Kira Iarmîș, purtătoarea de cuvânt a lui Alexei Navalnîi, ar fi părăsit Rusia

Kira Iarmîș. 16 august 2021, în Moscova

Agenția de știri Interfax a citat două surse cu afirmația că Kira Iarmîș, purtătoarea de cuvânt a politicianului de opoziție întemnițat, Alexei Navalnîi, a părăsit Rusia. O sursă a declarat agenției de știri pe 30 august că Iarmîș „a părăsit teritoriul Federației Ruse”, în timp ce o altă sursă a spus că „a plecat la Helsinki”, în Finlanda vecină. La 16 aprilie, un tribunal din Moscova a condamnat-o pe Iarmîș la 18 luni de așa-numită „libertate restricționată”, ceea ce înseamnă că nu își poate schimba adresa permanentă, nu poate părăsi Moscova și regiunea Moscovei fără permisiunea poliției sau nu poate participa la evenimente publice.

Iarmîș a fost găsită vinovată de încălcarea măsurilor restrictive menite să limiteze răspândirea coronavirusului, prin chemările adresate oamenilor, în ianuarie, să ia parte la mitinguri antiguvernamentale. Săptămâna trecută, Iarmîș a făcut apel împotriva hotărârii judecătorești.

Alți câțiva dintre susținătorii lui Navalnîi au fost condamnați pentru acuzații similare și li s-au dat sentințe de limitare a libertății în ultimele săptămâni. Relatările anterioare spuneau că unul dintre cei mai apropiați asociați ai lui Navalnîi, Liubov Sobol, a părăsit Rusia într-o direcție necunoscută după ce i s-a pronunțat o sentință de libertate restricționată de 18 luni în acest caz, la începutul lunii august. Informațiile nu au fost confirmate nici de Sobol, nici de asociații ei.