Locuitorii din stânga Nistrului vor fi vaccinați cu vaccinul rusesc Sputnik-V

Dmitri Kozak și Vadim Krasnoselski, la Tiraspol, 4 iunie 2019

În regiunea transnistreană, liderul administrației Vadim Krasnoselski a declarat că locuitorii din stânga Nistrului vor fi vaccinați cu vaccinul rusesc Sputnik-V. Krasnoselski a vorbit despre încheierea unui acord cu Federația Rusă privind furnizarea unui lot de vaccin rusesc în regiune, scrie portalul Zonadesecuritate.md. Subiectul vaccinării locuitorilor din regiunea transnistreană a fost discutat în cadrul unei recente întâlniri la Moscova a lui Krasnoselski cu șeful adjunct al Administrației prezidențiale ruse, Dmitrii Kozak. Aceștia au stabilit că din primele 30 de mii de doze vor fi vaccinați medicii, profesorii și reprezentanții forțelor de securitate. Experți internaționali, dar și cei din Rusia, au reacționat cu scepticism la decizia autorităților de la Moscova de a aproba un vaccin fără ca acesta să fi trecut toate etapele de testare. În momentul în care a fost înregistrat în Rusia, vaccinul fusese testat pe doar câteva zeci de persoane, motiv pentru care Organizația Mondială a Sănătății a îndemnat Rusia să respecte protocoalele internaționale, pentru a se asigura că vaccinul este eficient și sigur.