La 28 de ani după dezmembrarea Uniunii Sovietice, o anchetă a cotidianului „Le Monde”, semnată de corespondenta acestuia la Moscova, Isabelle Mandraud, constată că neîncrederea față de Kremlin crește în fostele republici sovietice și că „Moldova, care votează la 24 februarie, face parte dintre statele ce oscilează între Rusia și Europa.”
Cu exemplul politicii ambigue a președintelui Armeniei în față, autoarea citează o reflecție interogativă, spusă cu glas tare de Artur Sakunts, președintele ramurii amene a Grupului Helsinki: „În ce măsură o țară care afișează ambiții de guvernare democratică poate coabita cu guverne autoritare?”
Comunitatea de State Independente (CSI), alianța ce a substituit cumva Uniunea Sovietică după 1991, a trăit ruperea podurilor, cu Georgia, în 2009, iar apoi, definitiv, cu Ucraina, în 2018. Autoarea articolului din Le Monde constată că „din cele nouă state ce au mai rămas, trei altele au cunoscut o alternanță politică, încă rarisimă în spațiul post-sovietic. Moldova, Kirghistanul și acum Armenia, stau alături de regimuri de nemișcat, calcate puternic pe modelul tradițional sovietic.”
După opinia comentatoarei de la Le Monde, situația „pestriță” a CSI ar fi judecată la Moscova drept amenințătoare, Rusia dorindu-se pivotul ansamblului de state. „Cele două războaie purtate împotriva Georgiei, în 2008, și apoi a Ucrainei, în 2014, au pătat imaginea ei pe durată lungă, în propria curte geopolitică. Și în ciuda declarațiilor conciliante, în special din Armenia și Kazahstan, nici unul dintre statele CSI nu a recunoscut oficial anexarea Crimeii de către Rusia, așa cum nu a recunoscut nici independența Oseției de Sud și a Abhaziei”.
Relațiile cu alte spații geopolitice
„Spațiul post-sovietic este o sursă permanentă de probleme pentru Rusia”, se scria în ianuarie în cotidianul Kommersant. O constatare ce merge mînă în mînă cu aceea că republicile post-sovietice dezvoltă relații cu alte spații geopolitice decît Rusia și exercită un relativ șantaj asupra ei, în încercarea de a-și menține suveranitatea. Conflictele precedente cu Georgia și Ucraina, se comentează în Le Monde au fost cele care au determinat în 2014 introducerea în doctrina militară rusă a unui nou concept de primejdie, identificat în formula: „Stabilirea în statele învecinate Federației Ruse a unor regimuri a căror politică amenință interesele ei, inclusiv, ca urmare prin răsturnarea unei puteri legitime.”
Cusăturile vechii lumii sovietice continuă să pîrîie
Ancheta Isabellei Mandraud insistă pe ceea ce numește două termene de „risc”: „24 februarie și alegerile parlamentare din Moldova, considerate ca un test între o alegere «pro-rusă» sau «pro-europeană», și martie-aprilie, scrutinul prezidențial din Ucraina.”
Corespondenta cotidianului Le Monde amintește anunțul lui Vladimir Putin, în cursul vizitei președintelui Dodon la Moscova, la 30 ianuarie, de ridicare a embargoului asupra importurilor de fructe, legume și vin, și, pe de altă parte, o relaxare a reglementărilor pentru cei circa 170 de mii de moldoveni aflați în Rusia într-o situație precară. Dar, în ambele cazuri, liderul rus și-a luat precauția să precizeze că o decizie finală va fi anunțată abia în... martie, deci după alegeri.
Cu acel prilej, Putin a spus – se reamintește în Le Monde – „Vom supraveghea împreună progresele”, „nu e nevoie să mai spunem că în Rusia nu sîntem indiferenți față de viitorul Parlament moldovenesc, care va forma guvernul. Dezvoltarea relațiilor ruso-moldovene va depinde în mare măsură de el.” Pentru analistul Nicu Popescu, citat de cotidianul francez, spusele lui Putin ar aminti „de Ucraina în 2004, cînd sprijinul Moscovei era atît de manifest încît devenise grotesc. Atunci, rușii oferiseră facilități ucrainenilor de a intra, a călători și a lucra pe teritoriul lor cu mult mai generoase decît pentru celelalte state ale CSI”.
În Le Monde se amintește pe larg și situația regiunii separatiste transnistrene și speranțele Rusiei ca electoratul acesteia, odată revenit sub autoritatea Chișinăului, să dea greutate aleșilor pro-ruși. Dar, notează autoarea anchetei, „vechi ministru al economiei în epoca sovietică, președintele moldovean, care își multiplică navetele la Moscova pentru a menaja marele vecin, nu poate ignora nici realitățile economice: 60% din exporturile moldovene se îndreaptă către Europea, contra doar 10% în Rusia; și aceasta nu numai din cauza embargoului.”
Analiza amintește și mirajul rus al Uniunii economice euroasiatice și proiectele avansate la Moscova de liberalizare a pieței de energie, a serviciilor, de liberă circulație a mîinii de lucru care, toate, au fost amînate sau lăsate în dosarele lor. În Le Monde se notează că Rusia resimte concurența economică a Chinei și a Asiei centrale, ca și teama căderii sub lovitura
Rusia nu are altceva de propus decît un sistem fondat în mod esențial pe redistribuirea rentei petroliere, sub un control al statului din ce în ce mai strîns, și cu moștenirea contestată a oligarhiei, inegalităților și corupției...
sancțiunilor americane, care limitează inițiativele. Moldova, scrie Isabelle Mandraud, care a primit în 2017 statutul de observator, rămîne pe o strapontină. Iar pînă astăzi, singurul lider de stat care a întrat în sediul Uniunii de la Moscova, rămîne Niko Pașinian...
Cum remarcă diverși experți economici și politici, între care Laurent Chamontin de la Paris, „Rusia nu are altceva de propus decît un sistem fondat în mod esențial pe redistribuirea rentei petroliere, sub un control al statului din ce în ce mai strîns, și cu moștenirea contestată a oligarhiei, inegalităților și corupției”.
Observație importantă a anchetei cotidianului francez este și faptul că „mutațiile din fosta lume sovietică sînt departe de a fi încheiate, și că oficialitățile de la Kremlin sînt perfect conștiente de această situație. După spusele unui observator avizat de la Moscova, Andrei Kortunov, directorul Consiliului rus pentru problemele internaționale: „URSS abia începe să se distrugă. În 1991, disoluția sa a fost rezultatul unui proces venit de sus, care a atins prea puțin societățile. Acestea au continuat să trăiască în același spațiu și toată lumea se întreba dacă se petrecuse într-adevăr ceva. Astăzi vedem sîngele curgînd, conflictele în curs și o creștere a tentativelor de a reasambla părțile rupte, fără ca nimeni să știe cu adevărat cum se vor termina lucrurile. Exemplu altor imperii dispărute arată că procesul va lua un timp îndelungat. Nu sîntem decît la primul act.”