În opinia autorilor sesizării, noua lege încalcă principiul egalității și dreptul cetățenilor la alegeri libere.
„Prin introducerea noului mecanism de vot alternativ doar în câteva state, în baza unor criterii imprecise, care nici nu sunt aplicate, cu ignorarea totală a altor state care ar corespunde total acelorași criterii, state unde locuiesc mulți cetățeni ai Republicii Moldova cu drept de vot, Parlamentul a adus atingere unui principiu fundamental al nediscriminării și egalității tuturor în fața legii”, se spune în sesizarea citată de IPN.
Controlul constituționalității noii legi l-au cerut deputați apropiați oligarhului fugar, Ilan Șor, condamnat în R. Moldova la 15 ani de închisoare în dosarul „furtului miliardului”. Aceștia sunt: Vasile Bolea, Marina Tauber, Denis Ulanov, Vadim Fotescu, Petru Jardan, Reghina Apostolova, Alexandr Suhodolski, Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan.
Legea privind implementarea parțială a votului prin corespondență a fost adoptată de Parlament pe 26 aprilie și promulgată de președinta Maia Sandu pe 8 mai.
Votul prin corespondență va putea fi aplicat în alegerile prezidențiale și la referendumul pro-european din 20 octombrie.
Vor putea vota prin poștă cetățeni moldoveni stabiliți în șase țări: SUA, Canada, Islanda, Finlanda, Norvegia și Suedia.
De la prima la a doua lectură, numărul țărilor s-a mărit, de la două la șase, inițial fiind vorba doar de SUA și Canada.
- Te-ar putea interesa și: Diaspora din șase țări va putea vota prin poștă, la următoarele alegeri
Legea a fost criticată și de opoziția socialistă care spune că guvernarea PAS a încălcat recomandările Comisiei de la Veneția de a nu modifica legislația electorală cu cel puțin un an înainte de alegeri.
Maia Sandu și PAS, sprijiniți masiv de diaspora occidentală în precedentele alegeri prezidențiale și parlamentare, au promis să ușureze votul pentru moldovenii din străinătate, care erau uneori nevoiți să parcurgă distanțe mari pentru a ajunge la urne.
Pentru a putea vota prin corespondență, cetățenii moldoveni din cele șase țări menționate mai sus vor trebui să se înregistreze online, în prealabil, pe site-ul Comisiei Electorale Centrale. Buletinele de vot vor fi expediate prin intermediul poștei diplomatice sau a serviciilor poștale obișnuite.
Noua lege nu permite organizarea votului prin corespondență în Rusia, Ucraina sau în alte țări aflate în conflicte militare, precum și în statele cu care R. Moldova nu are stabilite relații diplomatice sau care nu respectă standardele internaționale privind desfășurarea alegerilor libere și corecte.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te