Conform noilor directive, citate de AFP, migranților care sosesc pe mare sau ascunși în vehicule li se va refuza în mod normal cetățenia.
„Aceste reglementări confirmă (...) faptul că orice persoană care intră ilegal în Regatul Unit, inclusiv în ambarcațiuni mici, riscă să-i fie refuzată cererea de cetățenie britanică”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.
Marea Britanie este una din destinațiile preferate ale migranților ilegali din Africa și Orientul Mijlociu, care încearcă să ajungă acolo mai ales prin Franța.
36.816 persoane au fost detectate în Canalul Mânecii între Anglia și Franța în 2024, o creștere de 25 % față de cele 29.437 care au sosit în 2023, arată cifrele provizorii ale Ministerului de Interne de la Londra.
Presiuni dinspre extrema dreaptă
Guvernul laburist al prim-ministrului Keir Starmer este presat să reducă migrația după ce partidul Reform UK, al lui Nigel Farage, a obținut aproximativ patru milioane de voturi la ultimele alegeri generale - un rezultat fără precedent pentru un partid de extremă dreapta.
Însă schimbarea regulilor a fost criticată de unii parlamentari laburiști, care s-au plâns că nu e corect ca oamenii să fie naturalizați doar pe jumătate.
„Dacă acordăm cuiva statutul de refugiat, nu poate fi corect să îi refuzăm apoi șansa de a deveni cetățean britanic”, a scris deputata Stella Creasy pe X, adăugând că noile reguli îi va condamna pe cei vizați să fie locuitori de categoria a doua.
Free Movement, un blog despre legislația privind imigrația, a declarat că modificările au potențialul de a „bloca un număr mare de refugiați de la naturalizarea ca cetățeni britanici, cu efect imediat”.
Blogul a numit „orientările” guvernamentale actualizate „incredibil de răutăcioase și dăunătoare pentru integrare”.
Anunțul vine după ce parlamentarii britanici au dezbătut săptămâna aceasta noul proiect de lege al guvernului privind securitatea frontierelor, azilul și imigrația, conceput pentru a acorda poliției și altor structuri de forță „puteri de tip antiterorist” pentru a desființa grupările care aduc imigranți ilegali peste Canalul Mânecii.
Imigrația ilegală și cea fără documente - ambele aflându-se în prezent la niveluri record în Regatul Unit - au fost o temă majoră la scrutinul din iulie 2024, care l-a adus pe Starmer la putere.
La preluarea mandatului, acesta a renunțat imediat la planul predecesorului său conservator, Rishi Sunak, de a descuraja migrația fără documente către Regatul Unit prin deportarea noilor sosiți în Rwanda.
În schimb, el a promis să distrugă „bandele” de traficanți de oameni pentru a reduce numărul de imigranți.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te