„Nu mai știe lumea pe cine să aleagă, că-s bandiții la putere, care au luat milioane” (VIDEO)

La Căușeni.

Valentina Ursu în dialog cu locuitori din Căușeni și cu directorul CBS-AXA Ion Jigău.

Your browser doesn’t support HTML5

„Nu mai știe lumea pe cine să aleagă, că-s bandiții la putere, care au luat milioane”

Din 2006 până în 2016 R. Moldova s-a aflat printre statele cu o „democrație deficitară”, iar în 2017 - printre cele cu „regim hibrid”. Țara a coborât câteva poziții în Indicele anual al democrației, elaborat de „The Economist” și ocupa poziţia 78. Într-un stat cu regim hibrid, alegerile sunt considerate a fi nelibere, iar guvernările pun presiuni pe oponenții politici, justiție, există un nivel înalt al corupției, hărțuire și presiuni asupra mass-mediei etc. Cum se clădește o democrație? Căutam răspuns la acest sfârșit de săptămână.

Valentina Ursu

Preşedintele care a schimbat faţa Americii, Abraham Lincoln, a numit democraţia „guvernarea poporului de către popor şi pentru popor”. Aceasta înseamnă că cetățenii au unul dintre cele mai mari drepturi pe care oamenii liberi îl pot avea: dreptul la vot. Acum când Republica Moldova se îndreaptă cu pași repezi spre alegerile parlamentare, m-am gândit că ar fi bine să-l întreb pe omul de la firul ierbii ce importanță are votul și care este motivul pentru care trebuie să se prezinte la vot, dar si cum vede alegătorul perioada de trecere de la dictatură la democrație și invers. Am poposit cu microfonul Europei Libere la Căușeni, centru raional situat la o distanță de 70 km de capitală și în imediata vecinătate a regiunii transnistrene.

– „Nu vedeți ce haos e la noi? Suntem capturați în regimul dictatorilor. Pentru dânșii fac legi; am avut încredere, i-am ales, dar ei mint.”

– „Jumătate de parlamentari îs dictatori.”

Europa Liberă: Moldovenilor le place să trăiască în democrație sau în dictatură?

– „Eiii, tot în democrație, eu cred că. Dictatură nu ne trebuie, nu, nu, că au trăit buneii noștri și i-au ridicat în Rusia...”

Europa Liberă: Ce înseamnă democrație?

– „Democrație, să fim toți liberi și cuvântul să fie, ce cerem măcar în jumătate să ne îndeplinească, pensia să ne-o mărească.”

– „Nu știu dacă o să mai fie democrație la noi, pentru că se vede că o să avem foarte mari surprize înainte de alegeri, asta-i 100%, au să se înscăuneze iarăși bandiții, iarăși Șor la putere, iarăși aceștia, de miliard mint oamenii și încolo au să facă ei mai departe pentru dânșii, numai pentru dânșii, pentru oameni nimic.”

– „Acum este o persoană – și toată lumea o cunoaște – care conduce cu țara asta, da-i așa oleacă... parcă să dă în umbră. Sunt oamenii lui care conduc, dar eu nu văd că noi mergem spre ceva bine, eu văd numai sărăcie, numai nevoi, numai greutăți, leapădă lumea țara, tineretul pleacă...”

– „Dar las’ să aducă pe americanul, pe românul, pe cine-o fi, liuboi (oricine) care știe a conduce și vrea să conducă, dar aceștia nu, aceștia-s toți tălhari, toți, toți și nu faci din nimeni nimic.”

– „Să fie dictatură, dar să fie, desigur că un om deștept care să conducă, care să ne scoată din mlaștină, dar acela care să dicteze trebuie să fie și un om bun, cinstit...”

– „Ne dăm foarte bine seama că trebuie să luptăm pentru această democrație, să participăm la toate procesele decizionale, să ne expunem opinia și să ieșim din teama asta a noastră ce va fi mâine.”

La Căușeni

– „Noi trebuie să învățăm democrația încă mulți, trebuie să o învățăm, să o acceptăm, să înțelegem că ai drepturi, dar ai și obligațiuni, ești liber la decizii, dar tu decizi pentru viața ta și unde începe dreptul altuia se termină dreptul tău.”

– „În democrație eu nu găsesc bun nimic.”

Europa Liberă: Democrație înseamnă puterea poporului.

– „Da, dar ea nu-i, nu-i.”

Europa Liberă: Vin alegerile parlamentare din februarie. O să alegeți democrații, pe cei care trebuie să guverneze Republica Moldova în următorii patru ani. E ușor, e greu să știi cui să-i dai votul?

– „De-amu îi greu, ca să alegem noi. N-avem încredere, că promit tare mult, dar nu îndeplinesc nici în jumătate. Poate sunt oameni buni la inimă, poate vor să facă, dar le pune bețe în roate aceștia.”

Europa Liberă: Cine?

– „Acești care știu a fura banii și nu ne dau nimic. Tot ei între dânșii se aleg acolo. Hai că noi o să-i trimitem, dar ei n-au să-i vrea. Că ei tot pe-ai lor pun ca să poată fura; o mână spală pe alta. Și gata.”

– „Dacă iaca vin niște băieți de treabă acolo să guverneze, să facă ordine, ei le pun bețe în roate.”

„Sper că totuși odată lumea are să se răzbune că nu o să mai poată suferi atâtea greutăți și atâta necaz...”

Europa Liberă: D-apoi votul dvs. o să decidă.

– „Ei, ei cam nu prea se uită la noi. Noi pe cine îl trimitem, iaca, acolo îi închide ușile. Chiar Plahotniuc, el numai pentru dânsul, el își face averea lui și a neamului lui. Ei se sfădesc între dânșii, ei nu pot să împartă locurile și banii, și nimic tolk (folos) dintr-înșii. Sper că totuși odată lumea are să se răzbune că nu o să mai poată suferi atâtea greutăți și atâta necaz...”

Europa Liberă: Cea mai bună răzbunare e în ziua alegerilor, atunci când trebuie să-i dai votul celui care merită.

– „Totdeauna ne ducem la vot, sperăm că ceva se va schimba înspre bine. Dacă noi de-amu am îmbătrânit, măcar copiii noștri, nepoții noștri să trăiască mai bine.”

Europa Liberă: Dar, în general, moldovenii ce zic: vor să trăiască în democrație sau le place totuși dictatura?

– „Nu, în democrație vor, dictatura nu le place la nimeni.”

– „Mie, naprimer (de exemplu), îmi place să trăiesc cum au trăit părinții.”

Europa Liberă: Dar ei cum au trăit?

– „Munceau și aveau, dar acum muncim și nu avem. Iaca ce-i. Așa-i conducerea, dacă s-ar gândi ei mai bine, ar fi mai bine, dar așa cum se gândesc, ei fug toți de acasă.”

Europa Liberă: O dată la patru ani, dvs. îi puneți pe gânduri pe ei, atunci când trebuie să le dați votul?

– „Noi îi punem, dar ei zic că da, dar pe urmă fac ce vor; promit tare frumos, mai mult decât marea și sarea, dar când dau na samom dele (pe adevăratelea), uită de promisiunile lor.”

„Banul azi e la putere, ei cu banii cumpără tot, și oamenii îi cumpără.”

Europa Liberă: Are viitor Moldova?

– „Are, dacă se va schimba conducerea.”

Europa Liberă: Dvs. trebuie să faceți schimbarea.

– „Noi o facem și acum, dar cine să răzbată, că banul azi e la putere, ei cu banii cumpără tot, și oamenii îi cumpără.”

– „Partidul Democrat a plătit câte o sută de lei la oameni, aici pe teritoriu a fost. Și acestea-s cazuri reale, când le dau ziare și în ziarele acelea era câte o sută de lei. Acestea nu-s minciuni.”

– „Îs cumpărați oamenii, n-au demnitate.”

Europa Liberă: Și atunci mulți acceptă stilul dictatorial?

– „Cred că da. Ei nu știu singuri pe cine să creadă și în cine să creadă, cine-i drept...”

VIDEO: de vorbă cu Lidia Popușoi la piața din Căușeni

Europa Liberă: Dar alegerile din 24 februarie ce vor decide, ce se va hotărî la anul?

– „Democrații știu ce o să fie, că au să facă mai departe drumuri... Ei de-amu-s precis convinși că au să meargă mai departe la putere. Ei cum au mers când a fost la Parlament când să aleagă prim-ministrul, cum au mers prin tuneluri noaptea, totul se hotărăște undea noaptea, ei nu ascultă părea lumii și din an în an nimic nu se schimbă. Asta-i cea mai păcătoasă țară, cea mai coruptă, minciuni, a luat dictatorul toată puterea în mâinile lui, toți se supun lui, nu-i nicio lege, nu există lege la noi, nu-i independență.”

Europa Liberă: Dar cine-i dictatorul?

– „Cine? Plahotniuc! Cine poate să fie? Și Dodon. În Dodon tare am avut încredere, dar văd că ce a spus toate-s minciuni, că eu speram, cum el se bătea cu pumnul în piept că el o să facă așa și așa, și așa, el nimic n-a făcut. Numai se plimbă, când țara-i arde, el se piaptănă.”

Europa Liberă: Credeți în viitorul Moldovei?

– „Nu cred. Nu cred, toți pleacă, îi strașnic să treci prin sate, case rămân...”

„Dacă lucrezi, țara o duci înspre bine; dacă nu lucrezi, apoi o duci înspre rău.”

– „Copiii mi-s peste graniță, posibil că și eu... Nu știu cui să las casa pentru care am muncit o viață și să plec de aici, fiindcă în toată ziua plâng și nu am nimic. Cu o pensie de 1.200 de lei, 44 de ani lucrați și printre care numai la Tabla de Onoare a republicii și a Uniunii Sovietice, cum era pe atunci, îi strașnic ce se face. Banditism cu literă mare; tălhari, corupți și-s înrădăcinați începând de la primar și până încolo sau invers – de la cap până încoace, ei îs înrădăcinați, unul cu altul țin și fac numai pentru dânșii, numai nu pentru lume.”

Europa Liberă: Aici, la piața din Căușeni, încercăm să aflăm de la cetățeni drumul pe care merge astăzi Republica Moldova. Unde duce țara?

– „Dacă lucrezi, țara o duci înspre bine; dacă nu lucrezi, apoi o duci înspre rău. Chiar tineretul ista – se duce, iaca, pe la baruri. Pe unde capătă o copeică, lucrează poate cu ziua undeva, o dau acolo, că acolo-i bine, șed... iar se duc și se distrează oleacă, iar a doua zi se duc și lucrează pentru o copeică, pentru băutură și iaca de ce-i greu, că tineretul n-are de lucru. Când eram ca dânșii tineri, erau zavoade (uzine), erau colhozuri, lucram...”

Europa Liberă: O dată la patru ani dați votul pentru politicianul care că promite că va deschide locuri de muncă, să o să vă aducă bunăstare, o să vă îmbunătățească condițiile de trai, de muncă...

– „Nu avem folos de nicăieri, numai cu amăgeli. Vin și ne dau câte oleacă de zahăr, câte oleacă de crupe, că vom face și vom face... Ei fac pentru dânșii, deschid averi, magazine, aeropoarte, deschid toate celea ce le trebuie lor pentru viața lor, nu pentru viața noastră.”

Europa Liberă: Știți cum se mai zice că cetățenii unui stat își merită conducerea pe care o au, pentru că ei au votat-o?

– „Nu știu care au votat-o, că nu se vede votul. Dacă intră în post, nu mai face nimic, dar când o pupat Biblia, dar eu zic: „O, iaca iasta o să ne ajute pe noi”. Și ce ne-a ajutat? Noi nu știm pe cine să votăm.”

„La ce să mă duc, că nu știu pe cine să aleg, la ce să mă duc, ca să aleg tot aceleași persoane? De aceea este imprevizibilă situația.”

Europa Liberă: Ce preț are, cât îi de valoros votul Dvs.?

– „Îi valoros, dar... n-are niciun rost. De atâta timp luptăm pentru democrație și vrem să fie democrație, noi vrem conștient să venim la vot și să votăm pentru dezvoltare, pentru conștientizare...”

Europa Liberă: Ce vor decide alegerile din 24 februarie?

– „Este foarte greu de spus, că, uitați-vă, astăzi la Căușeni câți oameni mai sunt în jur și a doua este că cetățenii sunt dezorientați. La ce să mă duc, că nu știu pe cine să aleg, la ce să mă duc, ca să aleg tot aceleași persoane? De aceea este imprevizibilă situația.”

Europa Liberă: Dvs. aveți pentru cine vota, știți de ce trebuie să-i dați votul?

– „Eu am o claritate în ceea ce vreau. Sunt pe calea să selectez o persoană care să mă reprezinte acolo, dar să mă reprezinte responsabil, să-mi reprezinte viziunea mea și nu buzunarul, și nu mintea lui până la atâta.”

„Când vin, îți promit stelele de pe cer, îți promit și Luna, nu numai stelele. Îți promit, dar pe urmă, dacă s-au așezat în scaune, nu-i bine, îi haos...”

Europa Liberă: Să vă reprezinte pe circumscripție și pe listă de partid, pentru că e votul mixt?

– „Nu știu eu dacă schimbă ceva votul mixt, dacă persoana este iresponsabilă, iresponsabilă va fi și acolo, și dincolo. Dar dacă avem o candidatură care cu adevărat să fie cea care mă va reprezenta, îmi va auzi vocea și mă va implica și pe mine în procesul decizional ca măcar câte o dată să mă întrebe: De care lege avem nevoie? De care politici avem nevoie? Unde trebuie să facem schimbarea? Cine o să participe la această schimbare? Deci, eu pentru asta voi vota – pentru omul care va înțelege viziunea mea asupra dezvoltării.”

– „Când vin, îți promit stelele de pe cer, îți promit și Luna, nu numai stelele. Îți promit, dar pe urmă, dacă s-au așezat în scaune, nu-i bine, îi haos...”

### Vezi și... ### Radu Carp: „E o tautologie să spui că Moldova face parte din Europa”

Europa Liberă: Cum se depășește această stare de lehamite, de haos, de disperare, de dezamăgire? Cum se trece peste ea?

– „Trebuie un om de treabă sus. Aici într-o măsură oarecare se spune că să nu fie dictatură, dar și fără asta tot nu se poate, pentru că cineva trebuie să comande ca să fie ordine, s-o iei de la un capăt și să descâlcești până la celălalt capăt, dar un om de treabă trebuie, dar nu unul, dar nici 101 acolo nu trebuie. 101 tot îs prea mulți, las’ să fie 51 și las’ să fie și în Est, și în Vest, las’ să fie și acolo, și acolo.”

Europa Liberă: Acum vedeți că mai mulți politicieni promovează ideea asta „pro-Moldova”? Și Partidul Democrat cu Vladimir Plahotniuc, și Igor Dodon cu Partidul Socialiștilor, și Ilan Șor cu partidul lui toți vorbesc despre „pro-Moldova”.

– „Desigur că „pro-Moldova”. Nu vreau eu să vând țara mea la nimeni, nici României, nici Rusiei. Las’ să fim noi o țară săracă, las’ să ne dea pace, dar să fim noi Moldova, să fim.”

Europa Liberă: Dar până acum ați spus că vreți să scăpați de sărăcie?

– „Desigur că vrem să scăpăm de sărăcie, dar nu într-un așa mod ca să ne vindem sau la români, sau să ne vindem la ruși pentru aceea ca să ieșim din sărăcie. Nu! Să ducă așa o politică încât moldoveanul nostru să-și decidă soarta, nu cineva să i-o decidă.”

„Nu știm pe cine să-i alegem, e greu de spus, fiindcă acolo îi cumătrism, toți unul pe altul...”

– „Moldova are nevoie de un conducător ca Lukașenko în Belarus. Ei fac comerț cu toate țările din lume, cu tehnică, cu totul, dar la noi totul au distrus și ferme și tot, tot, tot au distrus...”

– „Iaca, de pildă, Plahotniuc vrea la putere. Cu trup și suflet se luptă pentru putere, dar nu pentru aceea ca lumea să trăiască mai bine sau să îmbogățească țara, dar pentru aceea ca să poată ei să se îmbogățească mai tare, să poată să fure, să amăgească lumea asta și s-o asuprească numai pentru aceea ca ei să fie bogați.”

Europa Liberă: Pe 24 februarie Dvs. o să fiți stăpânii votului, stăpânii situației din Republica Moldova.

– „Nu știm pe cine să-i alegem, e greu de spus, fiindcă acolo îi cumătrism, toți unul pe altul, cum spune rusul: ruka ruku moet, apoi așa și la dânșii, ei unul pe altul, finul, nănașul, cumătrul și într-atâta s-o încuscrit și s-o încumătrit că-s toți de-o teapă. Așa că n-avem pe cine alege, n-avem pe cine alege.”

### Vezi și... ### „Pentru ce-s atâția în Parlamentul ista, dacă lumea toată-i dusă?” (FOTO/ VIDEO)

– „Dacă iaca chiar o să luați interviu și dacă o să ajungă undeva și pe mai sus, să facă ceva de a opri tineretul acasă, să vie tineretul acasă, că moare țara, îmbătrânește, se duce pârău și dacă să vină un conducător, apoi să vină conducătorul cela care într-adevăr să poată face schimbări, ca să fie locuri de lucru, ca să poată aici să-și întrețină copiii, acasă.”

– „Muncești și nu ai unde să realizez producția, stai la piață, iaca, cu cinci lei vinzi prăsade, în altă parte nu poți să le duci. Care-s la conducere numai pentru dânșii, dar nu se gândesc la oamenii aceștia năcăjiți.”

Europa Liberă: Dar cei de sus îs aleși de dvs., cei de jos.

– „Tot oamenii i-au ales, dar ei unul cu altul țin și-s toți bandiți.”

– „Ce fac ei acolo? Politică, gălăgie, un fel de dare de colb în ochi cuiva. Iaca așa-i. Dodon îi președinte.”

Europa Liberă: Și dl Dodon în doi ani ce a reușit să facă?

– „El se stăruie să meargă spre Est încoace, cu Rusia să drujască bine (să fie prieten bun), să trăiască bine cu rușii, ca să avem unde duce producția toată, așa, măcar 50-70%, cum era pe timpul sovietic.”

VIDEO: De vorbă cu Anatolie Covalenco, antreprenor la Căușeni

Europa Liberă: Statisticile arată că mai mult de jumătate din producția moldovenească merge în Occident, pe piața europeană.

– „În Occident merge, da, iaca așa spune statistica, dar ea poate să spună multe pe care noi nu le știm încă, într-adevăr, se cotează acolo producția noastră sau mai știu eu cum acolo.”

Europa Liberă: Dar dl Dodon știe statistica?

– „El știe, că lui poate cineva îi raportează, numai nu mie din acestea ce se petrec în țara Moldovei, dar, dacă le place tare la vest-europeni producția noastră, asta-i bine de-amu.”

– „Tineretul tot s-a dus, iaca în sat rămâne câte-o casă și dacă peste vreo cinci ani mor babele acestea, rămân casele îndeobște goale. Cum spunea la Chircăiești, zice că se vinde toată mahalaua și cu o babă vpridaciu (în plus), râdea lumea. Copiii care se duc la școală îs pe degete numărați. Când învățam noi la școală erau 800 de copii, dar acum îs 200 de copii.”

Europa Liberă: În ce școală?

– „La Ursoaia.”

Europa Liberă: Are viitor Moldova?

– „Nu cred.”

Europa Liberă: Vin alegerile parlamentare din 24 februarie, o să mergeți și Dvs. o să decideți viitorul, cine trebuie să guverneze, cum să guverneze?

– „Nu mai știe lumea pe cine să aleagă, că-s bandiții la putere, care au luat milioane și își fac față, dau cadouri la o casă de copii. Dar de unde o luat el banii ăștia și îi dă la lume?”

„Nu-ți dă în buzunar nimeni, dacă nu muncești.”

Europa Liberă: Moldovenii vor să trăiască în democrație sau în dictatură?

– „Nu știu, nu pot să vă spun, pe mine nu mă interesează asta, eu îndeobște sunt la Bender, am propiskă (viză de reședință).”

Europa Liberă: Credeți în soluționarea problemei transnistrene?

– „Dar mie mi-i totuna, că nu-ți dă în buzunar nimeni, dacă nu muncești. Iaca când o fost Smirnov, ne dădea în tot anul, câte olecuțică ne adăuga, Krasnoselski acesta nicio rublă nu ne-o adăugat. Daje (chiar) și acelea care ne dădea 150 de ruble în Rusia, de-amu patru luni de zile nu le-o dat, ei le pun în bancă și iau procente, și la lume nu le dau.”

– „În stânga Nistrului e mai rea situația ca în Moldova, la demonstrație să iasă, acolo repede îi arestează.”

Europa Liberă: Dvs. credeți că se va găsi o soluție pentru problema transnistreană și cum vedeți apropierea celor două maluri ale Nistrului?

– „Nu! Eu nu văd, eu nu văd. Mie îmi pare că așa și o să fie, pentru că fiecare iubesc creslele (fotoliile) lor și nimeni nu își dă stăruința ca să le împreuneze. Acolo îi mângâie că gazul oleacă îi mai ieftin, că lumina oleacă îi mai ieftină și oamenii de rând așa și… Acolo pensii sunt, dar nu-i…”

„Care a furat milioane nu stă în pușcărie, dar unul de-aista, păcătos, dacă o luat acolo ceva, îi dă cinci ani ori mai mult.”

Europa Liberă: Să vă întreb și pe Dvs.: moldovenii vor să trăiască în dictatură sau în democrație?

– „E greu și în dictatură, e greu și în democrație. Mie îmi pare că atunci când era o conducerea de sus și așa-i și gata, era o oarecare lege, dar amu cu democrația asta, eu nu văd nimic bun într-însa. Fiecare ce vrea aceea face, e haos, pe nimeni nu-l pedepsește, chiar și dacă o încălcat legea, merge mai departe, de ce să nu facă ei mai departe așa, dacă văd că le merge. Nu funcționează legea.”

– „Care a furat milioane nu stă în pușcărie, dar unul de-aista, păcătos, dacă o luat acolo ceva, îi dă cinci ani ori mai mult.”

– „Șor acum îi vestit că, Doamne ferește, ia uite ce face el acolo în Orhei. Dar pe-ai cui bani face? Șor, pe-ai cui bani face, ce, lumea chiar așa-i de proastă?”

– „Trebuie să trăim altfel și cu altă gândire. Nimeni nu o să ne facă curățenie în casă la noi și în gospodăria noastră până nu o să ne apucăm noi de făcut curat în gospodăria noastră. Adică, moldovenii pleacă din țară și aici rămâne, cine rămâne? Bătrânii, bolnavii, copiii celor plecați și nimic nu se rezolvă. Dacă nu vor să vină înapoi, să fie o Moldovă bogată și înfloritoare, nu o să fie așa. Fiecare trebuie să muncească și să nu fie atâta corupție și atâta amăgeală, peste tot locul numai să le dai, cum zic moldovenii: „analiză din degete”, dacă dai „analiză din degete”, ești trecut peste tot locul.”

### Vezi și... ### Siegfried Mureșan: „Încrederea instituțiilor UE în autoritățile de la Chișinău este mai mică decât oricând în ultimii zece ani”

Europa Liberă: Analiza din deget însemnând mită?

– „Mită, da, bani și care dau bani, aceia și nimeresc.”

Europa Liberă: Valentina Ursu sunt.

– „Dar eu vă cunosc de la Vocea Basarabiei glasul, după glas și eu v-am cunoscut după glas.”

Europa Liberă: Ian ziceți și Dvs. De 27 de ani, despre Moldova se zice că e într-o continuă tranziție, moldovenii agreează ideea democrației sau autoritarismului, dictaturii, ce le place lor?

– „Știți cum e? Lor le place democrația, dar chestia e în aceea că alții încă visează la comuniștii ceia care au fost pe timpul sovietic, că atunci a fost mai ghini. La noi vin la putere, ne promit nouă că o să ne facă acestea și când de-amu ajung acolo, ori ei sunt șantajați, toți acești deputați au businessuri, au și așa și ei sunt șantajați. Ce gândiți că ei între dânșii acolo au tot dosare penale deschise și Plahotniuc le spune: „un pas în stânga, un pas în dreapta și iaca dosarul penal e acesta”. Și iaca așa... Părerea mea e că fără de revoluție nu o să fie luată puterea. Iaca ei pun toată Constituția, le pun numai pentru folosul lor.”

Europa Liberă: Și trăiți cu frică?

– „Da, e cam așa.”

Europa Liberă: De ce vă este frică?

– „De ce? Dacă ți-o dat Bojica o bucățică de pâine, dracul o venit și ți-o ia. Când îți dă Dumnezeu o bucățică de pâine, dar dracul îți aduce oaspeți.”

„Aceștia toți îs tâlhari. El fură dincolo, vinde dincoace.”

Europa Liberă: Ce sfaturi aveți pentru cei care vor să conducă Republica Moldova?

– „Tot Parlamentul aista să-l ubirească (scoată).”

Europa Liberă: Și pe cine aduceți în loc?

– „Dar lasă să aducă pe americanul, pe românul, pe cine ar fi, pe liuboi (oricine) care știe a conduce și vrea să conducă, dar aceștia nu, aceștia toți îs tâlhari. El fură dincolo, vinde dincoace. Cum pot să spun eu că iaca legea, dacă ea nu-i? Ei au văzut că ceva pentru norod îi rău, legea de apăsat mai tare, dar ca să ajute – nu, că ei au și spus că la nimeni nimic.”

Europa Liberă: O să mergeți să votați?

– „Te duci numai de aceea că îți trebuie ceva la primărie ca să-ți scrie, nu-ți scrie. Și cauți să te duci, dar pentru cine ai votat acolo...”

### Vezi și... ### „Numai oftăm din greu și suflăm ușor ca să trăim bine, dar bine nu trăim...” (VIDEO)

Europa Liberă: Cine-l merită? Cum să fie politicianul acela care să merite votul pe care îl dați?

– „Cam nu-s de aceia. Nu, iaca, singură gândește-te așa, m-am dus la Șor, mi-o mai dat de ceea, de ceea, cu bani, dar poate oleacă mai ieftin.”

Europa Liberă: Dar vă întrebați de unde el are ca să vă dea mai ieftin, de unde ia bani?

– „El îi ia că tatăl lui o fost bogat tare, aceștilalți au fost toți măgari.”

– „Îi greu, îi greu, nică ghini, nică.”

Europa Liberă: Dar de ce e greu?

– „De-atâta că tot promit să-i alegi, ș-apoi dacă îi alegi – gata, ei au uitat. Se așază pe scaune și primesc zarplată (leafă) bună, pensiile mititele, dar de-aicea tot îi scump, ia uită-te ce scumpete…”

– „De ce la pensionari nu se mărește pensia?”

Europa Liberă: Guvernul promite că se mărește.

– „Dar parcă ziceau că de două ori pe an o să mărească? Dar ei au mărit 4%, de râsul lumii, șase, nu mai mult. Dar dă-i vreo 15-20%, omul să aibă cu ce trăi.”

„Nu-i la noi democrație, la noi numai se ascund sub legea asta, că iaca așa și gata.”

Europa Liberă: Dar îl întrebam pe d-lui, moldovenii vor să trăiască în democrație sau în dictatură?

– „Eiii! Konecino (desigur) în democrație, clar, desigur, ce…”

– „Dar nu nici cu aceia, nici cu aceia, nu-i la noi democrație, la noi numai se ascund sub legea asta, că iaca așa și gata.”

Europa Liberă: Democrație înseamnă puterea poporului, poporul să decidă.

– „Nu da, d-apoi desigur. Dar ce crezi? Că amuși vin,îi ugavaresc (îi conving) pe ceia, pe ceia, ș-apoi îți spun, până ce se așază pe scaun, ș-apoi uită toți. Deputații se aleg, se zice că oamenii aleg, tot ei se aleg unii pe alții, așa.”

– „La noi până ce când Parlamentul ista de păscut oile îs buni, altceva nimic.”

### Vezi și... ### Cristian Preda: „Măcar în al 12-lea ceas să se țină seama de vocile prietenilor Republicii Moldova”

Europa Liberă: Vreți să trăiți într-un stat democratic sau cu conducere autoritară?

– „În democrat eu nu găsesc bun nimic.”

Europa Liberă: Democrație înseamnă puterea poporului.

– „Da, dar ea nu-i, nu-i!”

* * *

Așa cum spun interlocutorii mei de la Căușeni, drumul de la democrație la dictatură este subtil. L-am întrebat pe sociologul Ion Jigău, directorul Centrului de Investigații Sociologice și Marketing CBS-AXA, de ce în Republica Moldova e atât de anevoioasă trecerea de la dictatură la democrație.

Europa Liberă: Am mers la Căușeni să discut cu localnicii despre democrație versus dictatură. Răspunsurile oamenilor m-au surprins. Foarte mulți vorbesc despre faptul că Republica Moldova se declară doar o țară democratică, dar haosul face ca ei să se gândească că vor mai degrabă să fie dictatură. Cum explicați acest lucru?

Ion Jigău

Ion Jigău: „Este o problemă veche și complicată. O să fac un mic excurs în istoria mea personală. Deci, era prin ’96-’97, academicianul Țîrdea de la Universitatea de Medicină face în fiecare an o conferință. Și la una din aceste conferințe, mi se pare că a fost în ’98, după alegerile din ’98, am avut și eu o mică comunicare. Cineva acolo mi-a replicat aproximativ despre democrație versus dictatură. Mi-a replicat că, uite, Chile cu Pinochet a progresat ș.a.m.d. Știți care a fost replica mea înapoi? A fost că Chile avea economie de piață și Pinochet n-a făcut decât prin dictatură să restabilească o ordine bine cunoscută de chilieni și după o perioadă oarecare el a plecat, benevol. Și Chile este astăzi totuși o țară, în America Latină e greu de spus o țară exemplară, democratică, dar totuși mai mult sau mai puțin este democrată.”

Europa Liberă: Cetățenii Republicii Moldova astăzi în ce stat trăiesc?

Ion Jigău: „Aici este problema. Noi suntem ieșiți din dictatură, noi nu am trăit într-o libertate democratică care ne-ar face responsabili de libertatea noastră. Noi încă mai suntem nostalgici după ce am avut. Credeți-mă că eu am văzut dictatura sovietică. Aici este problema mare. Deci la noi dictatura este înțeleasă un pic altfel decât... Da, în Chili dictatura lui Pinochet a fost sângeroasă, extrem de sângeroasă, dar aici este o nuanță pe care noi nu prea o cunoaștem. Salvador Allende a fost un socialist de extremă stângă foarte radical și atunci lucrurile au un sfârșit logic, după mine, fiindcă stânga radicală este și Troțki și Che Guevara, care înțeleg dictatura numai așa cum o înțeleg ei. De fapt, tot sânge.”

### Vezi și... ### Oana Popescu: „Oamenii vor o figură autoritară, care poate impune stabilitatea”

Europa Liberă: De ce mulți cetățeni își doresc un regim autoritar sau mai degrabă fac trimitere că pentru Republica Moldova, un stat mic, cu un milion de cetățeni plecați peste hotare, ar fi de ajuns un tătucă de acesta la conducere și dau exemplul Belarusului? Foarte mulți din cei cu care am discutat la Căușeni zic că își vor un Alexandr Lukașenko la putere în Republica Moldova.

Ion Jigău: „Vedeți Dvs., Lukașenko, pe lângă toate neajunsurile lui, este un patriot belarus. Pe când dictatorii noștri de oricare origine nu sunt patrioți moldoveni. Ei sunt patrioții buzunarelor lor și ai burții lor. Aici este diferența dintre noi și Belarus. Ei s-au întors totuși la această dictatură a lui Lukașenko relativ repede, după vreo 4-5 ani de libertate democratică. Ei, practic, n-au avut o viață mai lungă în libertate, în democrație, pe când noi totuși am avut o perioadă mai lungă și prin această perioadă se lămurește și exodul milionului, care tot văzând încotro merg lucrurile lasă țara și pleacă.”

### Vezi și... ### Voronin ne explică ce stat avem… 

Europa Liberă: Dar cine ar fi acei politicieni dictatori în Republica Moldova? Voronin era dat ca primul...

Ion Jigău: „Vedeți, într-un fel, dlui Vladimir Voronin nu i-ar fi stat altfel. Dânsul totuși era un statalist al Republicii Moldova și dânsul construia statul, adică instituțiile pe timpul lui lucrau totuși altfel. Acum instituțiile noastre – cum să vă spun? – tot mai tare și mai tare pierdem încrederea în ele.”

Europa Liberă: Și cetățenii au dreptate când zic că dictatorul ar fi Vladimir Plahotniuc?

Ion Jigău: „Nu cred, din cauză că a controla Procuratura, justiția încă nu e tot. Procurorii și judecătorii trebuie să fie exemplu de simț civic, de autoritate morală ca și preoții, pe când la noi îl vezi pe un tânăr procuror care stă la volanul unui jeep care costă câteva zeci de mii de euro. Păi, eu mă gândesc: dar de unde tânărul acesta are bani?”

Europa Liberă: De ce multă lume aseamănă democrația din Republica Moldova cu haosul?

### Vezi și... ### O nouă cale, o nouă jale

Ion Jigău: „Vedeți că în genere imaginea democrației este a unei ciori negre, a haosului, fiindcă noi nu am avut experiența unei democrații autentice când dictatura legii ar fi. Da, o dictatură poate și cere, dar e dictatura legii. Dura lex, sed lex, adică legea e aspră, dar e lege. Pe când la noi are loc o altă zicală: „Закон, что дышло: куда повернёшь, туда и вышло” (Răstoarnă legea cei care o încalcă, utilizând retorica sau studiul insuficient al legii însăși.) Cred că ascultătorii au înțeles zicala, nu mai trebuie s-o traduc.”

Europa Liberă: Dar care e alternativa democrației?

Ion Jigău: „Nu există.”

Europa Liberă: Autoritarismul, dictatura?

Ion Jigău: „Chiar să zicem exemplul aceleiași Belarus. Da, ei au siguranța zilei de mâine până în momentul în care Lukașenko pleacă, dar el la un moment dat va pleca, ei vor trece prin experiența noastră. Altă cale nu au.”

Europa Liberă: De ce le vine greu cetățenilor să răspundă la întrebarea: ce este democrația?

Ion Jigău: „Păi, ei n-au văzut nimic altceva. Cum să vă răspundă, dacă moldoveanul nostru în primul rând răspunde prin experiența proprie? Moldovenii noștri nu prea știu să facă abstracție. Abstracția e un lucru bun, dar pentru alde mine cu dumneata, noi putem face abstracție, că am făcut niscai ani de carte, am activat în niște domenii unde eram nevoiți să facem abstracție și pentru noi lucrul acesta este un lucru normal – să facem abstracție, să comparăm niște date reale. Unde pleacă oamenii noștri? În Occident. Ei, ce, pleacă în țări dictatoriale? Pleacă în Canada, pleacă în Anglia, pleacă în Germania, pleacă în Franța. Ei nu pleacă în țări nedemocratice.”

Europa Liberă: Mulți dintre cei cu care am discutat la Căușeni mă întrebau, de ce nu-i întreb despre sărăcie, despre injustiție, despre legea care e în favoarea doar a unora și în defavoarea multora și de ce să-i întreb despre democrație. E sens să discuți cu cetățeanul Republicii Moldova despre democrație?

Ion Jigău: „Democrația, în primul rând, înseamnă responsabilitate. Noi, moldovenii, am fost nevoiți să fim responsabili sub toți. Pe timpul sovietic asta era: dacă întârziai la lucru, erai bătut; dacă făceai o careva altă gafă, erai bătut sau erai judecat pentru nimic. Pentru 4 sau 5 ciocălăi aduși din câmp atunci când mureau de foame copiii, erai judecat. De fapt și acum se mai întâmplă. La Rusca nu demult stătea o femeie în vârstă care a furat o rață. Comparați-o cu miliardul!”

Europa Liberă: La Rusca fiind penitenciar?

Ion Jigău: „Da.”

### Vezi și... ### Anneli Ute Gabanyi: „Moldova nu mai este piesa principală și frumoasă în vitrina UE”

Europa Liberă: De ce lumea zice să nu-i întreb despre ce este democrația?

Ion Jigău: „Păi asta-i mai greu să vă răspund. În primul rând, ei singuri nu știu ce reprezintă o democrație reală. Și atunci nu vă pot oferi un răspuns și ei ocolesc această întrebare. Ei au problemele lor care îi dor – sărăcia, lipsa locurilor de muncă, infrastructura proastă, șefi nu chiar onești. Și atunci sunt alte probleme care îi deranjează. De atâta ei și sunt gata să suporte o dictatură.”

Europa Liberă: Dar vin alegerile și toată lumea vorbește că acest scrutin trebuie să aibă loc în condiții bune, să fie democratic, să fie transparent, să fie liber. Demos ce înseamnă? Puterea poporului.

Ion Jigău: „Aici îi problema. Oamenii vor schimbare, dar vor o schimbare spre bine. Până acum schimbările la noi și democrația au adus numai, cum s-au exprimat ei, haos. Au adus haos din simplul motiv că legea nu se respectă, au adus haos din simplul motiv că au dispărut locurile de muncă, oamenii plecând, au început să câștige undeva mai mult și atunci stimulează plecarea; câștigul în altă parte stimulează plecarea. Au plecat cei mai buni, cei mai activi, iar acasă au rămas cei care nu pot pleca din simplul motiv că au copii mici sau sunt săraci și pe timpuri nu-și puteau cumpăra o viză. Acum se poate cu pașaportul biometric, dar iarăși e o problemă – trebuie să-ți găsești acolo contract de muncă și atunci poți pleca, că dacă pleci pur și simplu, poți să lucrezi ilegal, dar ilegal nu e aceea ca și legal.”

Europa Liberă: Vor fi alegerile democratice?

Ion Jigău: „Încă nu vă pot spune.”

Europa Liberă: De ce nu aveți răspuns?

Ion Jigău: „Din simplul motiv că ține și de partidele de opoziție. Dacă partidele de opoziție se vor consolida ca partide, ca entități politice demne de încrederea populației, nu-și vor călca promisiunile pe care le vor da în campanie, atunci noi vom progresa. În caz contrar, noi ne vom bălăci încă un ciclu sau două electorale în aceeași baltă.”

Europa Liberă: Dar cât de injust e să zici că ești forță politică democratică, iar în spate să te preocupe cu totul alte lucruri?

Ion Jigău: „Păi aici e problema. Eu am zis un pic mai înainte că dacă se vor consolida ca niște adevărate entități politice, care vor fi sensul expresiei voinței populare, voinței alegătorului, nu pur și simplu un partid care încape pe un divan, unul din ei cu un buzunar de bani, care vrea să acceadă la putere ca să mai câștige ceva bani, dar un partid care vrea să acceadă la putere trebuie să rezolve problemele care-i deranjează pe cetățeni. Aici a fost problema de până acum.”

Europa Liberă: Și cine va decide soarta acestor alegeri – banul sau democrația, sau autoritarismul, sau dictatura?

Ion Jigău: „Deocamdată, banul este important, dar în alegeri sunt importante alte câteva lucruri. Deci, în primul rând, oamenii care sunt acolo în campanie, care candidează, structurile lor organizaționale și de abia după aceea banul. Banii sunt necesari într-o campanie, dar nu stau pe primul loc. Evident că cei care nu vor câștiga onest, vor încerca să cumpere cu bani voturile și atunci nu va fi o alegere democratică.”

Europa Liberă: Cine va dicta rezultatul alegerilor?

Ion Jigău: „Cetățeanul. Dacă va fi în stare să depășească problemele pe care le are.”