Președinta Maia Sandu a anunțat că a semnat decretul de dizolvare a parlamentului, după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională starea de urgență votată în parlament de socialiști și aliații lor, care o împiedica pe șefa statului să convoace mai degrabă alegeri anticipate. „Puterea este acum în mâinile poporului”, a spus Sandu la o apariție în fața presei. Ea a spus că alegerile anticipate vor fi la 11 iulie.
În timpul ședinței CC de azi, suporterii Maiei Sandu au jucat hora și au scandat lozinci în sprijinul „anticipatelor”. A fost prezent și un grup mai restrâns de contrademonstranți.
Într-o primă reacție, principalul rival politic al Maiei Sandu, liderul PSRM Igor Dodon, a acuzat-o pe președintă că nu-i pasă de riscurile pandemiei pentru populație, că are „ambiții politice meschine”, că risipește banii publici, că vrea să subjuge țara NATO și în general intereselor occidentale și să legifereze „documente care distrug familia”.