Mai multe orașe australiene au intrat în „lock-down” pe 29 iunie, pentru a limita răspândirea variantei Delta a noului coronavirus, tulpină extrem de contagioasă. Hong Kong a interzis zborurile din Marea Britanie din cauza creșterii numărului de cazuri acolo. Orașele australiene Perth și Brisbane au intrat în „lock-down” după Sydney și Darwin.
Deși varianta Delta determină creșterea cazurilor în Marea Britanie, secretarul pentru sănătate Sajid Javid a declarat că toate restricțiile din Anglia vor fi ridicate în continuare pe 19 iulie. Javid a declarat parlamentarilor că guvernul urmărește ca două treimi din toți adulții să fi avut două doze de un vaccin până când țara se redeschide complet.
Numărul de noi infectări a crescut în ultimele săptămâni, în timp ce autoritățile britanice au continuat să relaxeze restricțiile sanitare. Varianta Delta reprezintă în acest moment peste 95 la sută din noile infecții cu COVID-19 în Marea Britanie. Oamenii de știință spun că varianta Delta este mult mai contagioasă decât versiunile anterioare ale coronavirusului, dar în țările cu rate de vaccinare ridicate, spitalizarea și ratele de deces sunt relativ scăzute.
În Germania, ponderea cazurilor COVID-19 cauzate de varianta Delta s-a dublat într-o săptămână și reprezintă acum cel puțin 36% din infecții, au spus oficialii din domeniul sănătății.