La Minneapolis urmează să aibă loc, joi, o primă ceremonie de comemorare a lui George Floyd, afroamericanul de 46 de ani, care a fost ucis în acest oraș din statul Minnesota, în timpul reținerii sale de către patru poliţişti albi. Ceremonia la care va vorbi reverendul Al Sharpton, un lider al mișcării pentru drepturi civile, va avea loc după nouă zile de proteste împotriva rasismului și abuzurilor poliției, care au fost declanșate de uciderea lui Floyd, pe 25 mai. Demonstrații antirasiste de solidarizare au avut loc în ultimele zile în mai multe țări europene. Pentru joi, au fost anunțate demonstrații în fața ambasadei americane din Varșovia și la Viena, la o zi după ce mii de oameni au demonstrat la Londra și la Paris. În capitala franceză, poliția a folosit gaze lacrimogene contra protestatarilor. În Statele Unite, demonstrațiile de miercuri au purtat un caracter mai calm, după ce procurorii din Minnesota au pus sub acuzare încă trei polițiști în cazul uciderii lui George Floyd și au înăsprit acuzațiile împotriva lui Derek Chauvin, polițistul care l-a strangulat cu genunchiul pe Floyd, în timp ce acesta zăcea la pământ în timpul reținerii.