În vreme ce un număr tot mai mare de lideri internaționali îl felicită pe președintele-ales american Joe Biden, Kremlinul spune că va aștepta rezultatele oficiale finale înainte să comenteze deznodământul scrutinului.
Întrebat cum se face că în 2016 președintele Vladimir Putin l-a felicitat pe republicanul Donald Trump îndată ce a obținut destule voturi electorale ca s-o învingă pe democrata Hillary Clinton, purtătorul de cuvânt prezidențial Dmitry Peskov le-a spus reporterilor luni, 9 noiembrie: „Vedeți și voi că există niște proceduri juridice anunțate de președintele în exercițiu. De aceea, situațiile sunt diferite, și de aceea credem că este mai potrivit să așteptăm anunțul oficial”.
În câteva state americane continuă numărarea voturilor, iar în Georgia numărătoarea se va repeta, din cauza diferenței foarte mici între Biden și Trump, iar Trump a anunțat o serie de contestări în instanță.
Mulți experți independenți și chiar unii membri de vază ai Partidului Republican apreciază însă drept neglijabile șansele răsturnării rezultatului.
Electorii din Colegiul Electoral american se vor întruni pentru a-și depune oficial voturile la 14 decembrie. Inaugurarea noului președinte este programată pentru 20 ianuarie.
În declarația sa de luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a amintit că „Putin a spus în repetate rânduri că va respecta opțiunea poporului american” și că este gata să coopereze cu viitorul președinte american, indiferent care va fi el.