Cel puțin 13 organizații neguvernamentale au făcut apel la noua majoritate parlamentară să nu adopte legi importante în regim de urgență fără motive întemeiate, în timp ce deputații aveau vineri pe agendă opt proiecte de legi referitoare mai ales la justiție și combaterea corupției.
Potrivit IPN, organizațiile societății civile semnatare apelului solicită Parlamentului să organizeze consultări publice veritabile și incluzive despre proiectele de legi, respectând cu strictețe legislația cu privire la transparența în procesul decizional. În caz contrar, se va eroda încrederea în Parlamentul nou ales, avertizează semnatarii.
Ședința specială a Parlamentului a fost criticată și de opoziție. „Ceea ce se întâmplă acum în Parlament, cu regret, este un exemplu prost pentru normele democratice și pentru statul de drept”, a spus fostul președinte Igor Dodon, liderul socialiștilor.