Compania Hervé Koubi, din Franța, prezentând, pe Scena Mare a Naționalului bucureștean, un balet (i-aș putea spune acrobatic,dar un acrobatic apropiat de abstract), un fiu abstract, dar paradoxal al dansului de stradă, ajuns azi, pe merit, la egalitate cu ori ce balet super-profesionist și intitulat parcă, o leacă snob, Ceea ce ziua datoreză nopții.
Aici poate mă înșel. La titlu. Dar nu sunt sigur.
Trupa venită din Franța e una arabo-franceză sau franceză cu origini nord-africane. Femeile..? Lipsă.
Să sperăm că radicalii și radicalele care găsesc, imediat, motive de suspiciune, de supărare și de acuze în orice pomenire, împreună, a cuvintelor: femeie și bărbat, nu-i vor suspecta pe balerinii domnului Koubi sau chiar pe el,coregraful, de vreun atentat la egalitatea 100% dintre sexe.
Sunt mișcări ce au mai multă feminitate și altele, masculinitate. Nu poți nega asta și existența lor e, de obicei, un plus.
FNT 2019, Compania Hervé Koubi, CEEA CE ZIUA DATOREAZĂ NOPȚII/ CE QUE LE JOUR DOIT À LA NUIT, 18 octombrie.
Spectacolul francez e, din când în când, o furtună ce încet sau brusc dispare. Mișcările de grup mare sau mic se repetă cu o perfecție...”perfectă”.
Începutul dansului printr-un fel de trezire a grupurilor, a grupului, îți impune dintr-un început, prin diversitatea sa, mișcările unuia, parcă în contra timpul celui de lângă el și a celuilalt... și asa mai departe, transformă povestea, care de fapt nu e o poveste, într-o bucurie a ochiului ce nu așteaptă istoria, ci începe să înțeleagă cu ochii și cu ochii inimii, ceva mai mult și tot mai mult. Ai impresia, câteodată că ceva se repetă și cu adevărat se întâmplă, dar e ceva nou, neașteptat, o gramatică a gestului ieșit din normal și, judecând parcă cu simțirile tale, observi întregul și amănuntul ce se unesc după ce s-au împotrivit una alteia.
În cariera mea de om de teatru am avut deseori întâlniri și cu muzica, și cu mișcarea dansantă sau chiar cu dansul propriu-zis. Dar foarte rar m-am întâlnit cu o mișcare ce nu mai era mișcare, ci ceva mai mult, ceva mai interesant, ceva mai ieșit din obișnuitul actului artistic normal. Spectacolul lui Hervé Koubi mi-a oferit astfel de „simțiri”. Știu că nu mă exprim în limbajul științei artelor, dar eu rareori m-am simțit atât de aproape de ceva aproape abstract, fiind, în același timp, datorită mișcării, acrobației, preciziei unor gesturi perfect fizice, atât de departe de realismul unei realități reale.
În rezumat: Un excelent început.Un excelent moment de adevărată artă.
De fapt, din programul primei zile nu lipsea nici teatrul propriu-zis.
FNT 2019, CLASS, București 20 octombrie 2019
- Naționalul bucureștean prezentându-ne CLASS, de Iseult Golden și David Horan, în traducere lui Andrei Marinescu, (regia și ilustrația muzicală lui Felix Alexa și scenografia Andradei Chiriac).
- Iar Teatrul din Sfântul Gheorghe, (în colaborare cu Universitate de Artă din Tg. Mureș, regia: Bocsárdi László, decorul, Bartha Jószesf, Costume: Kiss Zsuzsanna) „Sam sau introducere în viața de familie” de Maria Woityszko.
Cum, însă, la un festival e imposibil să vezi, în același moment, două sau trei spectacole, riști să nu vezi spectacole la fel de bune sau chiar mai bune.