Ultimul efort selenar al Rusiei, soldat cu un eșec, este cea mai recentă ilustrare a problemelor majore ale industriei sale spațiale.
Pe 18 august 1976, o sondă spațială de patru metri înălțime numită Luna-24 a asolizat pe Mare Crisium, o câmpie plată în emisfera nordică a Lunii. Patru zile mai târziu, vehiculul construit de sovietici s-a întors pe Pământ, aducând o valoroasă mostră de sol lunar, din care oamenii de știință sovietici au schimbat ulterior o parte cu colegii de la NASA, în numele cooperării științifice internaționale.
Aproape 47 de ani mai târziu, în zilele noastre, inginerii ruși au vrut să repete misiunea, încercând să asolizeze o navetă cu instrumente științifice în emisfera sudică a Lunii. Aceasta urma să petreacă un an cercetând suprafața Lunii.
Misiunea Luna-25 a eșuat spectaculos la nouă zile de la lansare, pe 20 august, când nava „a încetat să mai existe în urma unei coliziuni cu suprafața lunară”, potrivit agenției spațiale ruse, Roskosmos.
Este cel mai recent incident dintr-un șir de eșecuri și scandaluri care au afectat Roskosmos în ultimul deceniu, evidențiind declinul unei industrii spațiale de tradiție ale cărei realizări de pionierat în anii 1950 și 1960 au devenit acum amintiri îndepărtate.
Succesele trecute
Printre succesele cosmonauticii rusești se află primul obiect creat de om care a zburat către Lună, primul obiect care s-a prăbușit acolo și, în cele din urmă, în 1966, prima sondă care a aselenizat – toate făcând parte din misiunile proiectului Luna. Ultima misiune de acest fel, Luna-24, s-a întors pe Pământ cu mostre de sol lunar pe 22 august 1976.
„Acesta este un alt indicator al modului în care programul spațial sovietic/rus s-a deteriorat de-a lungul anilor”, susține Leroy Chiao, fost astronaut NASA și fost comandant al Stației Spațiale Internaționale. El a făcut, de asemenea, o paralelă cu problemele cu care s-a confruntat armata Rusiei în războiul împotriva Ucrainei.
„Au avut în ultimul timp câteva semieșecuri sau de-a dreptul eșecuri cu rachetele lor Soiuz și Progress, iar lumea a putut vedea ce probleme are armata lor, mai ales dificultățile din războiul împotriva Ucrainei”, a afirmat Chiao într-un e-mail. „Faptul că nu pot organiza o misiune pe Lună așa cum au făcut-o în 1976 spune multe despre starea industriei lor aerospațiale de astăzi”.
După încheierea Războiului Rece, cursa spațială dintre SUA și URSS a făcut loc unei mai mari cooperări între Moscova și Washington. Ulterior, competiția s-a deschis și mai mult, către alte națiuni care-și propun să ajungă pe Lună. Rusia și-a dorit să revină pe suprafața selenară încă din anii 2000 și, mai recent, s-a zbătut să-și unească forțele cu China, al cărei program spațial a făcut un salt înainte în ultimii ani, pentru a construi o bază lunară comună. Beijingul a asolizat cu succes o sondă pe Lună pentru prima dată în ianuarie 2019.
Între timp, India intenționează să asolizeze pe 23 august la polul sudic al Lunii nava sa spațială fără pilot Chandrayaan-3, a treia misiune de acest fel. Iar Statele Unite conduc un efort internațional de a readuce oamenii pe Lună până în 2025, un program numit Acordurile Artemis.
Nu este „cea mai bună” decizie
Luna-25 ar fi fost prima sondă rusească pe suprafața Lunii de la prăbușirea Uniunii Sovietice - și prima din 1976.
Roskomos a convocat o comisie de investigație pentru a încerca să identifice cauza eșecului. Directorul agenției, Iuri Borisov, a declarat la televiziunea de stat la 21 august că „principala cauză” a fost faptul că motoarele care trebuiau să plaseze nava spațială pe orbită înainte de aselenizare au funcționat timp de 127 de secunde în loc de 84 de secunde, cât era necesar.
Directorul Roskosmos Iuri Borisov (foto arhivă)
Un om de știință rus a sugerat într-un interviu acordat agenției de știri de stat RIA Novosti că inginerii au înregistrat probleme cu misiunea, dar că acestea nu erau considerate majore.
„Au fost probleme. Nu erau atât de semnificative, dar semnalele erau, ca să spunem așa, supărătoare. Însă toată lumea a sperat că situația se va rezolva cumva”, a declarat Natan Eismont, cercetător spațial la Academia Rusă de Științe. „Dacă s-a înregistrat o abatere puțin mai mare decât se aștepta, era un fapt alarmant, dar se pare că nu a fost suficient de alarmant pentru a lua o decizie radicală” de a întârzia sau anula aselenizarea.
„Este trist că era timp de luat o decizie, dar , se pare, hotărârea cu privire la modul de a proceda nu a fost cea mai bună”, a mai spus el pentru RIA-Novosti.
„Ne-am pierdut oarecum competența”
Aleksandr Jelezniakov, proiectant și inginer de rachete, spune că nu este clar ce a cauzat eșecul, dar sugerează că industria spațială a Rusiei nu ține pasul cu noile tehnologii.
„Știința a mers înainte, tehnologia a mers și ea înainte – din păcate, de-a lungul anilor ne-am pierdut oarecum competența, atât în zborurile interplanetare, cât și în asolizările pe alte planete”, a declarat el pentru ziarul RBK.
Pentru cei care observă de mai multă vreme misiunile spațiale ale Rusiei - cu și fără pilot - prăbușirea Luna-25 reprezintă o copie la indigo a unui alt efort ambițios de acum mai bine de un deceniu. În 2011, inginerii ruși au lansat o sondă fără pilot numită Fobos-Grunt de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, într-o călătorie de doi ani pe Marte.
Dar propulsoarele aeronavei s-au aprins greșit la scurt timp după lansare, aeronava a orbitat în jurul Pământului timp de două luni înainte de a se prăbuși în flăcări în Oceanul Pacific.
După ce Rusia a ocupat peninsula Crimeea în 2014, țările occidentale, inclusiv Statele Unite, au început să impună sancțiuni asupra companiilor și oficialilor de vârf din Rusia.
Cu toate acestea, NASA și-a continuat parteneriatul cu Rusia, folosind în comun Stația Spațială Internațională și încheind acorduri pentru transportul astronauților și echipamentelor către și dintre stație. Agenția spațială americană a devenit, între timp, tot mai puțin dependentă de navele spațiale rusești, grație succeselor unor companii private precum SpaceX, care încheie tot mai multe contracte de furnizare și transport.
În ultimii ani, la Roskosmos au avut loc tot soiul de incidente și scandaluri. Printre acestea o gaură artificială încă inexplicabilă descoperită pe un modul construit de ruși pentru Stația Spațială, o aterizare de coșmar a membrilor unui echipaj care revenea pe Pământ și un scandal care a dus la retrogradarea unui respectat cosmonaut.
În 2021, un test militar rusesc al unei arme anti-satelit a proiectat resturi pe o orbită de mare viteză în jurul Pământului, punând în pericol Stația Spațială. Vina a fost pusă în sarcina forțelor aerospațiale ale Moscovei și incidentul a subminat și mai mult încrederea în industria spațială a Rusiei.
După ce Rusia a trimis zeci de mii de soldați în Ucraina în februarie 2022, cooperarea internațională și acordurile de afaceri - de exemplu pentru lansări de sateliți comerciali, misiuni generatoare de venituri - aproape s-au evaporat.
Cascada de scandaluri a inclus relatările publice despre corupția fără limită înregistrată la construirea noului cosmodrom numit Vostocini, sub conducerea lui Dmitri Rogozin, un politician naționalist și fost ambasador la NATO ale cărui declarații publice, adesea bombastice, au tensionat relațiile cu NASA.
Președintele Vladimir Putin (dreapta) și șeful de atunci al Roskosmos, Dmitri Rogozin, în aprilie 2019.
În iulie 2022, la cinci luni după invazia Ucrainei, președintele Vladimir Putin l-a concediat pe Rogozin, înlocuindu-l cu Borisov, un tehnocrat care era viceprim-ministru la acea vreme.
Mai recent, Roskosmos s-a trezit într-o dificilă dispută contractuală cu Kazahstanul privind operațiunile de la Baikonur și o nouă bază propusă pentru lansarea unei viitoare generații de rachete - fără de care eforturile Rusiei de a genera mai multe venituri din lansările comerciale de sateliți vor fi în pericol.
Pentru oamenii de știință veterani precum Mihail Marov, care a lucrat timp de decenii la programele de explorare spațială sovietică și rusă, prăbușirea Luna-25 a fost sfâșietoare.
„Este trist că nu am reușit să asolizăm modulul”, a spus el pentru tabloidul Moskovski Komsomoleț. „Se prea poate ca, pentru mine, aceasta să fi fost ultima speranță de a vedea renașterea programului nostru lunar”.