Lidera PAS Maia Sandu spune că actuala guvernare a eșuat în gestionarea crizei de coronavirus și că este nevoie de o nouă strategie pentru combaterea pandemiei.
„Trebuie să venim cu acțiuni imediate ca să oprim acest virus care ne omoară oamenii și medicii”, a scris Sandu pe Facebook vineri, la o zi după ce în R. Moldova s-a înregistrat un număr record de decese legate de COVID-19. „Președintele, Prim-ministrul sau măcar Ministrul Sănătății trebuiau să-și dea demult demisia! Când nu te descurci, pleci!”, a mai scris Sandu. Tot vineri, însă, puterea de la Chișinău a căutat să minimalizeze semnificația creșterii numărului de decese. Președintele Igor Dodon a spus că situația este dificilă, dar „sub control”, iar oficiali din sănătate au susținut că raportat la alte țări din Europa, situația din R. Moldova rămâne destul de bună, iar asemenea creșteri bruște de cazuri și decese s-au mai văzut și în alte state, fiind temporare.