Mai mulți deputați din Parlamentul Republicii Moldova au înregistrat vineri în Parlament o inițiativă legislativă prin care cer măsuri de urgență pentru salvarea mediului înconjurător în Republica Moldova. Potrivit proiectului legislativ semnat de Dumitru Alaiba, Doina Gherman, Veronica Roșca, Galina Sajin, Virgil Pâslariuc și Oazu Nantoi se cere Parlamentului să ia măsuri de urgență și să declare o stare de criză de mediu în Republica Moldova.
„Prin prezenta declarație, ținem să atragem atenția asupra mușamalizării gradului de poluare a mediului înconjurător și negarea realității privind catastrofa ecologică în care ne aflăm. Anterior, ne-am confruntat cu atitudinea indiferentă a autorităților centrale și locale, a mediului de afaceri și a fiecăruia din noi. Perpetuarea acestei indiferențe riscă să devină fatală pentru sănătatea, securitatea și bunăstarea generațiilor următoare. Se impun măsuri imediate pentru a redresa situația, motiv din care Parlamentul Republicii Moldova, bazându-se pe Legea nr. 1515 din 16.06.1993 privind protecția mediului înconjurător, art. 6 al Legii, care oferă împuterniciri Parlamentului Republicii Moldova să declare teritorii drept zone de criză ecologică sau de catastrofă ecologică, declară prin prezenta Hotărâre stare de criză de mediu pe teritoriul Republicii Moldova”, se arată în textul declarației.