Liderul cecen Kadîrov spune că merită o pauză „pe termen lung”

Liderul cecen, Ramzan Kadîrov

Ramzan Kadîrov, liderul regiunii cecene din Rusia, a declarat pe Telegram, pe 3 septembrie, că merită să ia o pauză „nedeterminată și lungă” de la postul său, provocând speculații dacă se gândește serios să demisioneze sau dacă nu cumva și-a propus să forțeze mâna Kremlinului pentru a obține o favoare.

Kadîrov, în vârstă de 45 de ani, conduce dictatorial Cecenia din 2007 și este cel mai longeviv lider al unei regiuni rusești. „Mi-am dat seama că am stat mult timp în poziția mea", a spus el într-o declarație video presărată cu râsete. „Cred că a venit timpul [să părăsesc puterea]”.

Nu este clar ce va face după aceea Kadîrov, care este una dintre cele mai influente figuri din Rusia, dacă va demisiona. Kadîrov are relații strânse cu președintele rus Vladimir Putin, cu care se întâlnește în mod regulat. Cei doi s-au întâlnit ultima dată la 5 august la Soci.

Kadîrov a mai făcut comentarii similare în trecut, pentru ca apoi să rămână în funcție, ceea ce ridică semne de întrebare dacă nu cumva neașteptatul său anunț nu este o stratagemă.