Mariaj tehno/instinct

Tyson Fury, imagine de arhivă

Your browser doesn’t support HTML5

Mariaj tehno/instinct

94 000 de spectatori la o gală de box? Așa ceva părea imposibil, până sâmbăta trecută, când Tyson Fury și-a pus în joc titlul mondial, pe Wembley, la Londra, în fața altui englez, Dillian Whyte.

Tyson l-a doborât pe Whyte în runda a 6-a, cu un uppercut, considerat deja cea mai bună execuție din istoria boxului. Dar ce a văzut suta de mii de spectatori, aflată la mare distanță de ring?

Patru ecrane gigantice suspendate în jurul ringului. Asta a fost de văzut, dar e clar că atmosfera a contat înainte de toate. Lupta de pe Wembley a intrat în istorie.

Tehnologia video desăvârșită și instinctul primar al tribunei s-au întâlnit și s-au combinat impecabil. O nouă direcție s-a deschis și sportul o va urma.