Născută la 13 decembrie 1969 în Chișinău. A terminat Facultatea de Filologie, USM . Din 2014 până în prezent este șefa Redacției Cultură de la Radio Moldova. în 2016 i s-a conferit Medalia Mihai Eminescu.
LUNI
Chiar dacă am programat alarma pentru ora 6.15, m-am trezit mai devreme. O nouă zi, o nouă săptămână. Mi-am promis să fiu liniștită, optimistă, m-am rugat să le fac pe toate ușor și cu spor. Imi sorbeam ceaiul verde și mă gândeam cu o oarecare teamă - ce voi scrie, cum voi scrie, oare ce mă așteaptă...
Am ajuns la serviciu și până a mă așeza la calculator, l-am sunat și l-am felicitat pe Ianoș Țurcanu - omul mării și al poeziei, omagiatul zilei. Peste câteva minute m-a copleșit vestea trecerii la cele veșnice a Lidiei Bejenaru. Doamne, cum se întâmplă toate: „unul naște, altul moare”, vorba cântecului. Am oftat, am încercat să-mi alung gândurile triste și am deschis agenda, notând câteva idei, nume, numere de telefon. După o discuție antrenantă cu Oxana Roșca (fosta colegă de radio, angajată de puțin timp la BRD) despre programul DOR și Zilele Diasporei, am coborât la etajul patru al Casei Radio, unde mă aștepta o altă colegă, Daniela Gherman.
I-am povestit despre călătoria de acum trei ani în Grecia, despre cele văzute și simțite pe insula Spinalonga, numită și insula leproșilor. Mai am și alte notițe de călătorie, care așteaptă răbdătoare să fie așternute pe hârtie frumos, ordonat. La asta mă gândeam când mergeam spre stația de la Miorița, când mi-a atras atenția un câine mare, alb, cu ochii turcoaz.
Ședea pe labele din spate, se uita cuminte, rugător la oamenii din jur. Credeam că își așteaptă stăpânul, pe urmă am înțeles ca e singur și însetat. În scurt timp maidanezul s-a întins cu botul pe labe, a respirat greu și abia de mai putea deschide ochii deosebit de expresivi. Mi-am dat seama că voia apă.
Am întrebat vânzătoarea de la ghereta de fast-food din stație dacă are o farfurie, cană, ceva unde ar putea să toarne apă pentru sărmanul patruped. Tipa - de fapt nu folosesc acest cuvânt, dar acum nu pot sa-i spun altfel -mânca plictisită un pateu și m-a privit cu atâta uimire, chiar aroganță. Atunci mi-am amintit de fraza unui francez „Cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât îndrăgesc mai mult câinii.”. Salvarea mea, mai exact a maidanezului, a fost o altă vânzătoare, de la magazinul Casa Curată, care mi-a dat un vas din plastic, umplut cu apă.
L-am pus lângă animăluțul cam speriat și am făcut câțiva pași înapoi. Am respirat usor și chiar am zâmbit când l-am văzut că bea cu poftă, că își revine... O bătrânică de pe scaunul din stație mi-a spus cu un
Marți
După ce am rezolvat o mică problemă la calculatorul de acasă - cu ajutorul tehnicienilor de la radio - am început ziua de muncă. O dimineață cu spor, cu bucuria și plăcerea de a asculta mai multe înregistrări din Fonoteca de Aur. Am selectat pentru emisiunea „Radiomatinal de weekend” un fragment dintr-un interviu realizat de Valentin Mândâcanu cu lingvistul Eugen Coșeriu în 1991, o adevărată comoară înregistrarea. Săptămâna asta s-au împlinit 100 de ani de la nașterea marelui savant de la Mihăileni. Am ascultat apoi o secvență realizată de colega Ludmila Alexei, un omagiu adus omului de cultură Ion Ungureanu. Subiectul va fi parte a emisiunii „Albun duminical” de la Radio Moldova din 1 august. Aștept cu emoții întâlnirea cu ascultătorii, pentru că nu am mai lucrat în emisie directă de 6 luni. Pentru un om de radio e o pauză foarte mare. E totuși un „drog” microfonul, atmosfera din studio, tic-tacul inimii atunci când începi să vorbești, să respiri în emisie. Revin la interviurile mai vechi și mai noi. Pentru acest sfârșit de săptămână am mai pregătit și un interviu cu Leontina Vatamanu despre tânăra generație de intelectuali din R.Moldova, despre trecutul, prezentul și viitorul țării.
Și uite așa, ascultând, scriind, meditând s-a făcut după-amiază. Pentru seară mi-am propus să citesc din cartea „Voci sau dublu suicid din zona lacurilor” de Vladimir Beșleagă. Cu gândul la hrana spirituală, m-am amintit ca nu ar fi rău să mă duc la bucătărie, să deschid frigiderul și să improvizez ceva.
Miercuri
E o zi cu o semnificație aparte pentru mine, o zi despre care vreau să vorbesc doar cu inima și cu sufletul meu, spunea cineva că „numai cu inima poți vedea bine, lucrurile esențiale rămân ascunse ochilor.”
Joi
Am ieșit mai devreme din casă, pe răcoare - la ora aceeaerau deja 23 de grade. M-am urcat în troleibuzul 24 și în drum spre Dealul Schinoasei am revizuit în gând agenda, am ascultat de câteva ori mesajul primarului cu ocazia aniversării Chișinăului, mă uitam la oamenii mai triști și mai veseli, cu și fără mască, obosiți de griji, de căldură...
Când am ajuns în stația de la Telecentru, am fost surprinsă să-l văd pe maidanezul cu ochi albaștri, care mânca lacom un covrig. Avea și un pahar de hârtie, umplut cu apă. Am zâmbit și chiar m-am bucurat că s-a găsit un om bun care a avut grijă de patruped.
Iar eu trebuia să mă pregătesc de emisiunea duminicală, să adun idei pentru un mini-editorial, să mai ascult cateva subiecte, melodii. Mai târziu m-am intâlnit cu scriitoarea Nina Slutu-Soroceanu, i-am rasfoit cărțile proaspăt apărute, am stabilit și data pentru un eventual interviu.
Ziua de joi a continuat cu o vizită la Europa Liberă, unde mă aștepta Valentina Ursu. Cu un zâmbet larg, sincer, Valentina mi-a facut câteva poze, mi-a arătat studioul în care lucrează, mi-a dăruit câteva cărți. Am discutat puțin despre radio, proiecte, colegi și am plecat binedispusă. În drum spre casă, într-un troleu modern, cu aer condiționat, am răsfoit câteva pagini din Jurnalele săptămânale de la Europa Liberă.
Căldura istovitoare și-a spus cuvântul, astfel încât o perioadă bună de timp am lenevit, apoi m-am uitat la știri, am vorbit la telefon cu nepoata mea Daniela din Italia. O bucurie a serii au fost și ploaia și vântul răcoritor.
Vineri
O zi mai puțin încărcată, pe care am început-o cu o înviorare și câteva exerciții de respirație. Dupa un ceai verde, am lucrat la calculator și când am intrat în ritm, hop, o pană de curent.. Ca să nu pierd timpul, am avut grijă de flori, am mers repejor la ghereta de lângă bloc să cumpăr niște fructe, am discutat cu Olga Șveț, regizor artistic, despre ciclul de emisiuni „Cărți sonore”, despre valorificarea fonotecii. Când am auzit sunetul frigiderului, am înțeles că pot continua sa scriu la calculator. Seara trebuia să plec la Șerpeni, la prietena mea revenită din Italia în vacanță la părinți, dar vizita a fost amânată din cauza unei întâmplări nefericite din familia lor. Nu știu deocamdată ce voi face sâmbăta, dar imi doresc sa fie o zi liniștită, bună, să am parte de bucuria de a trăi, a spera, a visa. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această săptămână, pentru toate câte mi le-a dăruit!