu întârzii mereu. Nici nu reușesc să-mi las haina, că încep discuțiile despre pilonii amplasați în centrul orașului și promisiunile Primăriei. Ne gândim cu toții dacă mai au vreun rost, atât timp cât oamenii își lasă mașinile pe trotuar așa cum o făceau de obicei. Deși, avem tare multe exemple de acest gen în societatea noastră, eu de fiecare dată sunt nedumerită: chiar este atât de greu să înțelegem că orice schimbare începe de la noi?
Cineva face cafea. Mă aflu la #diez de un an și ceva, sincer, nu mă pot descurca cu un simplu apart de cafea. Ce bine că am colegi înțelegători. Pe lângă cafea, băieții și-au amintit că au și plăcinte, iată așa sunt asigurată cu micul dejun pentru astăzi.
E amiază, căutăm și scriem informație interesantă pentru tineri. Cât mai multe oportunități, pentru că tinerii de la noi sunt tare bravi și reușesc să se afirme oriunde merg. Atunci când am venit la #diez am rămas uimită de numărul mare de tineri din Moldova, care zilnic obțin succes undeva prin lume. Între timp m-am obișnuit cu asta, dar oricum orice victorie pentru un tânăr moldovean este o mică bucurie, aici, în redacția #diez.
Urmează suspendarea dreptului lui Dodon de a semna cele cinci proiecte de lege și ulterioara semnare a lor de către Candu. Nu am fost niciodată interesată de politică, după ce am început să lucrez în mass-media, mi-am dat seama cât de murdară este aceasta la noi. Totodată, am înțeles că este strâns legată de viețile oamenilor, și anume din acest motiv trebuie să cunoaștem totul despre politică, până și ceea ce se încearcă a se ascunde.
E seara, colegii mei au plecat din birou, astăzi sunt în tură până la ora 20.00. Găsesc timp să-mi sun buneii. Nu am vorbit cu ei de vreo două săptămâni cred că. Sunt bucuroși să mă audă și eu sunt bucuroasă să-i aud. Mă întreabă ce mai fac politicienii că tot aud promisiuni la televizor. Își dau seama că se apropie alegerile. Nu mai cred în nimeni. Cel puțin, pensia nu le permite să mai creadă.
E ora opt și jumătate, sting luminile, ies din birou. Mă îndrept spre casă. Acolo mă așteaptă oameni dragi și o pisică.
Marți
Ziua de marți a început mai devreme. Am avut o filmare și filmările nu așteaptă. Din acest motiv, întârzierile în asemenea cazuri nu se acceptă. Am ajuns la birou în jurul orei 12. Colegii mei sunt prinși într-o discuție despre Partidul Liberal, Valeriu Munteanu, alegeri și alte chestii politice care se întâmplase. Eu, azi nu am scris despre politică. Sincer, mă bucur. Azi am scris despre 6 elevi care s-au întors cu medalii acasă de la Olimpiada Internațională de Știință pentru Juniori. Îmi place enorm demult să scriu despre astfel de momente.
Pe lângă, toate știrile și oportunitățile care au apărut astăzi, nu am putut scăpa premiera filmului documentar despre Ștefan cel Mare, realizat la inițiativa lui Dodon. L-am vizionat, l-am analizat. Nu vreau să-mi expun părerea mea subiectivă, dar îmi pare rău că așa ceva se difuzează la TV.
Discutăm în redacție despre voluntariat, despre Crăciun, despre examenele elevilor, despre universități. Noi mereu discutăm astfel de subiecte, pentru că publicul nostru sunt tinerii. Încercăm să adunăm idei, care ar putea fi realizate și ar fi utile pentru tineri.
Luăm masa (mult mai târziu decât ar fi normal) și nici nu toți odată. Nu poți lăsa site-ul pentru că ți-i foame. Sunt multe alte chestii pe care uneori le lași la o parte, pentru a transmite informație oamenilor. Nu mă plâng. Asta e munca noastră și trebuie să fim conștienți când o alegem. Ori îți dedici timpul în totalitate, ori nu mai faci lucru de calitate.
Scriu, scriu, vorbesc cu oameni, adun informație, verific informație, iarăși scriu. Asta fac în ziua de marți și asta fac în celelalte zile. Mă gândesc că-mi place ceea ce fac, atât timp cât munca mea este utilă pentru societate.
E ora șase. Pe rând, colegii mei pleacă din birou. Astăzi în tură este colega mea Valeria. Am hotărât să mai rămân puțin la birou, mai am ceva de făcut.
E ora șapte. Trebuie să mă văd cu niște prieteni. Sper să nu întârzii mult.
Azi a fost zi deloc alertă, dar sunt extenuată. Mâine voi avea mai multă energie, sper.
Miercuri
După o noapte în care am dormit prost și puțin, e o nouă zi. Uit de toate, ies din casă, merg la birou. Pentru azi am planificate mai multe lucruri. Trebuie să reușesc să le fac pe toate.
Azi vorbesc cu studenți și profesori de la universități. Azi aflu că indiferent de faptul că fac economie, business sau arhitectură, studenții sunt talentați și în confecționarea brazilor. E frumos să faci faci lucruri frumoase.
Pe de altă parte, continuă să rămână urâte evenimentele politice de la noi din țară.
Ora două. Calculez câți bani s-au cheltuit în acest an pentru străzile din Chișinău. Timpul trece repede. E greu să calculezi milioane când nu știi cum arată acestea în realitate.
Ora trei. Începe Guvernul. De altfel, ședințele de Guvern îmi par plictisitoare. Nimeni nu are pretenții. Toți miniștrii sunt de acord cu proiectele citite de colegii lor. Nu mă mai uimește faptul că abia pe la jumătate de ședință sunt publicate încă vreo câteva puncte suplimentare în ordinea de zi. Da, e mai complicat pentru jurnaliști, dar noi oricum reușim să ne uităm prin toate documentele. Stați fără griji.
Spre sfârșitul zilei, testăm cu colegii un proiecțel video. Noi suntem o echipă de tineri, ne place să testăm diferite lucruri. Uneori ne iese, alteori nu. Din toate experiențele noi ne alegem cu lecții utile și asta e cel mai important.
Ne aducem aminte că astăzi e seara Sfântului Andrei. Ne amintim de tradiții, de porțile scoase. E amuzant. Deși nu am o atitudine tocmai pozitivă despre obiceiul cu porțile, oricum sunt niște amintiri care, involuntar, te fac să zâmbești. Dacă stau să mă gândesc, poarta mea din sat era bine fixată, nu-mi amintesc să fi fost scoasă vreodată.
Ora 19. Merg acasă. Azi sunt în tură de la ora 20.00 și până a doua zi dimineața. Ceea ce înseamnă că sunt responsabilă de site. Sincer, pentru mine ziua de miercuri este cea mai grea zi din săptămână. Mai grea și decât ziua de luni.
Joi
Ziua de azi începe mai devreme. Sunt responsabilă de conținutul siteului de dimineață. La #diez, ca și în alte redacții, există o rotație, astfel încât pe site mereu să fie cineva. Astfel ne asigurăm că orice eveniment va fi reflectat.
Aceste rotații uneori sunt obositoare, dar te obișnuiești cu ele.
Mi-am terminat tura de dimineață. În mod normal, ar trebui să mănânc, să mă gătesc , să fac tot ce mai am de făcut și să mă pornesc la birou. Eu niciodată nu fac așa, pentru că aleg să dorm. Îmi place somnul, recunosc.
Ies din casă. Când m-am trezit, mă gândisem că, ura, în sfârșit a venit iarnă. Nu sunt cea mai mare fană a iernii, totuși aș prefera zăpada decât glodul.
Plouă sau ninge, nu mai înțeleg. E trist timpul de afară, dar nu mai trist decât imaginea mașinilor parcate pe trotuar.
Ajung la birou. Mă conectez la site, la rețele de socializare și la orice alte surse care sunt necesare să le urmăresc. Scriu, mai scriu și apoi iarăși scriu.
Avem o mini-ședință, de fapt, un brainstorming. Alegem un nume pentru noul proiecțel de pe #diez. Îmi place mult cum evoluează ideile aici, în redacție. Într-un final ajungem la varianta perfectă. E o magie specială în astfel de momente, când simți că te afli la locul potrivit, alături de oamenii potriviți, cu care te completezi atât de bine.
Mai scriu, citesc, traduc, edităm videouri împreună cu colegii.
Nici azi nu reușesc să ies la 18 din birou. Și dacă e să fiu sinceră, niciodată nu mă grăbesc să ies din birou, îmi place să stau aici - să mai citesc, să mai vizionez ceva sau simplu să reflectez asupra unor lucruri și întâmplări.
E 20.00, ies din birou. Seara de azi e liberă. Așa că o dedic celor de acasă. Stăm la masă, discutăm, jucăm un joc de societate, râdem, ne mai aruncăm ofurile, e firesc să existe așa momente în viață. Așa momente sunt destul de ordinare și obișnuite, dar îți provoacă un fel de plăcere inexplicabilă.
În general, azi a fost o zi frumoasă, chiar dacă timpul de afară a fost destul de capricios.
Vineri
Ultima zi din săptămână și ziua mea preferată. Dimineața este una obișnuită, totuși gândul la weekend mă face să zâmbesc. Nu știu de ce îmi place atât de mult această zi, probabil este o chestie psihologică.
Ajung la birou. Azi are loc ultima ședință a Parlamentului din acest mandat. Nu-mi place să urmăresc Parlamentul. Ascult raportul Guvernului. Ascult întrebările deputaților legate de acest raport. Mă enervez și comentez cu voce tare. Colegii mei mă privesc și zâmbesc. Sunt obișnuiți cu asta.
Mă enervează ipocrizia cu care ei își prezintă „reușitele lor” pe care poporul nu le simte.
Urmează noi numiri, care ne șochează. Era inevitabil să ascultăm un cântec despre nași și cumetri. De ce? Pentru că așa funcționează la noi sistemul politic și cam orice în stat.
Azi lansăm teaserul noului proiecțel pe #diez. Îl verificăm toți pe rând, de mai multe ori. Sperăm să placă publicului. Noi mereu ne străduim să anticipăm lucrurile care pot place sau displace publicului nostru.
Scriu despre cărți. Un subiect apreciat mai ales de absolvenți, care vor să-și adune lecturile necesare pentru a susține examenul de bacalaureat cât mai bine.
Azi ies din birou mai devreme de șase. Straniu și pentru mine, dar am unele chestii de rezolvat.
Azi pot spune că am avut o săptămână relativ bună. Îmi dau seama perfect că timpul meu zboară repede, iar eu abia reușesc să-l prind datorită activităților pe care le fac și care-mi aduc plăcere, și desigur, datorită oamenilor care mă înconjoară. Nu știu cum funcționează norocul, nu știu dacă am mult sau puțin. Știu sigur, însă, că am noroc la oameni, și cred că asta e cel mai important.