Liderii Afganistanului invitați la Casa Albă. Retragerea trupelor americane se poate încheia pe 4 iulie

Luptători Taliban în regiunea Ghazni, 3 iunie 2021

Your browser doesn’t support HTML5

Corespondență de la Washington

În condițiile în care forțele americane continuă să se retragă din Afganistan, președintele Joe Biden îi va primi vineri la Casa Albă, pe omologul său afgan, Ashraf Ghani și pe Abdullah Abdullah liderul Înaltului Consiliu Național pentru Reconciliere.

Observatorii politici apreciază că invitarea ambilor la Washington demonstrază că administrația înțelege și respectă jocul complex de putere din Afganistan.

Cei doi au avut initițial un acord de împărțire a puterii, încheiat în 2014, care ulterior a eșuat, dar la care s-a revenit în mai 2020 și de atunci încoace acordul a oferit cadrul de negociere și guvernare, pe plan intern și international.

Acum, după ce Biden a decis să retragă trupele, guvernul afgan este confruntat cu cea mai mare primejdie, în condițiile în care forțele Taliban ostile controlează o mare parte a teritoriului și au ambiția de a juca un rol major în guvernarea țării.

Faptul că Ashraf Ghani și Abdullah Abdullah au fost invitați împreună la Washington indică sprijin pentru cei doi, ceea ce contează în echilibrul de forte din Afganistan. Oficialități de la Pentagon se tem că retragerea forțelor americane ar putea fi urmată de o baie de sânge într-un război civil care ar putea urma.

Termenul stabilit de Biden pentru retragerea americană este 11 septembrie, aniversarea atentatelor teroriste din 2001, care au dus la războiul din Afgnistan. Dar se apreciază că, în linii mari, retragerea ar putea fi încheiată pîna la 4 iulie.

Fostul președinte afgan, Hamid Karzai a spus recent că ”Statele Unite au eșuat în principala lor misiune, de a lupta împotriva extremismului și aduce stabilitate în Afgnistan”. Karzai arată că extremismul atinge acum nivelele cele mai înalte în țară. În timpul administrației sale, Karzai a fost acuzat că a compromis guvernarea nepunând capăt corupției, el recunoște acum că afganii au partea lor de vină dar crede că retragerea forțelor internaționale, în acest moment, este un pas greșit.

Purtătoarea de cuvânt Casei Albe, Jen Psaki a spus că Statele Unite vor continua să colaboreze cu guvernul afgan pentru a se asigura că țara nu va deveni din nou un refugiu pentru teroriști care să amenințe teritoriul național american. Ea a adăgat că Statele Unite continuă să sprijine procesul de pace din Afganistan și încurajază parțile să participe în negocieri, care să pună capăt conflictului.