Partidul Acțiune și Solidaritate și-a lansat duminică, 16 februarie, candidatul pentru postul de parlamentar din circumscripția 38 de la Hâncești, anume fosta ministră a justiției, Olesea Stamate. Evenimentul a prilejuit la Hâncești un marș de sprijin, cu participarea liderei PAS, fosta prim-ministră Maia Sandu. Ea a rostit un scurt discurs la bustul lui Mihai Eminescu din Hâncești, spunând că dorita victorie a formațiunii sale la alegerea din 15 martie ar duce în Parlament „încă o voce PAS”. Mai înainte, Sandu scrisese pe Facebook că Stamate este „o luptătoare pentru justiție adevărată, pentru stat de drept”. Alegerile de la Hâncești sunt considerate o repetiție pentru alegerile prezidențiale de la toamnă. În remarcile sale de duminică, Maia Sandu a spus: „Vom câștiga această bătălie, după care am putea câștiga războiul!”. Tot astăzi și-a lansat candidatura la Hâncești și fostul primar general liberal al capitalei, Dorin Chirtoacă, din partea Mișcării Politice Unirea. La o adunare publică în Piața Suveranității, Chirtoacă a declarat că obiectivele sale principale sunt promovarea ideilor unioniste în pregătirea alegerilor prezidențiale din toamnă, dar și asigurarea descentralizării financiare și administrative, construcția căii ferate spre Hâncești, crearea unei rute de troleibuz Chișinău-Hâncești, dezvoltarea luncii Prutului. În cursa pentru alegerile de la Hâncești s-au înscris 7 candidați. Campania a început vineri, 14 februarie.