Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a luat parte la a doua ediție a Summitului Platformei Crimeea, desfășurat în regim online la Kiev, din cauza invadării Ucrainei de către Rusia.
Agora.md relatează că Maia Sandu a vorbit despre războiul din Ucraina și despre importanța respectării ordinii internaționale, reiterând că Republica Moldova e o țară pașnică:
„Țara mea nu este o excepție, suntem o țară pașnică cu oameni pașnici. Nu poți avea securitate regională, într-o lume fără reguli. Niciun stat nu se va simți niciodată în siguranță.”
„Nu vom rămâne slabi, dezbinați, nehotărâți, în zona gri. Moldova nu tolerează nedreptatea. Moldova a condamnat războiul din Ucraina și a cerut încetarea agresiunii. Suntem de partea Ucrainei și condamnăm ferm războiul. Moldova reiterează sprijinul pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei cu frontierele sale recunoscute internațional, incluzând Crimeea. Ucraina ne protejează azi, Ucraina protejează lumea”, a spus președinta Maia Sandu la Summitul Platformei Crimeea.
Summitul a avut loconline pe 23 august la Kiev, și la el au luat parte peste 60 de șefi de state și de guverne din toată lumea, precum și reprezentanți ai principalelor organizații internaționale, între care ONU, NATO, Uniunea Europeană și Consiliul Europei.