Un grup de manifestanți au venit în fața sediului Comisiei Electorale Centrale pentru un protest în susținerea candidatului la funcția de președinte Andrian Candu, înaintat de Pro Moldova. Reprezentanții formațiunii se împotrivesc neînregistrării lui Andrian Candu în cursa electorală, o parte dintre semnăturile colectate în teritoriul țării fiind considerate incorecte. Decizia CEC urmează să fie enunțată în ședința de vineri a CEC.
Joi, în cadrul ședinței CEC, raportorul proiectului, Maxim Lebedinschi, a insistat că mai multe date din listele de subscripție ar fi fost completate eronat, acestea fiind insuficiente pentru înregistrarea candidatului. De partea cealaltă, reprezentanții Pro Moldova au dat vina pe sistemul informațional al CEC.
Pentru a fi înregistrați, candidații pentru alegerile din 1 noiembrie trebuie să adune între 15 mii și 25 de mii de semnături.
Până acum, au fost înregistrați oficial în calitate de candidați la scrutinul prezidențial doar președintele Partidului Platforma DA, Andrei Năstase și liderul Partidul Nostru , Renato Usatîi.