Ministrul rus de externe Serghei Lavrov întreprinde o vizită în Iran, pe fondul impasului în negocierile pentru relansarea acordului nuclear din 2015 dintre Teheran și puterile mondiale. Lavrov a sosit pe 22 iunie pentru o vizită de două zile care, potrivit presei de stat iraniene și TASS, a inclus o întâlnire cu președintele iranian Ebrahim Raisi. Televiziunea de stat iraniană a arătat imagini de la întâlnirea lui Lavrov cu Raisi, dar nu a oferit detalii. Agenția de știri de stat iraniană IRNA a declarat că Lavrov se va întâlni și cu ministrul iranian de externe, Hossein Amir-Abdollahian, pe 23 iunie.
Lavrov și oficialii iranieni vor discuta despre acordul nuclear - încheiat în 2015 între Iranul și Rusia, Germania, Franța, Marea Britanie, China și Statele Unite - precum și despre stimularea cooperării bilaterale și energetice, a precizat presa de stat iraniană.
Ministerul iranian de externe a declarat la începutul acestei săptămâni că vizita lui Lavrov are ca scop „extinderea cooperării cu regiunea eurasiatică și Caucazul”. Moscova a declarat luna trecută că Rusia și Iranul au discutat despre livrările de petrol și gaze, precum și despre înființarea unui centru logistic. Economiile celor două țări au fost puternic afectate de sancțiunile occidentale.