După mai multe gafe comise în campania electorală, Armin Laschet, liderul conservatorilor germani, a mai comis una în ziua alegerilor, pe 26 septembrie, când și-a pliat greșit buletinul de vot așa încât toată lumea a putut vedea cu cine a votat, la aruncarea buletinului în urnă. Potrivit legislației germane, alegătorii trebuie să-și păstreze opțiunea secretă până părăsesc secția de votare. Oficialii electorali au spus că votul lui Laschet nu va fi însă anulat, pentru că acesta a votat conform așteptărilor pentru propriul partid. Votând în circumscripția sa, Aachen, Laschet a pus două X-uri pentru creștin-democrați, fiecare alegător german votând atât pentru un candidat concret în cele 299 de circumscripții ale Germaniei, cât și pentru un partid. Liderul Uniunii Creștin Democrate, care speră să o înlocuiască pe cancelara Angela Merkel aflată la final de mandat după 16 ani în frunte guvernului federal, a fost ridiculizat imediat pe rețelele de socializare. În campanie, Laschet a comis o gafă care l-a costat scump, în urma inundațiilor devastatoare din vestul țării soldate cu 180 de morți și mari pagube materiale. Când președintele german Frank-Walter Steinmeier susținea un discurs într-o regiune sinistrată, camerele de filmat l-au surprins râzând pe Lascet, în plan secund. Se așteaptă că alegerile vor produce un rezultat strâns între creștin democrați și social-democrații lui Olaf Scholz.