După ce-a dat lovitura cu Fraţi pe jumătate, tradus în 31 de ţări, norvegianul Lars Saabye Christensen (n. 1953) face ca „scriitura lui vie, plină de căldură şi umor, dar [care] conţine şi o profundă seriozitate atunci când tratează despre destinele umane atât de schimbătoare” (Kristin Weholt) să capete o nouă strălucire – „ca şi cum ar fi proiectată pe un ecran cinematografic” (K. W.) – odată cu apariţia romanului Vizionare, Univers, 2014.
„Şedeam în bucătărie , mahmuri, în halat de casă, fiecare cufundat în POV-ul său, (…) noi doi, cuplul însuşi, eu şi Cathrin, [când deodată] lui Cathrin îi mai venise acum şi ideea aia fixă care, după cum avea să se dovedească, a distrus totul pentru noi, ba nu, nu pentru noi, ne-a distrus chiar pe noi”, acesta-i punctul de plecare al naraţiunii, şi iată-i pe cei doi – căci „nimeni nu vizita de unul singur apartamente de dimensiunea asta. Singurătatea se putea măsura în metri pătraţi” – porniţi pe vizionare, şi „declanşând – ei, sau mai curând ea, – acel joc, să se reguleze în apartamentele altora”, astfel „expunându-se şi excitându-se unul pe celălalt”. Or, întorşi acasă (în apartamentul ei!), fiecare se afundă în lumea lui, iar faptul că dorm în acelaşi pat nu înseamnă şi că dorm împreună: „Nu cred că mai văzusem singurătate mai limpede ca acum: spatele încovoiat al lui Cathrin, un cerc, propria sa umbră. Şi asta mă înfrigura de două ori. Ea era oglinda mea. Eram însinguraţi împreună”. Şi tocmai atunci Will primeşte acea ofertă de nerefuzat, să scrie un scenariu având în centrul atenţiei „o tânără pereche, despre care s-ar spune că e un cuplu reuşit, cu carieră şi tot pachetul, nu-i aşa, dar care scârţâie. Se decid să se mute şi încep să se ducă la vizionări de apartamente, iar, ajunşi acolo, încep un joc erotic. Fac sex în dormitoare străine. Totul devine o obsesie, iar ei îşi asumă riscuri din ce în ce mai mari…” Zis şi făcut, atât că ceea ce rezultă nu contribuie câtuşi de puţin la consolidarea cuplului, iar odată Cathrin dată dispărută, scenariul se-ntoarce într-un coşmar sinistru:
„Will o vede pe Cathrin întinsă în pat într-o cameră care ar fi frumoasă dacă nu s-ar vedea peste tot tuburi, catetere, truse de perfuzie, monitoare, aparate. Capul ei n-are nici un fir de păr, e aproape de nerecunoscut.
(…)
CATHRIN (şi mai încet): Nu-i aşa că animalele se ascund când simt că mor.” Într-un cuvânt, „Aici viaţa murise, iar moartea trăia”.
22 iulie ’19