Statul Major ucrainean a declarat că au avut loc 59 de ciocniri de-a lungul frontului Bahmut în zonele Liman, Bahmut, Avdiivka, Mariinka și Șahtarsk, aceleași zone în care s-au înregistrat lupte intense în ultimele câteva săptămâni.
Armata ucraineană declară că nu a înregistrat nicio încetinire a operațiunilor rusești în zona Bahmut, în ciuda afirmațiilor unor analiști că ofensiva Moscovei slăbește.
Comandantul ucrainean, Valeri Zalujnîi, într-o discuție cu liderul militar britanic, Tony Radakin, despre situația operațională de-a lungul întregii linii a frontului, a precizat că, în ciuda luptelor „dificile”, forțele ucrainene au reușit să stabilizeze situația.
„Direcția Bahmut este cea mai dificilă. Datorită eforturilor titanice ale forțelor de apărare, este posibilă stabilizarea situației”, a spus Zalujnîi. Afirmațiile nu au putut fi verificate în mod independent.
### Vezi și... ### Bulgaria refuză să doneze Ucrainei armele sale sovietice, ratând șansa de a moderniza armataInstitutul pentru Studierea Războiului, cu sediul în SUA, a scris că „ofensiva Rusiei din această primăvară pare să culmineze” și că „comandamentul militar rus va trebui să angajeze un număr semnificativ de forțe în prima linie pentru a lansa operațiuni ofensive reînnoite”.
Totodată, forțele teritoriale de apărare din sudul regiunii Herson au raportat pe 25 martie că au avut loc numeroase atacuri și incidente de bombardamente în zonă în ultimele 24 de ore. Unele bombardamente au lovit zone rezidențiale, iar doi civili au fost uciși.
Pe 24 martie, consiliul orășenesc Herson i-a sfătuit pe locuitorii care locuiesc în apropierea râului Nipru să plece în „zone mai sigure”.
„Din cauza atacurilor constante, este imposibil să se asigure acolo rezerve stabile de căldură și apă”, a scris consiliul pe Telegram. „Cea mai bună opțiune pentru a te proteja pe tine și pe cei dragi este să te evacuezi în zone mai sigure”.
Oficialii au declarat că vineri, 24 martie, au asigurat transportul gratuit cu autobuzul de la Herson către orașul-port Odesa a 59 de civili.
### Vezi și... ### Jens Stoltenberg: „Putin nu plănuiește pacea. El plănuiește mai mult război”