La trei ani de la moartea lui Andrei Braguța în custodia statului, nu e nimeni vinovat

La trei ani de la decesul lui Andrei Braguța într-o închisoare, niciun angajat al sistemului penitenciar nu a fost condamnat pentru tortură.

Avocații lui spun că un caz similar s-ar putea întâmpla oricând. În contextul epidemiei de coronavirus, când douăzeci de persoane deținute sunt bolnave de Covid-19 aflându-se în custodia statului, apărătorii lui Braguța spun că temerile lor sunt cu atât mai actuale cu cât acordarea asistenței medicale în închisori lasă mult de dorit, iar autoritățile așa și nu a intervenit pentru a remedia deficiențele ieșite la iveală în 2017. Poate statul are alte priorități, dar nimic nu se compară cu demnitatea și integritatea fizică a cetățenilor care la un moment dat pot ajunge după gratii.

Your browser doesn’t support HTML5

trei ani de la moartea lui andrei braguta in custodia statului,

Sub privirile a zeci de angajați ai sistemului penitenciar, ai poliției și sistemului medical, în total reprezentând 16 instituții ale statului, un șofer oprit în trafic, bănuit că ar fi consumat alcool, în zece zile s-a stins din viață într-un izolator, fără ca cineva să intervină. A fost bătut de colegii de celulă și gardieni, susțin avocații familiei Braguța, în certificatul medico-legal, însă, drept cauză a decesului e trecută o maladie respiratorie care s-ar trage de la faptul că a zăcut la podele și în condiții precare în celulă.

Avocatul Vadim Vieru

Trei ani au trecut de atunci. Cele trei dosare aflate pe masa judecătorilor sunt examinate cu viteza melcului, spune avocatul Vadim Vieru. Marea majoritate a celor peste 140 de ședințe au fost amânate, în rezultat, nu există o decizie definitivă și irevocabilă și nimeni nu a fost tras la răspundere. În cel mai avansat dintre dosare, aflat de peste un an în instanța de apel, magistrații au considerat că polițiștii nu s-ar face responsabili de tortură, transferând vina doar pe colegii de celulă ai celui decedat.

Viața este prețioasă și justiție trebuie să se facă în fiecare caz

„Chiar dacă a trecut o perioadă îndelungată, acest caz, după părere de rău, ar putea să se repete, ceea ce este îngrijorător, ori orișicare viața este prețioasă și justiție trebuie să se facă în fiecare caz. Înțelegem că penitenciarele nu reprezintă o linie de buget populară pentru guvern, dar în sistemul penitenciar sunt oameni. Lipsa de resurse umane, lipsa de medicamente, lipsa de bani poate duce la pierderea de vieți omenești și despre aceasta, cu părere de rău, se vorbește de mulți ani”.

Juriștii care oferă asistență familiei Braguța sau monitorizează felul în care se derulează procesele remarcă faptul că singurul spital din sistemul penitenciar nu are acreditare medicală de 18 ani. În plus, există o lipsă acută de personal, dar și de interes din partea statului ca subdiviziunea să fie cu adevărat funcțională. Și asta se întâmplă chiar dacă Republica Moldova a fost condamnată de CEDO în repetate rânduri pentru condițiile de detenție și încălcarea regulilor la acordarea asistenței medicale.

### Vezi și... ### Cu o asistență medicală rudimentară, închisorile moldovene riscă să devină focare de Covid-19

După părerea avocatului Victor Munteanu, atât timp cât statul și-a asumat izolarea sau detenția unui cetățean bănuit de anumite încălcări trebuie să asigure că-i vor fi respectate demnitatea, sănătatea și integritatea umană.

Justiția este ca familia să aibă satisfacția ca astfel de cazuri să nu se mai întâmple
Victor Munteanu

Nu poate exista nicio scuză din partea funcționarilor că nu sunt bani pentru condiții mai bune, punctează juristul, în caz contrat va exista prezumția vinovăției statului. „Familia nu așteaptă doar justiție în acest caz. Justiția nu este pe deplin făcută atunci când doar persoane sunt pedepsite, recunoscute vinovate, justiția este ca familia să aibă satisfacția ca astfel de cazuri să nu se mai întâmple, autoritățile să se responsabilizeze, să pună în funcțiune mecanisme care să excludă maximal posibil situații de acest gen”.

În situația lui Andrei Braguța poate ajunge oricare alt cetățean, mai ales când cei responsabili vor găsi mereu scuze, au mai afirmat avocații familiei. Pandemia de coronavirus a arătat că neacordarea asistenței medicale sau acordarea unui ajutor specializat formal poate costa vieți omenești. Nimic însă nu se compară cu impunitate, mai țin să remarce apărătorii, ceea ce confirmă justiția selectivă practicată în R. Moldova ori chiar injustiția fără scrupule.