Curtea Constituțională a R. Moldova a declarat inadmisibilă sesizarea procurorului general Alexandr Stoianoglo prin care acesta a contestat amendamentele operate de Parlament vizând evaluarea activității sale și posibila sa demitere.
A fost declarată inadmisibilă și sesizarea lui Stoianoglo cu privire la controlul constituționalității decretului președintei Maia Sandu prin care a fost suspendat mandatul lui Dumitru Pulbere în calitate de membru al Consiliului Superior al Procurorilor.
Amendamentele la Legea cu privire la Procuratură au fost votate de majoritatea parlamentară, în lectură finală, pe 24 august. Astfel, performanțele procurorului general urmează a fi evaluate de o comisie specială, iar în cazul în care, urmare a evaluării, șeful Procuraturii Generale va obține calificativul „nesatisfăcător”, Consiliul Superior al Procurorilor va propune președintelui eliberarea sa din funcție.
Procuratura califică modificările ca fiind imixtiune a politicului în activitatea instituției și s-a adresat structurilor internaționale cu solicitarea de a analiza compatibilitatea modificărilor legislative cu standardele europene de specialitate.