Zece femei cu nevoi speciale din Republica Moldova, care au trecut prin numeroase situații dificile, le-au depășit și luptă mai departe pentru drepturile lor au devenit protagoniste ale unei broșuri publicate recent de Agenția ONU pentru egalitate de gen și abilitarea femeilor.
Your browser doesn’t support HTML5
„Femei puternice cu abilități diferite”
Vindecarea constă nu în izolare, ci în integrarea în societate - spune una din cele 10 femei care au acceptat să-și spună istoriile. Chiar dacă în copilărie sau adolescență aveau certitudinea că dizabilitatea le face neputincioase, astăzi protagonistele proiectului povestesc despre reușitele și investiția lor pentru a promova oportunități egale în societate.
Natalia Aga din satul Măgdăcești, raionul Criuleni are o dizabilitate locomotorie, lucru care a trimis-o acum 20 de ani la o școală internat pentru copii cu nevoi speciale din Ialoveni. Ulterior însă, spune ea, a învățat să lupte pentru drepturile ei, pentru că gravidă fiind, unii lucrători medicali i-ar fi sugerat să renunțe la sarcină. Astăzi Natalia militează pentru activismul femeilor cu dizabilități, ca răspuns la atitudinea neprietenoasă din spațiul public:
„Astăzi societatea este dezvoltată, sunt foarte multe organizații pentru persoanele cu dizabilități. Implicați-vă, că este atât de frumos și e atât de bine când ieși din casă dimineața. Eu am fost la numeroase training-uri ca să-mi pot recăpăta încrederea în sine. Eu am văzut că eu pot, eu aplic, trimit CV-ul. M-au chemat la interviu, nu m-au acceptat, mâine merg în altă parte. Implicați-vă, că nu are rost să stăm între patru pereți, să așteptăm că cineva o să vină și o să ne ajute.”
Un exemplu pentru cei nevăzători sau cu probleme de vedere și-a propus să fie Diana Busuioc, o tânără din satul Olănești care este acum în ultimul an de facultate la jurnalism. De la 16 ani locuiește în Chișinău și spune că își gestionează singură treburile, pentru că mereu și-a dorit să fie independentă. Acum, din propriile venituri reușește să achite leafa unui asistent personal:
„Barierele cred că mai mult sunt la noi în cap. Prima întrebare a fost adresată mamei la 12 ani: ce o să fac eu mai departe?! Și tot cu gândul acesta am ajuns la 16 ani, că la 16 ani cred că am făcut primii pași spre independență, când am venit în Chișinău. Școala oferea cămin, mama dorea să mă dea la gazdă, dar nu, eu am spus că vreau la cămin, pentru ca să pot să-mi fac prieteni, să pot să am grijă de mine singură, să pot să fac o mâncare sau să rezolv anumite probleme care apar zi de zi.”
Povestind istoriile lor, majoritatea femeilor au vorbit și despre indiferența celor din jur, situații în care au fost discriminate și în care au simțit lipsa unor oportunități egale, cum ar fi la angajare, bunăoară.
Autoarea broșurii, Mariana Țîbulac-Ciobanu, ceea care a stat de vorbă cu protagonistele proiectului, remarcă însă că problemele care sunt scoase la vedere, treptat pot fi rezolvate:
„Sunt lucruri care se schimbă în bine și se schimbă datorită faptului că noi vorbim, pentru că dacă am tăcea, respectiv, nimeni nu ar ști, am fi doar noi și problema noastră. De exemplu, la Edineț, una din eroine a reușit prin felul ei de a fi, prin insistență, să ducă tratative cu autoritățile publice locale și să accesibilizeze anumite spații publice de acolo din raion. Adică, Edinețul poate fi acum ca model pentru alte raioane.”
Femeia care luptă ca dreptul la accesibilitate să fie respectat este Emma Matreniuc. Zilnic, ea semnalează lipsa rampelor de acces, trotuarele înalte și transportul public neadaptat care face imposibilă deplasarea celor cu dizabilități locomotorii. Convingerea ei și a altor femei este că soluții există, trebuie doar ca cei cu nevoi speciale - votanți și cetățeni ai acestui stat - să iasă din anonimat și să scoată în evidență problemele, care trebuie să ajungă și la urechea autorităților.