Trupele ruse nu au ajuns la periferia orașului, dar grupurile de recunoaștere rusești operează deja acolo, a declarat miercuri guvernatorul regiunii Donețk, Vadim Filașkin, citat de Reuters
„Apărătorii noștri încearcă să le elimine. Orașul nu a fost capturat", a mai spus guvernatorul, în comentarii televizate.
Asaltul, anunțat de bloggerii militari pro-ruși și de presa rusească de stat, vine după ce forțele rusești au capturat, pe 17 septembrie, localitatea Ukrainsk.
„Unități rusești au intrat în Vuhledar, asaltul asupra orașului a început”, a declarat Iuri Podoliaka, un blogger militar pro-rus născut în Ucraina. Mai mulți bloggeri de război pro-ruși au confirmat atacul.
Vuldehar este la 80 de kilometri de Pokrovsk, orașul cheie pe care armata rusă și-a propus să îl captureze în final.
Armata ucraineană nu a făcut nicio referire la câștigurile rusești din jurul Vuhledar, dar a recunoscut că există lupte în zonă.
Ministerul rus al Apărării a transmis că forțele sale au învins unitățile ucrainene într-o serie de așezări, inclusiv Vuhledar, pe care rușii o numesc Ugledar, și că gruparea estică a forțelor ruse și-a îmbunătățit pozițiile tactice.
O înregistrare video neverificată din mass-media de stat rusă a arătat Vuhledar, care avea o populație de peste 14.000 de locuitori înainte de război, sub artilerie grea și bombardamente aeriene, scrie Reuters.
Statul Major al forțelor armate ucrainene, într-un raport publicat marți seara, a declarat că trupele ruse au lansat opt atacuri în jurul Vuhledar și a două sate din apropiere.
„Până acum, forțele noastre au respins jumătate din atacuri. Patru sunt încă în desfășurare”, se arată în raport.
Andri Kovalenko, șeful Centrului pentru Combaterea Dezinformării din cadrul Consiliului de Securitate al Ucrainei, a declarat că utilizarea de către Rusia a bombelor aeriene ghidate a ajutat-o să avanseze în zonă.
„(Vuhledar) obișnuia să fie ușor de apărat, se află pe un teren înalt. Dar odată cu sosirea activă a bombelor aeriene ghidate pe front, inamicul a reușit să-l distrugă și să se deplaseze pe flanc”, a spus Kovalenko.
„Bombele aeriene ghidate și aviația sunt singurele lucruri care permit infanteriei inamice să se miște”, a mai afirmat oficialul ucrainean.
Moment decisiv în război
Avansul rusesc spre vest vine într-un punct de cotitură crucial în război.
Ucraina încearcă să obțină de la Occident permisiunea de a folosi rachete americane, britanice și franceze pentru lovituri în Rusia. Vladimir Putin a spus că asta ar însemna că Occidentul luptă direct împotriva Rusiei.
Directorul Agenției Centrale de Informații a SUA, William Burns, a avertizat în aprilie că, dacă Occidentul nu va oferi mai multă asistență Ucrainei, forțele sale vor suferi mai multe înfrângeri pe câmpul de luptă, o evoluție despre care a spus că îi va încuraja pe concurenții Occidentului din întreaga lume.
- Te-ar putea interesa și: Analiză | Vizita lui Zelenski în SUA, o călătorie cu miză mare pentru războiul din Ucraina
Avansul relativ rapid spre vest al forțelor ruse, superioare numeric, a implicat încercuirea orașelor și forțarea retragerii trupelor ucrainene, adesea epuizate de lunile de luptă pe front.
„Cred că o retragere treptată din pozițiile de acolo este inevitabilă, având în vedere tendințele în curs de dezvoltare”, a declarat marți analistul militar ucrainean, Oleksandr Musienko, adăugând că Vuhledar și-a îndeplinit rolul în apărarea frontului de est.
Forțele ruse din estul Ucrainei au avansat cu cel mai rapid ritm din ultimii doi ani în august, potrivit mai multor hărți publice, chiar dacă o incursiune ucraineană în regiunea Kursk a încercat să forțeze Moscova să redirecționeze trupele.
Președintele Vladimir Putin a declarat că principalul obiectiv tactic al Rusiei este de a cuceri întreaga regiune Donbas din sud-estul Ucrainei. Rusia controlează aproape 20% din teritoriul Ucrainei, inclusiv aproximativ 80% din Donbas.
Știre preluată de la Europa Liberă România
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te