Noul șef al administrației prezidențiale a Ucrainei a semnalat că Kievul este gata să dea dovadă de „compromis” pentru a pune capăt războiului din estul țării. La o zi de la numirea în funcție, Andrii Iermak le-a spus astăzi jurnaliștilor la Kiev că președintele Volodimir Zelenski își va continua eforturile de oprire a violențelor în Donbas, unde separatiștii sprijiniți de Rusia controlează parțial regiunile Donețk și Luhansk din 2014. „Desigur că pot exista compromisuri în timpul negocierilor”, a spus Iermak. Numirea sa în noua funcție este privită cu suspiciune de adepții unei linii dure. Iermak a fost implicat în negocierea schimburilor masive de prizonieri cu Rusia care au avut loc sub președintele Zelenski în ultimul an.
Kievul ar fi dispus la un compromis pentru încetarea războiului din estul țării
Andrii Iermak, nou-numit șef al cancelariei prezidențiale, în Ucraina