Maia Sandu: Vrem o relație reciproc respectuoasă și reciproc avantajoasă cu Rusia

La 17 ianuarie, Republica Moldova marchează Ziua Diplomatului. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj de felicitare diplomaților în care a precizat că o diplomație eficientă nu se poate înfăptui fără o politică internă eficientă și democrată – cităm „Nu poți obține mari succese în plan internațional, nu poți atrage investiții străine, nu poți obține asistență și nu poți promova țara ta, dacă politicienii de acasă sunt putred de corupți, dacă ei își oferă unii altora bani în sacoșe, dacă pentru ei buzunarul propriu este mai important decât țara ”. Maia Sandu a enumerat cele doua obiective esențiale ale politicii sale și anume lupta impotriva corupției și „consolidarea instituțiilor statului, inclusiv a instituțiilor responsabile de asigurarea interesului primordial al unui stat - securitatea. Doar cu instituții funcționale în domeniul securității și diplomației putem avea o politică internațională care aduce beneficii maxime țării noastre.”, se arată în mesajul președintei Maia Sandu cu ocazia Zilei diplomatului. Doamna Maia Sandu a vorbit despre relatiile reînnoite cu Ucraina și România, despre cele cu Uniunea Europeana si Statele Unite. În ceea ce privește relația cu Federația Rusă, președinta de la Chișinău spune: „Obiectivul nostru este să construim o relație reciproc respectuoasă și reciproc avantajoasă cu Federația Rusă.”, dar acest lucru nu ține numai de Chișinău, ci și de Moscova.