Președinta Maia Sandu a declarat că, odată cu semnarea noului contract între Moldova-Gaz și Gazprom, criza gazelor a luat sfârșit, dar guvernul trebuie să decidă mai departe dacă este necesară, și pentru ce perioadă, extinderea stării de urgență în domeniul energetic.
Într-un interviu pentru publicația rusă Kommersant, publicat luni, 1 noiembrie, Maia Sandu a spus că este mulțumită că noul contract a fost semnat și că Republica Moldova va avea gaze și după 1 noiembrie, „în condiții pe care Moldova le va putea îndeplini”.
„Tarifele vor crește, dar această creștere nu va fi atât de mare, cum ar fi fost la prețurile de azi”, a spus șefa statului. Potrivit Maiei Sandu, „problema” cea mai mare la negocierile cu Gazprom a fost prețul gazelor, dar și datoriile companiei Moldova-Gaz, care vor fi evaluate în cadrul unui audit, după care discuțiile privind restructurarea datoriilor vor continua.
Întrebată despre discrepanța prețului la gaze anunțat de vicepremierul Andrei Spînu (450 de dolari pentru o mie de metri cubi) și cel anunțat de agenția rusă de stat TASS (500-600 de dolari), președinta Maia Sandu a spus că „persoana care a semnat contractul cunoaște mai bine care este prețul”.
Totodată, ea a confirmat că gazele vor fi livrate ca și până acum, prin Ucraina.
Maia Sandu a dezmințit informațiile din presă (Financial Times) potrivit cărora Gazprom ar fi cerut Chișinăului să-și modifice Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană și să se alăture la Uniunea economică eurasiatică.