Ne-am intersectat cu macedoneana Lidija Dimkovska (n. 1971, la Skopje), fără a fi stat însă de vorbă, la un festival de poezie din Bistriţa, în 2016 – aflu acum că şi-a dat doctoratul, în 2000, cu o teză despre poetica lui Nichita Stănescu la Universitatea din Bucureşti, iar în 2013 a obţinut pentru romanul O viaţă de rezervă Premiul Uniunii Europene. Tocmai despre festivaluri de literatură şi burse pentru scriitori în rezidenţă este romanul Camera ascunsă, Minerva, 2020, în care „viaţa [protagonist]ei izbucni în toată această dăinuire a ei în amintirile ei care erau un tot, ca un amestec de ţări, şi oameni, şi vieţi, în calitate de rezident-amator al acestei lumi”.
Your browser doesn’t support HTML5
Lidija DIMKOVSKA. Camera ascunsă
Suntem la Viena, trei artişti în rezidenţă împart acelaşi apartament – o fotografă (în cafea) albaneză, un muzician (creştin) pakistanez şi o autoare macedoneană –, ultima fiind înzestrată cu o cameră ascunsă „nu doar în sens figurat, ci în sens strict literal”, ca urmare a unui accident: „La vârsta de şase luni, m-am tăiat la degetul mare de la piciorul drept în inelul cu rubin al mamei mele (…) La spital, doctorii (…) au extras (sau au crezut că extrag) bucăţica milimetrică a unei jumătăţi de rubin. Ei bine, n-au extras chiar totul, pentru că a rămas în carne o bucăţică mică, o urmă de rubin care, mulţumită legăturii încă necunoscute pe atunci dintre Dumnezeu şi Lila, s-a transformat în cipul care sunt azi eu, camera ascunsă a Lilei”. Urmează 270 de pagini „filmate” (acesta e cuvântul!) astfel clipă de clipă în regim online, ceea ce conferă un plus de autenticitate romanului: „Pot să vă spun că viaţa în străinătate, fie că e la Slegovo, la două ceasuri de mers cu maşina de Skopje, sau la Bucureşti, după o călătorie de cincisprezece ore, sau la Taipei, după un drum cu avionul de o zi şi o noapte de la Ljubljana, şi aşa mai departe, e viaţa care poate fi pe o aceeaşi undă cu o cameră, dar nu şi cu un om în contextul lui de fiinţă socială, ci doar cu formele ego-ului lui şi cu schimbările adrenalinei lui”.
Nu în ultimul rând, e de remarcat motoul din Herta Muller – „Nici Iisus nu este acasă” (Animalul inimii) –, după care urmează incipitul romanului: „Viaţa lui Iisus a început în iesle, iar viaţa mea şi cea a Lilei Serafimska a început într-un sac de dormit Explorer Light”.
26 aprilie ’21