„Mămăligile” din beton, periculoase pentru nevăzători
Your browser doesn’t support HTML5
Instalate pe trotuarele din Chișinău pentru a împiedica parcarea neregulamentară, semisferele din beton constituie un real risc de accidentare pentru persoanele cu deficiențe de vedere, susțin reprezentanții Centrului pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități. Juriștii centrului au sesizat în repetate rânduri primăria și s-au plâns în instanță, dar „mămăligile” din beton au continuat să apară. Ar putea fi înlocuite cu ghivece din lemn, care sunt mai înalte și pot fi detectate ușor cu bastonul, dar autoritățile locale spun că acestea sunt prea scumpe.