Lilia Calancea: „Noi am pierdut simțul empatiei și grăunciorul de omenie”

Republica Moldova este printre țările care exportă forță de muncă atât în Est cât și în Vest. O discuție despre migrație cu scriitoarea Lilia Calancea care s-a stabilit cu traiul în Belgia acum 15 ani. Ea revine deseori la Chișinău, pentru a se întâlni cu cititorii și spune că Moldova este legătura ei cu oamenii. ​

Lilia Calancea: „Noi am pierdut simțul empatiei și grăunciorul de omenie”

Europa Liberă: Cum vedeți voi Republica Moldova cu tot mai puțină populație?

Lilia Calancea: „Când stai doar la Chișinău, nu simți lucrul acesta, mai ales dimineața, când ieși din casă sau seara, când nimerești în traficul infernal, dar în sat, pentru că eu urmăresc atent reportajele pe care le faceți din sat, iar pentru mine deja un personaj e o lume aparte. Ei sunt atât de autentici, atât de sinceri și zic acolo, acolo e viața adevărată, nefardată, necomplicată, așa cum o complicăm noi, probabil. La oraș totuși ritmul e altfel, noi vrem să părem ceea ce nu suntem, trebuie, uneori suntem nevoiți să purtăm niște măști ca să nu întrerupem niște relații importante, totul se mișcă în jurul intereselor. În sat interesele sunt de alt ordin deja, ca să supraviețuiești, nu există așa relații sociale atât de infecte uneori, așa să spunem. În genere nu există, pentru că nu mai există oameni în sat.”

​Europa Liberă: Cum vedeți voi acest fenomen?

Lilia Calancea: „Alarmant! Adică cum așa într-o țară să plece chiar toată lumea? Asta e dezrădăcinare neforțată sau cum să spun? Forțată de conjunctură. Adică acum nimeni nu te mai ia în tren să te împingă, dar, vedeți?, omul e pus în situația în care el trebuie să găsească bani ca să plece singur, neîmpins de nimeni în tren.”

Europa Liberă: Dar de ce acești cetățeni care aleg calea pribegiei nu se înarmează cu putere de a lupta pentru a face schimbarea?

Lilia Calancea: „Eu mă gândesc că o mare parte a fost dezamăgită. Și au fost câteva valuri de dezamăgire. Acum, dna Valentina, ca să faci ceva de peste hotare și să aibă rost, nu numai să umblăm cu tricolorul și să facem declarații, dar ca să fie schimbate măcar o parte din lucruri, trebuie și în Moldova să fie, nu știu, un partid sau o comunitate de oameni, care au o putere așa, locală, pentru că dacă tu peste hotare votezi și faci niște mișcări, dar ele ajung la hotar și nu mai trec hotarul, pentru că aici, pe loc, există oameni care fac tot ce doresc și justiția nu contează, e zero absolut, nu poți să schimbi lucrurile într-o țară în care justiția nu lucrează.

Asta e regula numărul unu, pentru că prin justiție o țară începe un pic, un pic să evolueze spre lucruri, pentru că acei care au încălcat legea trebuie să plătească, banii trebuie restituiți, că e vorba acum de bani, e vorba de bani din bugetul țării.”

Europa Liberă: Acum gândul e către miliardul dispărut?

Lilia Calancea: „Da. Aceștia sunt banii poporului.”

Europa Liberă: Despre acest miliard se vorbește de patru ani de zile.

Lilia Calancea: „Se vorbește și fără rost. Vedeți? Pentru că nu există justiție. Acesta este un exemplu când noi vorbim, vorbim, vorbim, scandăm și sărim în sus, scriem articole, ieșim pe stradă, adică ne complăcem în momentele acestea – noi suntem activi, noi facem ceva, noi nu suntem de acord. Dar asta nu funcționează, pentru că justiția nu există.”

Europa Liberă: Și milionul cela plecat poate să-și spună cuvântul, să pună umărul, să încerce măcar o parte din cei plecați să revină acasă, pentru că miza astăzi se pune anume pe diasporă?

Lilia Calancea în studioul Europei Libere

​Lilia Calancea: „Milionul cela plecat la momentul actual unicul lucru pe care îl poate face – și acesta e unul din cele mai importante – e să mai mențină țara cu bani, adică să-i ajute pe cei rămași acasă, pentru că cei rămași acasă nu pot exista din salariu și eu nu știu dacă există o familie care trăiește strict din salariu.”

Europa Liberă: Dar persoana bogată, mai ales cea care a ajuns și în politică, ea merge și dă ochii cu lumea necăjită, cu cei suferinzi, cu cei năpăstuiți, cu cei neputincioși. Sentimentul acesta de compasiune?

Lilia Calancea: „Nu există! Și asta mă miră. Cum nu ți-e rușine, pur și simplu, să dai ochii cu un om care știi că el muncește de dimineață până seara pentru o bucată de pâine? Probabil, cum spunea bunica mea: „Tu ești făcută din alt aluat”. Altul e din alt aluat, noi toți suntem diferiți. Bine, noi suntem diferiți, dar empatia? Noi am pierdut simțul empatiei și grăunciorul de omenie.”

Europa Liberă: Dar acesta năpăstuit îi dă votul celui bogat anume pentru promisiunea că o să-i aducă bunăstare și în casa, și în buzunarul cetățeanului simplu, care trăiește uneori la limita existenței? Iată, promisiunea care se face, inclusiv în campania electorală, ca după asta să uiți și de promisiune, și de alegătorii cu care ai discutat și le-ai spus că totuși e cu putință ca în Republica Moldova să se scape și de corupție, și de sărăcie și vii după patru ani și iarăși îi spui aceeași poveste?

Lilia Calancea: „Probabil vă referiți la naivitatea omului care alege, a electoratului. Eu m-am gândit mult dacă aceasta e vorba de naivitate sau totuși omul la noi mai trăiește cu ultima speranță de omenie. Eu nu știu dacă asta e bine, eu nu știu dacă noi trebuie să devenim, brusc, toți răi și agresivi și să începem să decapităm oamenii care nu înțeleg așa cum se produc. Așa se produc revoluțiile, de fapt.

E nevoie doar de un lider un pic maniac, nebun, de regulă, liderii care încep revoluțiile nu sunt sănătoși la cap, ei sunt dezechilibrați...”

Europa Liberă: Sunt și cazuri unde totuși după lideri merge populația. Iată cazul Armeniei, alte cazuri.

Lilia Calancea: „Da, sunt. Sau după prea multe studii sau cumva au avut traume psihologice în copilărie, aceștia devin lideri. Și dacă se va găsi într-o zi... iarăși roata istoriei se întoarce, pentru că decalajul e foarte mare, e un imens decalaj între cei foarte bogați și restul societății.”

Europa Liberă: Dar națiunea asta are nevoie de un păstor? Pentru că asta spun mulți din oamenii cu care discut că, în lipsa unui lider național, este greu să te orientezi după cineva.

Lilia Calancea: „Da, oamenii naivi de fapt care cred foarte mult în forțe supranaturale, ei au nevoie de un păstor. Așa e mentalitatea. Ei sunt gata să urmeze un păstor, dar, din păcate, ei nu știu să vadă dacă păstorul acesta e manipulator sau nu. N-aș vrea să generalizez, nu știu, dar noi avem nevoie de lideri, noi nu putem singuri să facem, dar în general nu poți schimba nimic așa, cu gloata.”

Europa Liberă: Și ce zice scriitoarea Lilia Calancea despre fenomenul migrației? Va conta, în funcție de cine câștigă alegerile parlamentare, dacă lumea va continua să plece sau va rămâne în Republica Moldova?

​Lilia Calancea: „Eu mă tem că alegerile nu vor schimba mare lucru. Eu întotdeauna încerc să fiu optimistă, dar în același timp eu sunt și realistă. Și de departe probabil lucrurile se văd mai clar, în altă lumină și n-aș vrea nicidecum să fiu vânzătoare de speranțe și de visuri, dar trebuie să avem o speranță, nu poți fără speranță. Nu există viață fără speranță și continuitate, și evoluție, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să mergem la alegeri, nu înseamnă că trebuie să fim pasivi, nu înseamnă că trebuie să lăsăm lucrurile așa cum sunt, pentru că nu există în sensul că nu poate fi mai bine.”

Europa Liberă: Și ce-i sugerezi persoanei care vrea să plece din Moldova?

Lilia Calancea: „Asta depinde de persoană. Știți că sunt oameni care pleacă și suferă foarte mult peste hotare, suferă, pentru că nu toți oamenii pot să se adapteze peste hotare. Mie îmi vine mai ușor, pentru că eu de mult sunt plecată, sunt căsătorită cu cetățean străin, vorbesc într-o limbă străină și deja m-am adaptat, dar cei care pleacă cu familia și vorbesc limba română, lor li-e dor de casă, li-e dor de soarele din Moldova, de primăveri, de toamne, de busuioc, de colăcei, de Casa mare, astea nu poți să le scoți din sângele omului. Și asta este o mare suferință pentru oamenii care au o altă fire. Eu nu sunt o fire foarte nostalgică sau dacă sunt, eu repejor am scris o nuvelă și ceva și mi-a trecut sau trăiesc în nuvelă, un om cu imaginația mare trăiește mai multe vieți. Un om care nu creează sau are altă meserie, pentru că nu toți scriu sau pictează, sau altceva, el trăiește altfel despărțirea asta de țară, dezrădăcinarea. Asta e foarte dureros...”

Europa Liberă: Și sfatul pentru cel care ar vrea să plece?

Lilia Calancea: „Sfatul meu... Of! Să-și găsească o meserie aici bună, așa una care e legată de oameni, să-i aducă bucurie. Dar știți că eu văd foarte multe anunțuri în oraș, de tipul „Căutăm urgent, urgent”, dar nu știu cum sunt remunerați.

Adică n-aș putea spune acum că ei n-au de lucru. Altă întrebare este: cu cât este remunerat omul? Dar sunt categoric contra plecării. Da, eu înțeleg că nu poți să impui omul să stea acasă. Iarăși depinde de firea și psihologia omului. În caz că știi că îți va lipsi, că nu poți, mai bine să nu pleci, pentru că asta o să fie un chin.”

Europa Liberă: Și invers?

Lilia Calancea: „Și invers. Sunt și oameni care pot trăi și la Polul Nord. Mai ales cu internetul acum, pentru ei nu contează deloc locația sau unde se află geografic. Noi suntem foarte diferiți. Și eu când scriu despre oameni și pentru oameni, eu generalizez cu mult mai puțin decât alții. Pentru mine contează fiecare om în parte și văd că fiecare om e diferit, fiecare om e o lume necunoscută și aparențele nu contează deloc, ele sunt înșelătoare și când desfaci un om, așa, la o discuție să vezi câte răni are... El poate fi peste hotare, el poate avea casă, masă, copii și tot ce-și dorește un om în visele sale din copilărie și sufletul lui acolo să sângereze, să plângă, să viseze la căsuța de pe malul Nistrului. Noi suntem așa făcuți.”

​Europa Liberă: Și după 15 ani de ședere în străinătate, mai trăiești și cu gândul că peste 15-20 de ani ai putea să revii cu întreaga familie aici, în Republica Moldova?

Lilia Calancea: „Cu întreaga familie, nu cred. Copilul meu deja e făcut din alt aluat, să zicem, și e crescut în altă societate. În genere, copilul meu e făcut din bucățele de țări diferite, adică se poate adapta. El poate veni în vacanțe, poate să stea o perioadă, dar el deja îi crescut în altă țesătură, dar niciodată nu spun niciodată, s-ar putea să vină într-o zi și să caute toate rădăcinile, tot ce-i legat de mine sau de părinții mei, de... așa cum fac eu acum.”