Este pentru prima dată când președintele ucrainean a anunțat în mod clar și direct scopul operațiunii, care a fost lansată la 6 august.
În mesajul său de duminică seara, Zelenski a spus că sarcina principală a armatei ucrainene în „operațiunile defensive” este să distrugă cât mai mult „potențial de război rusesc posibil” și să desfășoare operațiuni contraofensive maxime, notează The Guardian.
„Aceasta include crearea unei zone tampon pe teritoriul agresorului – operațiunea noastră în regiunea Kursk”, a declarat liderul de la Kiev.
În observațiile sale privind crearea unei zone tampon, Zelenski a spus că forțele ucrainene „au obținut rezultate bune și foarte necesare”.
- Te-ar putea interesa și: Război în regiunea Kursk. Mărturii ale rușilor care au fugit din calea ofensivei ucrainene
Anterior, Kievul a oferit puține detalii legate de obiectivele incursiunii sale în Rusia, care reprezintă cel mai mare atac asupra acestei țări de la cel de Al Doilea Război Mondial, luând Kremlinul prin surprindere.
Comandantul suprem al armatei Ucrainei, generalul Oleksandr Sîrskîi, a afirmat săptămâna trecută că forțele sale au avansat pe o suprafață de 1.000 km² din regiune, deși nu a fost posibil să se verifice în mod independent cât teritoriu controlează efectiv forțele ucrainene.
Duminică, Ucraina a declarat că a lovit un al doilea pod-cheie în regiunea Kursk, încercând să întrerupă rutele de aprovizionare ale Moscovei.
„Minus încă un pod”, a declarat comandantul forțelor aeriene ucrainene, Mikola Oleșciuk, pe Telegram, publicând o înregistrare video aeriană a unei explozii care a lovit un pod din apropierea orașului rusesc Zvannoie, potrivit AP.
„Aviația forțelor aeriene continuă să priveze inamicul de capacitățile logistice prin lovituri aeriene de precizie”, a declarat el.
- Citește și: „Nimic nu prevestea necazul”. Rușii își caută rudele dispărute în timpul luptelor din regiunea Kursk
Vineri, Ucraina a anunțat că a distrus un alt pod, în orașul învecinat Glușkovo. Potrivit oficialilor ruși din domeniul securității, distrugerea acestui pod a izolat o parte din districtul Glușkovo, îngreunând evacuarea civililor din regiune.
Moscova nu a comentat încă atacul, care a avut loc la aproape două săptămâni după începutul incursiunii ucrainene în regiunea rusă Kursk.
De asemenea, Ucraina a capturat peste 150 de militari ruși în unele zile ale operațiunii militare din Kursk, potrivit lui Oleksii Drozdenko, șeful administrației militare din orașul ucrainean Sumî.
În ciuda avansului Kievului în regiunea Kursk, forțele ruse câștigă teren, la rândul lor, în estul Ucrainei.
Armata rusă s-a mutat mai aproape de orașul Pokrovsk din regiunea Donețk, care servește drept nod logistic pentru armata ucraineană datorită accesului său ușor la orașul Kostiantinivka, un alt centru militar. Ucraina folosește drumul care leagă cele două localități pentru a aproviziona liniile frontului și a evacua victimele.
„Rușii sunt aproape, la până la 11 kilometri de periferia orașului. Orașul se pregătește”, a declarat duminică Serhii Dobriak, șeful administrației militare a orașului Pokrovsk.
Armata ucraineană a reiterat apelurile la evacuarea civililor din orașele Pokrovsk, Mirnohrad și Selîdove, unde se atestă o situație complicată, generată de atacurile constante ale armatei ruse pe linia frontului. (CB)
În știre s-au folosit și informații de la Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te