Mai multe ONG-uri cer să fie desecretizate dosarele legate de protestele din 7 aprilie 2009

Lupte de stradă în fața parlamentului pe 7 aprilie 2009.

Un grup de organizații neguvernamentale și activiști civici au publicat, luni, 7 aprilie, o declarație prin care cer autorităților să desecretizeze dosarele privind protestele din aprilie 2009 și să fie trași la răspundere penală cei vinovați de abuzurile din acele zile.

În apelul semnat de organizații precum Promo-LEX și Amnesty International Moldova, se spune că, la 16 ani de la evenimentele din 2009, justiția rămâne tăcută, „iar impunitatea s-a transformat din excepție în regulă”.

Declarația a fost publicată în ziua când se împlinesc 16 ani de la protestele violente din 2009, începute cu o zi mai devreme, ca răspuns la victoria Partidului Comuniștilor (aflat la guvernare de 8 ani) la parlamentarele din 5 aprilie 2009. Manifestațiile au escaladat pe 7 aprilie, iar autoritățile au intervenit.

Conform asociației Promo-LEX, cel puțin 600 de persoane au fost reținute atunci în mod arbitrar, bătute, torturate și deținute în condiții inumane, fără apă și mâncare și cel puțin patru persoane au murit în condiții suspecte.

Deși în 2021 Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a reluat investigațiile pe marginea dosarelor legate de evenimentele din 7 aprilie 2009, până în prezent procurorii nu au anunțat niciun rezultat pe marginea acestui caz.

În aceste condiții, organizațiile cer să fie instituit un mecanism public de raportare periodică prin care autoritățile să informeze despre stadiul investigațiilor.

Semnatarii apelului mai spun că autoritățile au refuzat să dea curs cererilor de desecretizare a dosarelor legate de evenimentele de acum 16 ani și a informațiilor despre persoanele trase la răspundere, deși legislația prevede expres că nu pot fi secretizate.

De asemenea, ONG-urile și activiștii civici care au semnat apelul cer să fie adoptate mecanisme eficiente de protecție a victimelor torturii și de prevenție a acesteia în instituțiile statului.

R. Moldova a pierdut la Curtea Europeană a Drepturilor Omului patru dosare legate de evenimentele din 7 aprilie 2009 și a achitat aproape 60 de mii de euro despăgubiri pentru victimele torturii. În total, R. Moldova a fost condamnată la CEDO în 10 dosare legate de violențele din 7 aprilie.

În 2021, Procuratura Generală anunța că au fost intentate peste 70 dosare pentru cazuri de tortură, exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu. În majoritatea cazurilor, judecătorii au pronunțat condamnări cu suspendare sau la plata unor amenzi, potrivit postului public de televiziune, care precizează, cu referire la PCCOS, că ancheta penală este în desfășurare și în prezent.

Un singur polițist, Ion Perju, a fost condamnat la închisoare, însă acesta a fugit din țară, în vreme ce un alt dosar penal, care îl viza pe fostul vicecomisar al Chișinăului, Iacob Gumeniță, achitat anterior în prima instanță, se află încă la faza de rejudecare.

O altă solicitare este ca autoritățile să recunoască oficial abuzurile comise și să vină cu o garanție că acestea nu se vor mai repeta.

Într-un mesaj postat pe rețele în aceeași zi, președinta Maia Sandu a scris că „la 16 ani distanță, vedem din nou încercări de manipulare și subminare a valorilor democratice”.

„Dar astăzi Moldova este o țară care a învățat din durere, care a crescut în conștiință și care știe ce are de apărat. Adevărul, libertatea și demnitatea celor care au suferit pe 7 aprilie ne obligă să rămânem vigilenți”, a spus șefa statului.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te