Lungul și însângeratul drum al istoriei către Marea Unire

Însemnele casei regale. Regele Carol I murea pe 10 octombrie 1914. Ultimele clipe le-a petrecut sfâșiat între apartenența sa la familia Hohenzollern, cei care au declanșat Marele Război, și interesele țării de a păstra neutralitatea sau a se alătura Antantei.

„Dumnezeu, care după atâtea grele încercări, a binecuvântat munca acelora care s-au devotat binelui acestui neam, nu va lăsa să cadă ceea ce cu atâta trudă s-a clădit şi va ocroti, cu dragoste pentru acest popor, munca fără preget ce sunt hotărât ca bun român şi rege să închin iubitei mele ţări“, le spunea regele Ferdinand la o zi după moartea regelui Carol I.

Era o promisiune care i-a făcut pe toți din sală să izbucnească în aclamații, mai ales auzindu-l pe noul rege susținând că este „bun român”.

Regele Ferdinand.

Regele Ferdinand va decide să nu respecte testamentul de neutralitate lăsat de predecesorul lui și să angajeze țara în Marele Război. Ziarul Adevărul din 16 august 1916 titra: „Hohenzollernul României nu se simte numai suveranul ţărei ci şi capul românilor de pretutindeni şi ca atare trage sabia când vede că sângele singur poate închega într-unul singur neamul românesc.”

Regina Maria

Regele Ferdinand și regina Maria pe front în timpul luptelor de la Mărășești

Decorarea eroilor de la Mărășești

Regele Ferdinand pe frontul Marelui Război (1916-1918). Regele Ferdinand îi vizitează pe ofițerii răniți după bătălia de la Mărășești, august 1917, la spitalul de campanie de la Căiuți.

Regina Maria a participat la război ca infirmieră a Crucii Roșii în spitalele de campanie. Aici, alături de un soldat, rănit la spitalul din Onești, 1917.

Plachetă de bronz, alegorie reprezentând-o pe regina Maria pe câmpul de luptă.

Revenirea familiei regale în București pe 18 noiembrie/1 decembrie 1918.

Revenirea familiei regale în București, Reîntâlnirea cu generalul Henri Berthelot.

Sabia de Toledo cu monograma regelui Ferdinand.

Presa internațională a vremii privea cu atenție situația din România, aliat aflat în zona turbulentă a Balcanilor.

Familia regală trece în revistă trupele de pe front în 1918.

Istorica zi a revenirii în București, 18 noiembrie/1 decembrie 1918. Trupe în marș.

București, 18 noiembrie/1 decembrie 1918.

Familia regală va face imediat după Unire, vizite în noile teritorii ale României Mari. Pe primul loc, vizita la Chișinău.

În mai 1919 Regele Ferdinand și Regina Maria au vizitat Transilvania fiind primiți de mulțimi entuziaste în Oradea, Baia Mare, Dej, Bistrița, Cluj, Turda, Alba Iulia, Sibiu, Făgăraș și Brașov.  
 

Regina Maria. Acea vizită în Transilvania rămâne un unic eveniment la care eu, deseori, când viața e tristă și fără țintă, mă uit în urmă, repetând vorbele poetului: Nici măcar Dumnezeu nu poate întoarce această oră. (Regina Maria, Capitole târzii din viața mea)

Regele Ferdinand, regina Maria, președintele Consiliului de miniștri, mareșalul Averescu, la mănăstirea Sfântul Ioan din Suceava în 1920.

Familia regală și mareșalul Averescu ieșind din mănăstirea Putna, 1920.

Regina Maria. Pe unde umblam aveam parte de primiri de un pitoresc greu de descris, țăranii se strângeau cu miile să ne întâmpine, cele mai îndepărtate sate și-au trimis delegați pentru a saluta venirea noastră. Un spectacol fără sfârșit de minunate costume populare specific fiecărui district pentru că România era un tărâm al costumelor populare. Regina Maria: Capitole târzii din viața mea

Legea privind ratificarea Marii Uniri a fost adoptată „în unanimitate, prin aclamațiuni” de Adunarea Deputaților și Senat pe 29 decembrie 1919.

România și Conferința de pace de la Paris. Tratativele s-au desfășurat între 18 ianuarie 1919 și 21 ianuarie 1920. Au participat 27 de state. Delegația Românie s-a retras de la lucrări între septembrie și decembrie 1919, alături de alte delegații ale statelor mai mici pentru că marile decizii erau luate doar de reprezentanții celor patru puteri prezente la masa negocierilor: Georges Clémenceau (Franța), Woodrow Wilson (președintele Statelor Unite), David Lloyd George (premierul Marii Britanii) și Vittorio Orlando, prim-ministrul italian.

Personalități ale Marii Uniri
Ion I. C. Brătianu, fiu al lui Ion C. Brătianu, era președinte al Partidului Național Liberal. A fost președintele Consiliului de Miniștri între decembrie 1916 și ianuarie 1918.
Take Ionescu a fost ministru al finanțelor (1900), lider al Partidului Conservator, a ajuns la guvernare la sfârșitul lui 1916, accelerând adoptarea legilor reformei agrare și a votului universal.
Vintilă Brătianu, fratele cu Ionel Brătianu, ministru de război în prima jumătate a lui 1917 și ministrul materialelor de război, a supravegheat evacuarea la Iași a principalelor instituții ale țării.
I.G. Duca, ministrul al educației (1914-1918), al agriculturii (1919-1920), de externe și interne și prim-ministru în noiembrie 1933, asasinat de legionari împotriva cărora luase măsuri dure pentru a împiedica formațiunea lor politică Garda de Fier să participe la alegerile din decembrie 1933.

Harta României Mari după Conferința de pace de la Paris

Presa internațională despre Marea Unire a românilor.

Plachetă de bronz cu profilul reginei Maria

Plachetă înfățișându-l pe regele Ferdinand

Regele Ferdinand și regina Maria în 1922

România Mare

Unirea celebrată pe vremea lui Carol al II-lea