Maia Sandu: Am învins clasa politică pro-rusă | Igor Dodon: Mă declar nevinovat!

Președinta Maia Sandu discută cu Andrej Plenkovic, premierul Croației. în marginea Congresului Partidului Popular European, Rotterdam

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețele? Aflați dimineața la Europa Liberă
Ştirile presei moldovene

Your browser doesn’t support HTML5

Prima pagină cu Iulian Ciocan

  • Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a ținut un discurs în cadrul Congresului Partidului Popular European de la Rotterdam, citim în Newsmaker.md. Sandu a menționat că Moldova poate conta pe sprijinul PPE, care o va ajuta să deschidă ușa către Uniunea Europeană. „Spre surprinderea multora, am reușit să învingem regimul oligarchic. Am îndrăznit apoi să sperăm că putem învinge înrădăcinata clasă politică pro-rusă. Spre surprinderea unora, am reușit din nou. Am reușit, deoarece credem cu adevărat în democrație și în statul de drept”, a declarat președinta Maia Sandu de la tribuna PPE.
  • O singură persoană a plătit până în prezent cu funcția, după ce un copil de doi ani și-a pierdut viața într-un parc din Capitală, strivit de o creangă căzută peste tricicleta în care se afla, scrie Ziarul de Gardă. Primăria a desfășurat o anchetă internă, după care l-a demis pe directorul întreprinderii municipale „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, Serghei Carp. Totodată, autoritățile locale și centrale s-au angajat într-un ping-pong al acuzațiilor reciproce. Nu este primul caz în Chișinău când oamenii mor striviți de copaci. Ziarul de Gardă a realizat o anchetă paralelă cu cea a autorităților și ne prezintă “verigile slabe dintr-un lanț al birocrației și indiferenței, care s-a soldat cu moartea unui copil, într-o zi senină de primăvară”.
  • În perioada fiscală 2021, 4.007 persoane au obţinut venituri de peste un million de lei fiecare, potrivit Fiscului, citim în Mold-street.com. În comparaţie cu anul 2020, numărul milionarilor din R. Moldova a crescut cu 1.045 persoane. Fiscul ne mai spune că cel mai mare venit declarat de o persoană fizică în 2021 a fost de 153 milioane lei.
  • Preşedinta Maia Sandu a respins 13 candidaţi din lista celor 40 de judecători propuşi de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru prelungirea mandatelor până la atingerea plafonului de vărstă, citim în Anticoruptie.md. Informaţia a fost confirmată de surse din CSM, care au precizat că decizia a fost luată în baza unor rapoarte ale SIS. Judecătorii care riscă să fie eliminaţi din sistem sunt Victoria Hadîrcă, Silvia Slobodzean, Lucia Bagrin, Rodica Berdilo, Lorina Ciubotaru, Olga Ionaşcu, Victoria Sănduţă, Angela Vasilenco, Dragoş Crigan, Marcel Gandrabur, Veaceslav Martînenco, Serafim Vasilache şi Iurie Movilă. Solicitată de portalul Anticorupţie.md, Victoria Sânduţă a declarat că a rămas surprinsă şi nu cunoaşte motivele pentru care şefa statului a decis să nu-i prelungească mandatul.
  • Guvernul a avizat inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de facilitate de împrumut în valoare de 150 de milioane de euro între R. Moldova, UE și Banca Națională a Moldovei, citim în Agora.md. Decizia a fost luată în contextul aprobării de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, pe 6 aprilie, a deciziei privind acordarea de asistență macrofinanciară suplimentară R. Moldova. Potrivit autoritățilot, asistența macrofinanciară va facilita redresarea economică a ţării prin promovarea unui set de politici. Reformele vizează domenii precum sectorul energetic, lupta împotriva corupției, statul de drept și climatul de afaceri. Banii vor fi alocați și pentru a acoperi necesitățile bugetare.
Temele dezbătute pe reţele în ultimele 24 de ore

  • Pe Facebook, cele mai populare teme, potrivit aplicaţiei de evaluare a impactului CrowdTangle, sunt invazia Rusiei în Ucraina şi scumpirea recentă a gazelor naturale.
  • O postare comentată pe Facebook e a site-ului Noi.md. Aflăm că ministrul Infrastrucuturii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a plecat într-o vizită de lucru la Baku. Spînu va participa la reuniunea „Baku Energy Week” şi, înainte să plece, a spus că va continua negocierile pentru diversificarea surselor de aprovizionare cu energie a Moldovei.
  • O altă postare comentată de pe Facebook e un film al Europei Libere/Current Time despre militarul ucrainean care a apărat de la bun început Mariupolul şi care, în urma unor explozii, a rămas fără ambele mâini.
  • TVR Moldova postează: Maia Sandu, la tribuna Congresului PPE de la Rotterdam: Am încredere că puteți ajuta Republica Moldova să deschidem ușile către Uniunea Europeană.
  • Pe Instagram TV8.md ne spune că de Ziua Internațională a Copilului, Maia Sandu a venit cu un mesaj de felicitare pentru copii și a prefaţat pe pagina sa de Facebook lansarea unui nou program - „Programul Național de Protecție a Copilului”, care prevede măsuri pentru reducerea sărăciei, toleranță zero față de violență, integrarea copiilor instituționalizați în familii și atenuarea efectelor migrației părinților asupra copiilor.
  • Tot pe Instagram citim: După ce Curtea de Apel Chișinău a respins recursul procurorilor și a menținut hotărârea primei instanțe, fostul președinte Igor Dodon, bănuit de corupere activă, acceptarea finanțării partidului politic, trădare de patrie și de îmbogățire ilicită, a declarat că nu își recunoaște vina și susține că acest dosar „reprezintă o răfuială politică din partea actualului regim de guvernare”. „Mă declar nevinovat”, a spus Dodon.