Majoritatea parlamentară a refuzat să examineze moțiunea simplă a Blocului ACUM de opoziție împotriva ministrului apărării, Victor Gaiciuc, acuzat de elogierea forțelor separatiste din estul Ucrainei.
Serviciul juridic al parlamentului a spus că moțiunea nu poate fi examinată pentru că este îndreptată împotriva lui Gaiciuc ca individ, nu a politicii sale ca ministru. Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, a declarat că biroul permanent al parlamentului era obligat să includă moțiunea pe ordinea de zi pentru a fi dezbătută în plen. Blocul ACUM și-a bazat moțiunea pe o înregistrare video din 2016 în care Gaiciuc ar „aduce drept exemplu Armatei Republicii Moldova spiritul de luptă al forțelor separatiste din Donbas”. Ministrul apărării a spus că declarația sa făcută la o dezbatere la Academia de Științe ar fi fost scoasă din context.