Mark Rutte: Din cauza Rusiei, NATO trebuie să treacă la mentalitatea de război

Secretarul general al NATO, Mark Rutte

Șeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi alianța transatlantică că nu este pregătită pentru amenințările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani și a cerut trecerea la o „mentalitate de război” - cu cheltuieli mult mai mari pentru apărare.

Rutte a spus că cheltuielile viitoare ar trebui să fie mult mai mari decât ținta actuală a alianței de 2% din produsul intern brut (PIB).

„Rusia se pregătește pentru o confruntare pe termen lung, cu Ucraina și cu noi”, a spus Rutte într-un discurs la Bruxelles, citat de Sky News.

„Nu suntem pregătiți pentru ceea ce ni se va întâmpla peste patru până la cinci ani”, a spus secretarul general al NATO.

„Este timpul să trecem la o mentalitate de război și să ne alimentăm producția de apărare și cheltuielile pentru apărare”, a spus Rutte.

Alianța estimează că 23 din cei 32 de membri ai săi vor îndeplini ținta de 2% în acest an.

„În timpul Războiului Rece, europenii au cheltuit mult mai mult de 3% din PIB pentru apărare”, a spus Rutte. „Vom avea nevoie de mult mai mult de 2%”, a adăugat el.

Membrii NATO se confruntă cu o presiune reînnoită din partea președintelui ales al SUA, Donald Trump , care a cerut aliaților Americii să cheltuiască cel puțin 3% din PIB pentru apărare.

Donald Trump , care își preia funcția pe 20 ianuarie, a amenințat în primul mandat că SUA nu vor apăra țările „delincvente” care nu cheltuiesc suficient pentru apărarea lor.

Rutte, fost prim-ministru olandez, a spus că alianța trebuie să intensifice producția de apărare și a cerut guvernelor „să nu mai creeze bariere între ele”.

El a transmis un mesaj industriei de apărare: „Sunt bani pe masă și vor crește. Așa că îndrăznește să inovezi și să-ți asumi riscuri”.

De asemenea, șeful NATO a avertizat despre o „campanie coordonată de destabilizare a societăților noastre”, inclusiv atacuri cibernetice și tentative de asasinat.

Rutte a avertizat, de asemenea, cu privire la ambițiile Chinei și a spus că Beijingul își consolidează substanțial forțele „fără transparență și fără limitări”.

Știre preluată de la Europa Liberă România!

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te