Lotul de 100 620 de doze de vaccin împotriva COVID-19, donat de România, a ajuns la Chișinău. Serul va fi depozitat la Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Potrivit secretarului de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), Denis Cernelea, dozele de vaccin vor ajunge, începând de azi, la fiecare centru de vaccinare din Moldova.
În total, România a donat până acum 614 mii de doze de vaccin, dintre care peste 513 mii de doze de vaccin AstraZeneca. Din toate vaccinurile recepționate de Moldova drept donații, aproape jumătate sunt cele din România.
Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe de la București, susține că România își dorește să rămână cel mai important și cel mai sincer prieten al Republicii Moldova. „Facem acest lucru în baza relației noastre speciale, fundamentată pe comunitatea de limbă, istorie și cultură, dar și în baza parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, a spus oficialul român. Ministrul a remarcat că România și Republica Moldova au luptat anul trecut împreună împotriva pandemiei de COVID-19. Echipa de medici și asistenți medicali aflată în Republica Moldova în luna aprilie a fost un prim exemplu în acest sens. Pe parcursul anului 2020 și în 2021, România a continuat să sprijine Moldova cu donații de echipamente medicale și de protecție și mii de doze de vaccin. Cu ajutorul acestor vaccinuri, Moldova a reușit să atingă o rată de vaccinare net superioară altor state din Parteneriatul Estic.
Ala Nemerenco, consilier prezidențial pe domeniul sănătății, a mulțumit și ea părții române spunând că Moldova a putut coborî incidența morbidității, a putut minimaliza restricțiile, iar asta datorită, în primul rând, susținerii României.